vacanta...

initial am spus ca imi trebuie o vacanta. mai aveam 5 zile de concediu. apoi am spus ca mai rezist un pic. inca un pic. stai ca este octombrie. mai e o luna pana la festival. pot reusi! a trecut festivalul, am supravietuit. am muncit. am mai tras un pic. apoi am ajuns la spital. acela a fost semnalul de alarma! ding! ding-ding-ding! mi-am revenit si-am mai stat un pic. apoi mi-am dat demisia. visam la vacanta uluitoare. relaxare. odihna. liniste. cap gol. mi-am luat 8 zile la Barcelona. si intr-adevar a fost un cap gol.
apoi am luat-o de la capat. nu cu forte proaspete, ci resuscitata. visam la Viena. un long weekend in care sa ma relaxez. n-a fost cap gol.
m-am intors. putin obosita. dar mi-am zis ca sunt la 0 si ca doar cerul mi-este limita. am tras. visam la 10 zile la Barcelona. si la un cap gol.
n-a trecut nici macar o luna si visez la cele 6 zile de Serbia, unde clar voi avea capul... plin cu muzica. si pielea bronzata a doua oara. ma voi gandi cum sa fie cat mai bine. voi scrie scenarii si voi face prespuneri, voi desena proiectii, face strategii de combatere a probabilelor probleme si voi optimiza. nu ma voi relaxa. pentru ca nu am timp de vacante. ma haituie dorinta sa fac. sa cresc. sa nu las timpul sa treca pe langa mine. ci prin mine. sa fiu o sita. si tot ce-i bun, si rau, sa se opreasca acolo unde trebuie. sa acumulez, sa construiesc si sa obosesc. inca putin.
nu pot sa ma opresc. nu vreau sa o fac. si oare aceasta alegere ma va costa mai mult decat o vacanta uluitoare?

taximetristul de Tulcea

si uite ca a trecut mai bine de o luna de cand nu am mai scris nimic pe acest blog.
s-au intamplat multe chestii minunate care ar putea fi povestite si repovestite la nesfarsit si ati rade de fiecare data cu aceeasi putere. dar au trecut... si vreau sa le tin pentru mine... si pentru cei care erau cu minte atunci cand au avut loc.
in seara asta am avut parte de povestea pe care o stim cu totii: "taximetristul".
Taximetristul este o specie cu care ma intalnesc des si pe care o ignor de cele mai multe ori. cand sunt pe teritoriul meu, nu pierd nicioada in lupta cu Taximetristul. exista orase pe care le pot considera teritoriul meu, in afara de Bucuresti. Sinaia, Constanta, Brasov... ma descurc. is ok! dar in altele... cu greu.
povestea Taximetristul din seara asta are loc in Tulcea. dupa mai multe beri la o terasa cat de cat decenta din acest oras cam uitat de Dumnezeu, luam un taxi. ii spunem: Hotel Rex. distanta parcursa pe jos in aproximativ 20 minute. un fel de Victoriei - piata Universitatii. ce a facut Taximetristul? mergem noi mergem, prin ploaie si vant... mergem si tot observam ca nu mai ajungem. apoi observam ca mergem in cerc. ma intorc inspre colegul din dreapta si il intreb: auzi? asta este un fel de Tulcea by night? primesc raspuns: da! iar din acel moment ne-am invartit si mai tare. nu l-am oprit, nu l-am atentionat, doar l-am lasat sa ne plimbe. sa ne faca turul turistic. la un moment dat colegul din dreapta a inceput sa rada. am pufnit si eu in ras.
Taximetristul... o specie des intalnita pe care e bine sa o ignori...
hai sa iti arat Tulcea noaptea!

