lecture d'image: curiosite

si dupa cum spuneam aseara ca rasul hohotit este cea mai buna cale sa nu plang, ia priveste ce m-a facut sa rad astazi aproape cu lacrimi!
sursa

rasul hohotit este cea mai buna metoda... sa nu plangeti

in teatru este nevoie de doi, la fel ca in dragoste.

nu vreau sa vorbesc despre teatru de data asta. oricum, eu nu vorbesc niciodata despre teatru. vorbesc numai despre mine si ce m-a facut sa simt.

as vrea sa vorbesc despre dragoste, dar ma tem ca nu stiu ce este. nu stiu daca nodul din gat, privirea trista si nasul umed sunt consecintele unei iubiri neimpartasite. nu stiu daca atunci cand iubesti trebuie sa lupti sau sa taci, sa faci ce e bine pentru tine sau ceea ce este bine pentru celalat. nu stiu daca te poti abtine atunci cand iubesti. daca prinzi aripi atunci cand te pupa sau daca iti vine sa farami tot ce ai in fata atunci cand pleaca de langa tine. nu stiu daca atunci cand iubesti si pleaca, te minti orbeste ca se va intoarce inapoi. si crezi si mai orbeste ceea ce iti repeti cu incapatanare. ceea ce lumii ii este frica sa iti spuna. ca nu se intoarce. ha ha! ca nu te mai vrea. nu stiu daca iubirea te lasa sa realizezi si sa accepti ca nu te vrea. ca daca te-ar vrea, s-ar intoarce. haha! daca te-ar vrea... s-ar intoarce

iubirea asteapta? odata cu tine?

ha ha! nu te vrea! n-ai ce astepta

Spovedanie la Tanacu @ Odeon

pana aseara nu am stiut cine este Andrei Serban. el ne invita sa venim la teatru cu sufletul curat si sa dam frau liber emotiilor. printre spectatori s-a aflat si un actor american (al carui nume nu mi-l amintesc acum din pacate), premiat cu Oscar, care a lucrat cu Andrei Serban in trecut. nu intelege limba romana, dar la sfarsitul spectacolului avea ochii in lacrimi.

eu nu am mers la teatru cu sufletul curat, ci am cautat sa il purific. sa vad lumea pentru ca apoi sa ma privesc pe mine insami. de fiecare data am descoperit ceva nou. m-am trezit de multe ori cu ochii in lacrimi, m-am emotionat peste masura si uneori am inchis ochii din cauza cruzimii...

spovedanie la Tanacu te pune fata in fata atat cu inocenta, cat si cu cruzimea din tine. spovedanie la Tanacu te pune pe scena, aproape de actori, aproape de poveste, foarte aproape de un act de arta, faurit cu atata maiestrie incat poti sa il confunzi cu realitatea, multi neintelegand ca spectacolul nu este un reportaj facut pentru stirile de la ora 5.

dupa spectacol, am mai ramas cativa la discutia libera si, aflandu-ne cu totii pe scena, atat actori, cat si spectatori, intr-un cerc mult mai restrans, ce-i drept. l-am auzit (si l-am iubit) pe regizor spunand: in teatru este nevoie de doi, la fel ca in dragoste.

miercuri, 2 iulie 2008, ora 09:00. Calin: de ce esti ursuletul neprietenos?!
miercuri, 2 iulie 2008, ora 14:00. Dani: de ce esti porcusorul agresiv?!

ha ha! se pare ca sunt antipatica si totusi foarte dragalasa

cine nu are argumente, sa-si cumpere!

n-ai mai dat niciun semn de zile intregi. m-ai intrebat de forma daca vin si eu. ti-am raspuns ca da, si, multumit de raspuns, ai disparut in ceata. cand m-ai vazut, te-ai dat multumit si fericit ca ma vezi, dar nimic din comportamentul tau ulterior nu argumenta multumirea/ fericirea... iar eu ma tot intreb de atunci ce s-a intamplat, oare? am derulat cateva scenarii si m-am oprit inainte de dezvaluirea deznodamantului pentru ca eram prea plictisita. nu-mi prea pasa de ce ti-ai schimbat comportamentul. adevarul e ca nu-mi prea pasa de tine si totusi imi pun intrebarea: de ce?

dar nu toate de ce? trebuie sa aiba raspunsuri. nu toate raspunsurile trebuie sa fie logice. nu tot ce e logic este si bun...

ma tot intreb de ce?. te-as intreba si pe tine, dar vreau sa stiu raspunsul la de ce?? nu prea... nu pentru ca mi-e frica... ci pentru ca aproape ca nu ma intereseaza... ci pentru ca am auzit astazi un adevar pur din gura unui barbat si mai pur: barbatii sunt lasi. asa sunt ei!

nu pot sa il contrazic! nu am argumente...

eu dorm

nu m-am gandit niciodata la ce se intampla cand eu dorm... pana saptamana aceasta.

prima data m-a lovit cu putere miercuri noapte, cand am iesit pentru a n-a oara la Selectro a lui Marik. obisnuita fiind cu serile de Hai Karate ale lui Bully, uitasem cu desavarsire cam ce inghesuiala si isterie este miercurea. cele doua cluburi erau pline, comparabil cu serile de vineri sau sambata, iar la ora 3 dimineata, cand constiinta ma mustra si ma indemna la somnul cel bun care ma odihneste pentru ziua de munca ce se apropia cu o viteza infioratoare, inca era multa lume. uite ce se intampla cand eu dorm de obicei v01!

