fiecare cu weekendul sau

spre diferenta de weekendul lui Mimo, un weekend minunat si boem precum este ea, eu am avut un weekend cu somn si relaxare pasiva, cu decizii spontane si revelatii neasteptate.

ma mir intotdeauna cum raspunsurile pe care le-am cautat o perioada indelungata vin la mine atunci cand imi las armele jos si nu imi mai pun intrebari pentru ca Intrebarea m-a infrant, iar eu nu am identificat Raspunsul. zambesc fericita si apoi imi dau seama de gravitatea Raspunsului si aproape ca as varsa si-o lacrima. uneori cade. dar in seara asta nu.

totul, adica weekendul, a inceput vineri seara, cum a inceput pentru toata lumea. eu aveam planuri si un pseudo-entuziasm puternic pentru o petrecere la care "trebuia" sa fiu, caci toata lumea "cool" va fi acolo. am decis sa beau o bere sau doua cu niste prieteni care nu au pseudo-entuziasm ca si mine, iar in drum inspre casa am realizat ca eu pur si simplu nu am de ce sa fac un efort sa pretind ca sunt altcineva. firul rationamentului a fost lung, dar asta a fost concluzia: nu voi face un efort sa pretind ca sunt altcineva. nici macar nu voi pretinde, apai sa fac un efort. long story short: am adormit si nu m-am mai dus nicaieri.

sambata n-am facut nimic notabil. la ora 20.00 m-am decis spontan sa ma duc la concertul Morcheeba & Parov Stelar. de acasa pana la Sala Polivalenta a fost un drum lung si plin de peripetii, ilegalitati si o cearta dezamorsata. imi plac certurile dezamorsate: is doi oameni care se cunosc bine si pun punctul pe i, spun ce-i deranjaza si de ce, si inainte sa iasa Frustrarea cu balele sale urate, apare Rasul si Voia Buna. cearta dezamorsata. am ajuns la concert cand era Electric Brother. apoi m-au stresat The Amsterdams, cu un bass atat de puternic de nu mai simteam nimic altceva, si cu o muzica neincadrabila in niciun gen. erau atat de nepotriviti la acel concert incat am intrat de 2 ori pe Facebook sa spun lumii intregi cat de nefericit se incadreaza in acel eveniment. iar dupa ce ca muzica era neinspirata, bassul era turbat, dar nu ca la dubstep, mai era si o multime de cocălăret. spun "cocălăret" si nu "cocalari", pentru ca al doilea termen este prea dulce si delicat. atitudine de taran prost si needucat, reactii de manelist pe acorduri Morcheeba si discutii de tipul "taran prost si needucat", la care trebuie sa ma intorc, pentru o constructie ciclica in jurul lui "Cocălăret". eu is toleranta, mai ales cand ma aflu in compania unor oameni extraordinari pe care eu mi-i aleg, mai nou. sunt si mai toleranta cand ma simt excelent si sunt pe cale de a fi martorul norocos al unui eveniment non-trivial. dar situatia era asa de grava incat unul aproape m-a facut sa ii spun: du-te, ba, si plimba vaca, ca aici nu ai ce cauta! m-am linistit, caci am mai multa minte si mai multi ani de acasa decat el. asa ca mi-am reconectat atentia la vocea si rochia lui Skye. si apoi la vibe-ul superb pe care l-au creat cei din trupa lui Parov Stelar. intr-adevar, aseara, la Sala Polivalenta, Morcheeba a cantat in deschiderea Parov Stelar & Band, si nu invers.

duminica nu am facut nimic notabil... am dormit de amiaza si am visat ca m-am mutat intr-un apartament de 2 camere care avea de fapt un living imens si 3 dormitoare... apoi am continuat sa ma uit la Mad Men (un serial foarte bun pe care abia acum l-am descoperit). si cat ma tot uitam eu la serial, imi tot venea in cap ideea ca as vrea sa muncesc un pic ca sa ma eliberez putin pentru maine la birou.

-ana, e duminica, cum sa lucrezi?

-ma gandesc la ziua de maine, sa nu fiu iara obosita la ora 18.00, si perfect pregatita sa ma duc acasa sa ma culc.

-ana, du-te in oras sa bei un suc.

-dar e frig, mai bine as lucra un pic...

m-am dus jos la cumparaturi pentru a doua zi la birou si cand am ajuns acasa, m-am pus la laptopul de la job, spunandu-mi ca mai intai scriu ceva pe blog, si apoi ma apuc de munca.

de multa vreme ma tot intreb: de ce vreau sa muncesc in weekend? de ce simt nevoia sa fac acest lucru? sunt multe weekenduri sau seri in care simt ca ma trage ceva inspre munca. ceva ce nu poate astepta pana a doua zi.

si raspunsul a venit.

zambeste!

pentru ca sunt foarte buna la ceea ce fac si ma face fericita sa vad rezultate bune.

plangi! ca-i tare trist...

concluzia?

voi face mult mai multe lucruri pana cand voi deveni foarte buna, si numai atunci imi voi da dreptul sa ma las de acele activitati pentru ca numai in acel moment voi fi capabila sa spun daca imi plac sau nu cu adevarat.