aberatii de dimineata

am intrat pe programul de vara: intre 10 si 13 ore de munca pe zi.
nu mai simt nimic. cred ca este de la oboseala
sunt indragostita. tot de la oboseala cred ca este
si... ma cam doare in **** ca nu esti tu in cea mai buna stare

Cazanele Dunarii

urban. unul dintre cuvintele care spune foarte multe despre mine. in antiteza totala cu momentele de dragoste nemarginita pe care le incerc atunci cand sunt in munti, pe malul marii sau la Cazanele Dunarii.
am petrecut ziua internationala a muncii in vacanta. ca aproape noi toti. un mic paradox, ar spune unii. am plecat inspre Orsova, cu 4 saci de dormit, cu 4 bucati de izopren, pregatiti pentru cele mai rele conditii. excursia a fost organizata de Univeristatea de Geografie, la baza geografica din Orsova, cu aproximativ 70 persoane. am plecat tarziu din Bucuresti si am ajuns la Orsova pe la pranz, cand deja o parte din prietenii nostrii din Arad facusera baie in Dunare si se si imbatasera. a venit seara si apoi se facu dimineata.
a doua zi am fost pe Ciucaru Mare. Tudor a gasit o poienita retrasa, iar acolo ne-am descaltat, ne-am plimbat prin iarba si am ascultat concertul pasarilor din padure. pana cand a aparut un cioban cu ale sale capre. ne-am intors la casuta de pe malul Dunarii. a venit seara si apoi se facu dimineata.
a treia zi am fost pe Dunare, prin Cazanele Mari. cu barcuta. si apoi am vizitat pestera Padova... sau ceva de acest gen. o pestera lunga de 500 m, inalta si fara lilieci. am intrat cu barca in pestera. apoi am aprins tortele si am inaintat. am ajuns intr-un punct unde baietii au aruncat niste pietre mari intr-o groapa cu apa si a trebuit sa traversam respectiva chestie. ala a fost primul moment in care a inceput sa mi se faca frica. am reusit sa traversez. Roxu a incercat sa ma incurajeze, sa ma imbarbateze ca am fost curajoasa si ca este extraordinar momentul in care reusesti sa faci ceva de care ti-e frica samd. nu eram prea mandra de mine ca ma adanceam in intunericul pesterii, dar am continuat sa merg. intr-un final am ajuns la capatul pesterii. cand am vazut lumina, am spus ca nu poate fi adevarat, cat de frumoasa mi se pare si cat de frumoasa este ea de fapt si cand de mult mi-o doresc in viata mea, sa fie mereu cu mine si mereu acolo. si eu, eventual, nu intr-o pestera intunecata. am stat ce am stat in capat, iar ghidul nostru a zis ca mai e o pestera mai mica, in cea mare, la care trebuie sa urcam, pe o chestie prea abrupta pentru gusturile mele. am incercat sa urc, dar m-am gandit ca nu voi mai putea cobori, indiferent de cat de buni sunt bocancii mei Salomon. asadar m-am hotarat sa ii astept jos pe prietenii mei. au urcat cu totii, li se auzeau vocile, nu ii mai vedeam, dar observam lumina tortelor, care, incet incet, a inceput sa se stinga, asemenea glasurilor lor. si de-o data, s-a stins tot! si lumina, si vocea. si in acel moment mi s-a facut frica. ingrozitor de frica. in primul rand nu am inteles cum de am ramas singura. in al doilea rand am inceput sa cred ca pe acolo, pe sus, este drumul de intoarcere catre barca. eu ramasesem singura, drumul pe care il stiam pana la barca era intr-o bezna completa, iar eu nu aveam nici torta, nici lantera, nici ochi de bufnita. asadar am inceput sa intru intr-o stare de panica totala. am mers in mijlocul pesterii, unde batea cat de cat lumina. apoi m-am gandit sa ma duc inspre iesire, nu inspre barca deoarece nu aveam cum, sa ies din pestera, sa ajung la drum si sa iau o rata sau ocazia pana in Orsova. mi-am scos telefonul: pula semnal! atunci am trecut la nivelul 3 panica! am