a doua data m-a lovit sambata dimineata pe la ora 8 30. dupa ce am dormit 11 ore vineri noapte, m-am trezit dimineata si am plecat la piata. am mers la Mega Image, unde, spre stupoarea mea, la ora 9 fara 10 erau casele pline. si nu doar de babe care iesisera cu noaptea in cap la cumparaturi! uite ce se intampla cand eu dorm de obicei v02!

imi place sa dorm, sa stau in pat si sa motai, pur si simplu sa stauu... probabil ca fac acest lucru mult prea rar, de aceea sa imi fie atat de dor de el si sa il iubesc atata...

nu mai am timp sa dorm, sa stau in pat si sa motai, pur si simplu sa stauu. trag ca un bou la jug pentru prosperitate/ posteritate. e 4 dimineata si lucrez. maine e duminica si trebuie sa lucrez iar. tocmai am venit din Baraka si nu am timp sa dorm, sa stau in pat si sa motai...

Patrice @ Arenele Romane

am fost la primul concert oficial de reggae din Romania. nu stiu de ce am dat atatia bani pe bilet. si daca nu mi-au placut prea mult melodiile, desi au cantat frumos, din pacate deloc pe gustul meu, macar am tipat de cei 75 RON. am tipat atat de tare si mult, incat fostul meu coleg de banca din liceu (cu care m-am intalnit accidental la Arenele Romane) a venit la mine si m-a intrebat: auzi? tie chiar iti place? i-am raspuns cu o privire inocenta: nu! dar macar sa tip de banii astia. si uite asa m-am distrat eu la un concert care nu m-a impresionat prea mult. in schimb, pot spune ca Patrice nu si-ar fi imaginat vreodata ce public minunat va avea in Romania. sutele de oameni din fata scenei au cantat inca de la prima melodie, au sarit ca niste iepurasi jamaicani si s-au simtit extraordinar pe parcursul celor 2 ore de concert, din care bis-ul a avut 40 minute.
pa-tri-ce!
pa-tri-ce!
pa-tri-ce!

Blame it on London clubnights - a doua editie

sa dam vina pe Londra ca DJ Empress a pierdut avionul!

sa dam vina pe Londra ca au fost maxim 40 de oameni la petrecere. tot pe Londra sa dam vina ca Bucurestiul nu este deloc pregatit pentru British shit.

sunt prea putini care asculta rock britanic, prea putini care au auzit de Dizzie Rascal, mult prea putini...

doesn't matter if we're 30, 300 or 3000, we're gonna party tonight! a fost primul lucru pe care l-a rostit DJ First Rate, vedeta serii. l-am invidiat enorm pentru vinilurile pe care le scotea din geanta magica. de la Jackson 5 pana la Royksopp, trecand prin Michael Jackson, Timberland, Destiny's Child, Pussycat Dolls, the Streets, Ray Charles, Prodigy, Daft Punk, si culminand in sufletul meu cu The Ting Tings: that's not my name.

not my name, but his name?! cine era dj-ul negru care a pus inainte de First Rate?

intreaba orice fata daca ii plac negrii si o sa iti raspunda ca da. intreaba apoi si de ce. nu sari la concluzii pripite. apoi plictisit si deziluzionat, intreaba-ma si pe mine! raspunsul va fi: pentru ca negrii simt muzica intr-un fel in care niciun alb nu ar putea vreodata. se vede atunci cand danseaza. dar sa ii asculti atunci cand mixeaza!

nu am vazut niciodata un DJ in Romania care sa mixeze asemenea celui din deschiderea Blame it on London 2. combina R 'n B cu DnB, trecand prin hip hop si latino. nu puteai dansa de uimire. de cum putea sa sune asa ceva. de cum imbina stilurile si de ce scratchuri putea sa faca. maniera in care rupea ritmul m-a lasat masca. mult mai misto decat felul in care rup ritmul Black Sun Empire, care erau pana vineri seara, campionii neincoronati ai spontaneitatii, din punctul meu de vedere. tipul a fost impresionant si ar fi meritat sa fie vazut si ascultat de toti baietasii cu fite si figuri de Titan care se dau mari DJ de DnB.

imi pare foarte rau ca nu am vazut asa ceva in RO pana acum. si cu siguranta nu o sa vad nici in viitorul apropiat. iar daca ai nostri nu pot... sa dam vina pe Londra!

intimidades de Shakespeare y Víctor Hugo

filmul care a castigat TIFF-ul a reusit sa umple Cinematograful Regizorului Roman de la MTzR in ultima seara. nu stiam ca este un documentar. mereu uit sa fac research inainte sa merg la un film strain sau la o piesa de teatru. de fiecare data imi spun "data viitoare o sa fac research" si tot de fiecare data imi incalc cuvantul. intr-un fel este mai bine deoarece daca stiam ca e documentar, nu as fi mers. deh! idei preconcepute.

este o poveste frumoasa relatata in proportie de 80% de o batrana ce inchiriase timp de 8 ani o camera unui artist, pe nume Jorge. talentat peste masura, foarte inteligent si cu probleme de orientare sexuala, Jorge se dovedeste a fi un criminal in serie. victimele sale erau numai femei, protagonistele exclusive ale tablourilor sale care tapeteaza casa in care a trait atatia ani.