Ingropati-ma pe dupa plinta @ Bulandra

Este cea mai frumoasa piesa de teatru pe care am vazut-o pana acum. Dupa ce am iesit de la Bulandra Izvor ma gandeam la un alt spectacol ce ar putea sa « detroneze » piesa asta… si nu prea am gasit. Mi-au trecut prin cap « Ultima banda a lui Krapp » cu Iures, « Spovedanie la Tanacu » in regia lui Andrei Serban, « Inima de caine » cu Manole, « Sufletul. Puncte de veghere » in regia lui Radu Afrim… toate sunt minunate, dar parca niciuna nu mi-a placut mai mult decat « Ingropati-ma pe dupa plinta ».

Nu voi scrie nimic despre piesa. Si asta pentru ca sunt atat de multe lucruri de spus, incat nu stiu cu ce sa incep sau unde ar trebui sa ma opresc.

Du-te sa vezi !

Later edit:

acum, ca au trecut cateva zile si-am mai vazut niste piese de teatru, m-am mai "racorit" si as putea sa scriu cateva cuvinte.

ce mi-a placut enorm la "Ingropati-ma pe dupa plinta" a fost faptul ca scena se construieste si se dezasambleaza in fata spectatorului. te face sa te simti... oarecum important. particica din teatru... desi esti unul mic si curios, ce plateste pentru o ... sa o denumim trivial: distractie.

apoi, mi-a placut cum se invarte scena si desi mobilierul nu era mutat de colo-dincolo, aveai mereu senzatia de noutate, un dinamism greu de imaginat, care m-a cucerit inca de la inceput.

dupa cum stiti, iar daca nu stiti, aflati acum, Marian Ralea joaca rolul unui copilas. este delicios. inocent si frumos. si e cumva ciudat ca nepotelul sa fie mai inalt decat bunica-sa, dar vine cumva natural. un fel de act de magie.

bunica... bunica nu este o scumpa. ci o batrana nebuna (?!) ce iubeste prea mult si cumva gresit (!). da, poti iubi gresit... asta am aflat eu la piesa asta. Mariana Mihut face un rol de zile mari si umbreste un pic colegii de pe scena. totusi nu este deloc neplacut sa fii spectatorul unei asemenea forte. monologurile ei sunt foarte puternice si incarcate. grele si totusi nesfasietoare pe moment.

datorita empatiei (sau "din cauza" empatiei... in functie de cum privesti tu experienta unui spectacol de teatru) suferi intr-un crescendo timid, iar la final, cand se dezmembreaza lumea, te simti ca si cum cineva ti-a luat mainile de la ochi si esti martorul cu gura stramba al unui sfarsit de neocolit. si-atunci incepi sa te rogi de ei: "dati-i si ei! dati-i si ei! dati-i si ei o pereche!!!"