inceput sa alerg printre si pe stanci, era sa cad de cateva ori, dar le multumesc bocancilor mei Salomon, si cu chiu cu vai am ajuns in capat, unde se aflau doua stanci destul de inalte si in fata carora m-am oprit. era un loc unde as fi putut incerca sa imi pun piciorul, dar cam sus pentru a-mi ridica curul meu cel mare apoi. am incercat sa ma urc pe stanca, dar imi aluneca piciorul. si atunci am inceput sa plang. ma apucasera transpiratiile. mi-am dat geaca jos si am incercat inca o data, plangand de mama focului, sa ma urc pe stanca respectiva. nu am reusit. si atunci am inceput sa plang si mai tare. apoi am inceput sa tip: ajutor! m-aude cineva? da, da! ma auzea vulpea moarta de langa mine. sau m-ar fi auzit daca era vie. ajutor! m-aude cineva? ajutor! ajutor! nu ma mai pot uita la televizor, ar spune Amariei. eh! eu nu mai puteam face nimic. nici sa urc, sa ies, sa scap, nici sa ajung la barca sa ma intalnesc cu grupul. am mai scos odata telefonul. pula semnal! ajutor! m-aude cineva? absolut nimeni... am inceput sa plang din nou. si cu ce folos? am incercat sa ma linistesc gandindu-ma ca fiind duminica, sigur mai vine cineva sa viziteze cacatul de pestera *izdii. am incercat sa ma linistesc gandindu-ma ca in cazul in care grupul nu si-a dat seama ca lipsesc eu, va veni al doilea grup, in aprox 1 ora, grupul aradenilor, si voi fi salvata. nu trebuia sa disper. nu trebuie sa disperi ana, totul o sa fie ok! nu trebuie sa disperi. trebuie sa gandesti rational!cnu va aparea o alta vulpe sau lup ori alta jivina salbatica sa te manance in pestera intunecata si nu vei muri, Ana! si cand tot incercam eu sa ma calmez, sa am mintea limpede, ca sa pot vedea daca mai este vreo posibilitate sa escaladez stanca vietii, sa o iau printre stanci, sa fac ceva, orice, sa ies din pestera, o aud pe Roxu: Anaaa! atunci am zis: oh Doamne! iti multumesc! iti multumesc, Doamne! si am inceput sa alerg pe stanci inapoi, inspre intrarea in pestera cea mica. am alunecat. am cazut. m-am ridicat, nu m-a durut nimic, nu mai exista nimic altceva decat grupul care se intorcea, glasurile lor si lumina tortelor.
nu am trait moment mai groaznic in toata viata mea. nu mai merg pe munte sau in orice alta forma de drumetie cat oi trai.
urban. vreau telefon, acoperire, asfalt si tocuri.

spiridusul excitat si "podoabele" lui Mozart

mi-am adus aminte ca nu v-am povestit nimic despre teapa.turistica.vieneza.03 care este pe locul 1 la "nu incercati asa ceva acasa" adica "nu incercati asa ceva in Viena in cazul in care va plictisiti si incercati sa faceti ceva nou"!
era duminica. Vera plecase inapoi in Germania si am ramas eu si Veronica. fericite ca in sfarsit eram singure si puteam sa povestim tot ce ne statea pe suflet in dulcele grai romanesc (dupa ce ca la munca vorbesc 90% engleza, a trebuit ca 4 zile din 5 sa vorbesc aceeasi limba din politete fata de fatuca din Canada) ne-am gandit sa ne plimbam fara nicio tinta sau vreun scop. si asa ne-am ridicat de la Mozart Cafe, am luat-o pe stradute, am gasit o cafenea faina, ne-am asezat, ne-am ridicat, ne-am mai plimbat, am gasit iara o cafenea faina, ne-am asezat samd pana cand eu mai aveam putin si intram in fibrilatii de la atata cofeina.
cum vremea era superba, aveam un chef nebun de plimbareala si de facut fotografii cu ochii mintii. a fost pentru prima data cand micul chinez fotograf din mine s-a potolit, adica a murit, si am incercat sa memorez tot ce am vazut, fara sa trivializez un oras atat de frumos, cu niste fotografii care oricum nu i-ar fi surprins cu adevarat frumusetea sau caldura ce o emana.
intr-un moment de nebunie temporara i-am propus Veronicai sa mergem la un concert de muzica clasica duminica seara. si uite asa ne-am luat noi bilet de aproape 40 euro la un concert cu Mozart, Beethoven si Strauss. tipa ne-a prezentat programul (putea sa imi spuna orice, ca oricum nu cunosteam numele pieselor compozitorilor sus mentionati), ne-a spus ca "in aceasta perioada a anului nu exista dress code", ne-a aratat unde este locatia pe harta, ne-a spus ca este una dintre cele mai vechi sali de concerte din Viena samd. dupa ce am cumparat biletele ne-am gandit sa ne mai plimbam putin, poate gasim o terasa faina unde putem manca ceva si bea ceva bun-bun ("vin verde" - miam miam!) iar apoi sa ne indreptam inspre sala de concert. zis si facut! dam sa traversam Ring-ul si vad un mos agitat care tot facea semne de circulatie asemenea politistilor din Piata Romana. mosul dirija o hoarda de copii de 14 ani care cantau pe strada. nu de cersit, ci de placere. culmea! oribil! ma dureau picioarele intr-o maniera fantastica si nu puteam sa ii depasesc. cand intr-un final am reusit sa ma desprind de corul plimbator pe Ring, dam peste cea mai scarboasa chestie din Viena (nu ma refer la statia de metrou Karlplatz): trasurile trase de cai. ce mi-e scarba mie de Toi Toi (WC-uri ecologice), eh! Toi Toi nu este nimic in comparatie cu imputiciunea trasurilor si mirosul infernal ce il emana "pungile" cu cachi de calut. m-am tot intrebat: cum poate crede un barbat ca va cuceri o domnisoara cu o plimbare romantica intr-o trasura trasa de 2 cai superbi, in dulcea mireasma de balega de cal?! nici acum nu am gasit raspunsul la intrebare.
in fine, nu despre asta vreau sa va povestesc.
ajungem la o terasa superba, intre doua cladiri. mese mici. de lemn. comand "vin verde" si o bunatate (dar nu mai tin minte ce). ma ametesc si plecam inspre concert. gasim cladirea. in Beethovenplatz 1. cand sa intram, dam peste corul plimbator ce era dirijat cu 3 sau 4 ore mai devreme, de catre mosul cvasi politist de circulatie, pe Ring. ok! trecem peste.
intram. ne luaseram bilete in primul rand din sectorul B. locurile noastre erau pe ultimul rand din sectorul B. ok! trecem peste.
ne uitam in jur. sala era frumoasa. dar ne-a trecut repede in momentul in care ne-am aplecat privirea pe public. numai turisti. chiezi, nordici, rusi, sudamericani. toate natiile, mai putin vreun local. ok! trecem peste!
incepe concertul. Wiener Imperial Orchester: Mozart & Strauss Konzerte! tin-te bine! fii pe faza!
apar pe scena urmatorii: o vioara, o viola, un violoncel, un contrabas, un flaut, un clarinet, un percutionist, un pianist. si incep sa zdranganeasca ei acolo. n-am comentat. dupa ce termina prima piesa de Mozart, lumea incepe sa aplaude. eu, cu ochii mari si umezi, ma intorc inspre Veronica si o intreb: nu se aplauda la sfarsit? ea imi raspunde: ba da. ok! in mintea mea m-am gandit: turisti needucati, e ok, se intampla si la case mai mari. dar mare mi-a fost mirarea, stupoarea si uimirea (toate la un loc!) cand cantaretii s-au ridicat in picioare la aplauze. ok! something in fishy! se aseaza cantaretii si apare spiridusul! in verde (semana un pic cu sf. Patrick) dar ne-a explicat el noua ca este un personaj din opera Flautul Fermecat. fiti pe faza ca avea si un fluieras mic pentru ca totul sa fie perfect. incepe creatura sa vorbeasca in germana. dupa care incepe si in engleza.
?!
intreba publicul: cati dintre voi intelegeti germana? si cati engleza? (in sala se ridica maini)
?!
el: ok! voi vorbi in ambele limbi.
?!
si de aici a inceput spectacolul! stand up comedy vienez, de cea mai buna calitate! adica cea mai proasta.
ca si cum nu ar fi fost de ajuns ca Mozart, Beethoven si Strauss s-au invartit in morminte in acea duminica seara la cat de prost a cantat respectiva orchestra, dupa fiecare melodie aparea spiridusul cu cate o gluma scoasa din jobenul cu surprize proaste. o data ne-a explicat ca Mozartkugeln sunt de fapt Mozart's balls. alta data a inceput sa arunce cu dopuri de sampanie in public, exact inainte de pauza: cel care prindea dopul se ducea repede jos la bar si avea o sticla de sampanie gratuita. o alta surpriza a aparut sub forma unui test de cunostinte/ preferinte. spiridusul intreaba: ce inseamna pentru voi Viena? Mozart? Strauss? Schitzel? (rasete in sala) doamna in rosu din randul al treilea: ce inseamna pentru dumneavoastra Viena? si doamna in rosu din randul al treilea raspunde: Mozart! spiridusul excitat sare pe loc de bucurie si spune: raspuns corect! se cauta in buzunarul cu surprize si spune: si pentru ca ati raspuns corect, am un cadou pentru dumneavoastra: un CD cu Mozart! (aplauze frenetice in sala)
dar nu a fost numai un spectacol de muzica (ma refer doar la partea instrumentala). am avut si opereta. adica un fel de tipat al unei grase urate si vulgare alaturi de un Pier Luigi (un tip mic si slab, cu barbuta, brunetel ce aducea a italian) fara pic de volum/ plamani.
si nu a fost doar atat. am avut si dans. pe valsurile lui Strauss s-a dansat balet! micul spiridus verzisor ne-a explicat, intr-unul din intermezzo-urile sale spumoase, ca in seara de Revelion, toti vienezii sunt pe strada si danseaza un vals celebru al lui Strauss. este un vals foarte greu, ne-a spus el, deoarece are 9 minute. i s-a intamplat lui odata, ni s-a confesat in soapta atat in germana cat si in engleza, ca sa inteleaga toata lumea, sa danseze cu o fata superba acel vals. iar acum imi permit sa il citez: after 2 minutes, my right had got stiff. after another 2 minutes, my left hand got stiff. and after another 2 minutes... si toata lumea a ras! si-a ras cu lacrimi. si in hohote. iar spiridusul excitat si-a pus mainile in sold si ne-a intrebat pe toti: what are you thinking about? tell me! my left foot got stiff, you naughty ones!
WHAT THE FAKING FUCK?!
cand au inceput cei doi balerini sa faca piruete pe scena si sa sara din stanga in dreapta si din dreapta in stanga, eu nu m-am mai putut abtine din ras. si am ras. ma bucuram cand se aplauda pentru ca puteam sa rad in voie fara sa deranjez pe nimeni. momentul culminant a fost cand balerinii au dansat balet pe valsul lung al lui Strauss care i-a intepenit... piciorul stang al spiridusului verde: mi-am imaginat toti localnicii in zapada, la ora 23.30 pe 31.12 ale fiecarui an, cu caciuli de blana in cap, pufoaice groase, blugi bagati in UGG-uri (asta pentru fete), dansand EXACT ca balerinii: nu vals, ci balet, cu picioarele pe sus si sarind din stanga in dreapta ca niste iepuri beti. atunci am ras. si doamne ce am mai ras!
este cazul sa va spun ca nu am aplaudat nici macar o data? niciun poc, pleosc, nimic?! au cantat fara pic de pasiune, fara pic de tragere de inima. si-au batut joc cu glume triviale de Mozart si de Strauss, in rasetele turistilor retardati. au dansat balet pe vals. si au aruncat in public dopuri de sampanie!
cand am iesit, am spus: ce ma bucur ca sunt si altii mai rai decat romanii!
Veronica a replicat: dar de Adrian Copilul Minune ce zici?
Adrian Copilul Minune nu canta despre dusmanii sai pe compozitii Ciprian Porumbescu sau George Enescu. si nici nu canta pe manea versuri de Nichita Stanescu sau Eugen Barbu! cel putin nu isi bate joc de valorile romanesti!
in concluzie: daca vreti sa mergeti la ceva deosebit in Viena, nu incercati altceva decat Opera de stat la cel mai ieftin bilet 90 euro. restul este stand up comedy de cea mai buna calitate. am ras mai mult decat la orice serial de comedie (you name it!) sau ca la American Pie. dar 40 euro e cam scump pentru un stand up comedy. fie el si vienez.

Viena - ziua a IIIa

sambata trecuta eram la ora 11:00 la Schonbrunn. ne-am trezit dis de dimineata si am fugit repede la palat. in curte, era un targ de rusalii (in cazul in care au si ei aceasta sarbatoare). nu era foarte multa lume, asadar am intrat in palat. ne-am luat turul de 40 de camere - 45 minute, avand in vedere ca turul mai mic, de 20 de camere, era doar cu 15 minute mai scurt. am avut un ghid foarte haios. la fiecare iesire din camera avea cate o gluma de genul: "Sisi pleca mereu in vacanta. din 40 de ani de casnicie cu imparatul, ea a fost in vacanta 25" sau "Sisi era o femeie foarte moderna pentru timpurile acelea. avea 1,70m, 47 kg, avea sala de gimnastica, alerga 3 ore pe zi, iar femeile care trebuiau sa o acompanieze erau in numar foarte mare deoarece nu puteau sa tina pasul cu ea la alergat pe dealuri si in parcuri, drept pentru care trebuiau sa se schimbe intre ele atunci cand picau de oboseala". palatul nu m-a impresionat prea tare. dupa ce am vazut Sanssoussi si Neue Kammern (sau cum se scrie) din Potsdam, poate ca Versailles-ul ma va impresiona cu adevarat.
ni s-a facut foame si ne-am decis sa mancam in cadrul targuletului traditional din curte :) ne-am luat 2 tipuri de cartofi si 2 deserturi traditionale: un fel de taitei care aratau ca niste viermi mai mari, dar albi, foarte fainosi si seci, cu sos de mere?! si cu mac presarat deasupra (oribila chestie!), si pruna in gogoasa... cred... oricum, mult mai buna decat primul desert!
apoi ne-am hotarat sa facem o mica croaziera pe Dunare. am prins ultima cursa din traseul B de croaziere, activitate turistica vieneza pe care am supranumit-o tzeapa.turistica.vieneza.01. croaziera lunga de 1h30'. ti se explica in germana, engleza, spaniola si italiana ca zgarie-norul de pe malul drept al Dunarii (te uiti in stanga) este al doilea ca inaltime din Europa (un localnic inalt de 2 m, halterofil, chel si cu cioc ne-a explicat ca la ultimul etaj este un club vechi de 18 ani! yeey!); ca pe malul stang (te uiti in dreapta) este o zona de agrement pentru localnici, fiind o insula foarte mare ce nu are zona rezidentiala. si dupa aceste doua explicatii ajungi la cotitura, unde vasul vireaza stanga si intrii pe Donau Kanal. diferenta de nivel intre Noua Dunare si Canalul Dunarii este de 4m. timp de 20 minute stai intr-o chestie imputita si jegoasa care scade nivelul apei astfel incat sa poti merge mai departe pe Canal. dupa ce scapi din "cusca" nu vezi nimic altceva decat localnici care pescuiesc si se uita cu scarba la sleahta de turisti care fac poze frenetic. la sfarsitul croazierei am vazut cea mai misto parte din Viena, din pct meu de vedere: graffiti all over the place! numai tineri imbracati fain, stand la soare, citind pe mal, pictand zidurile.
apoi ne-am indreptat spre ceea ce am denumit tzeapa.turistica.vieneza.02: Prater. eu nu stiam ca este un parc de vacanta. eu voiam doar sa ma dau in roata-simbol-al-Vienei. imi imaginam una precum cea din "Never been kissed": Mr. Coulson rocks my world! (Maria stie!). ajungem noi frumusel in Prater si observam cu stupoare ca marea roata (era intradevar mare) nu are scaune, ci niste "vagoane CFR". un fel de sarcofage, ar spune Veronica. ne-am linistit repede: nu ne vom da in roata. si vedem mai departe un fel de batz cu cate 4 scaune la capete, un bat ce se invartea fantastic, nu pe orizontala, ci pe verticala. ne-am indreptat repede inspre aceasta "tiribomba", mai mult ca sa cascam ochii deoarece eu, personal, nu aveam nici cel mai mic curaj sau cea mai mica intentie, sa ma urc acolo. dupa ce ne-am minunat langa respectivul batz vreo 15 minute, fetele m-au urmat in roata de langa. aceea era o roata asemanatoare cu cea din "Never been kissed". ne-am urcat si a inceput sa scartaie din toate suruburile, am transpirat de frica, urca incet, tot ce imi doream era sa coboram mai repede, sa nu mai vad pe cei din bat cum tipa si cat de sus sunt, sa nu mai vad Viena de sus la apus, cu scartaituri pe fundal. am coborat si ne-am indreptat rapid inspre metrou, deoarece procentajul taranilor autohtoni prezenti in Prater, era covarsitoar. satul de vacanta din Mamaia este comparabil si cam pe acelasi loc cu parcul de distractii vienez.
si cum se apropia seara si ni se facuse foame, am decis sa mergem in Grinzing. in autobuz, Vera a agatat un localnic, asa cum isi dorea de cand am pus piciorul in aeroport: "meeting locals!" localnicul era un mosulica pe la vreo 60 ani, caruia i-a placut mult de cele 3 fatuci vizitatoare ale frumoasei capitale de pe Dunare, drept pentru care ne-a condus la restaurantul lui preferat din Grinzing, acolo unde merge foarte des cu sotia sa. localul este unul dintre cele mai vechi heuringer din Grinzing: 1672, si are cea mai buna si ieftina mancare traditionala din Viena, dupa parerea mea. si uite asa, am mancat chestii bune si am baut vreo 3 pahare de "vin verde" (ah! ce bun este!) si un schnapps, am plecat pe 5 carari inspre centru, de unde urma sa mergem la un concert in cel mai bun club de jazz din Viena. don't try this at home! si anume: show de jazz modern. mai bine iti tragi doua palme si te duci sa te culci. nu voi intra in detalii deoarece pana la urma si la urma, tine de gusturi, iar acestea nu se discuta.
dupa concertul de jazz ne-am indreptat inspre Flex. cand am coborat din taxi ne-am cam speriat. eu incepeam sa ma simt ca acasa. lume praf, graffiti mult, underground people si atmosfera beton. dam sa intram: 11 euro intrarea. cam scump dom'ne, scump pentru 1h (asa cum le promisesem eu prietenilor mei, ca stam doar 1h, sa vad si eu cum este, iar apoi mergem in alta parte). pana la urma eu am intrat sa vad cum este. cand am iesit, mai aveam putin si imi dadeau lacrimile ca nu am cum sa raman in Flex. era (inca este!) EXACT tipul de club pe care eu il iubesc: o combinatie ultra reusita intre Fabrica, Expirat, Other Side si Studio Martin, cu tot ce au aceste 4 cluburi puse TOATE la un loc! dar cum sa raman eu in asemenea locatie, cu asemenea oameni, cand eu nu cunosc limba aia de rahat, si anume germana (las' ca te invat eu pe tine, limbă a lui Goethe!) si nu pot sa ma feresc (in cazul in care aveam de ce sa ma feresc) sau sa ma prind de ce se intampla/ spune in jurul meu, cand m-ar fi vazut aia singura si parasita, eu intelegand doar cateva porcosenii, injuraturi si perversiuni in limba lui Goethe. cum as fi putut ramane acolo?!
asadar am plecat la party in Leopold studio. arata foarte bine, lume foarte buna, un pic cool, un pic artsy, un pic similar cu ce era in Embrio pe vremuri. muzica hip hop si funk. destul de dragut. au incercat vreo 3 sa ma agate, dar nu stiau engleza, iar body language nu este suficient atunci cand eu nu stiam cum sa fac sa ma duc in Flex mai repede si nu aveam chef de socializat cu nimeni pe muzica lui Dr. Dre, Notorious BIG si altii monstrii sacri de culoare. asadar, pe la vreo 3:30 am tulit-o inspre casa, cu speranta ca anul acesta, in 2008, sa mai fac un plane trip la Viena, intr-un long weekend cu oameni iubitori de DnB, dubstep, electro, breakbeat si minimal.
Flex, wait for me! I will visit you soon! so soon!

Viena - poze