fiti buni! dar cu masura.

trebuie sa va povestesc una dintre cele mai rusinoase episoade din viata mea:

este un baiat, un copil de 28 de ani neimpliniti, la care tin mult. cand l-am cunoscut am crezut ca este una dintre putinele persoane de pe lumea asta care merita numai si numai imbratisari si lucruri bune. la primul sut in cur pe care mi l-a dat, l-am iertat si am asteptat "sa isi revina". "si-a revenit", l-am ajutat, caci avea nevoie de ajutor, si mi-am primit al doilea sut in cur. m-am enervat putin. dar mi-a trecut repede. s-a mai aflat o data in impas, iar am fost in pozitia de drepti pentru a-l imbratisa si pentru a-i face numai lucruri bune. pentru a-i arata ca lumea poate fi si buna, nu numai rea, cum i se dovedeste lui in fiecare zi. si inca un sut in cur! povestea merge asa vreme de vreo 5 suturi in cur pe parcursul a aproape 4 ani.
ultima patanie s-a intamplat acum, in decembrie, cand omul a ramas pe strazi (mai mult sau mai putin) si nu avea unde sa stea. am facut o fapta buna de Craciun si l-am primit la mine acasa. trebuie sa mentionez ca eu nu stau singura, deci l-am introdus in sanul familiei mele. a devenit martor al vietii mele familiale. un sacrificiu foarte mare din partea mea. dar el avea nevoie de ajutorul meu... deci, m-am executat! a venit la mine in casa si nu a avut bunul simt sa spuna: sunt vai de pula mea, nu am decat 10 lei. am aflat asta datorita faptului ca am vazut ca nu fumeaza.  i-am  dat un sfert din dulapul meu ca sa nu stea cu hainele in valize. i-am dat cheile mele ca sa poata sa vina si sa plece cand vrea. in gandul meu: sa vina si sa plece de la/ la interviuri. nu la/ de la petreceri. ... nu ma asteptam sa mearga la serate dansante fara sa imi spuna macar. nu ma asteptam sa vina la 9 dimineata dupa after-hours, iar eu sa merg pe varfuri ca sa nu il trezesc pe party animal.
m-a apucat frustrarea. cand ajungeam acasa seara, nu puteam sa ma uit linistita pe laptop, caci se uita si el cu mine: isi inchidea laptopul lui si se uita in Facebook-ul meu. el incerca sa fie dragut, dar pe mine m-a scos din sarite caci era si este asa de calm fara 1 leu in buzunar, cu mana intinsa la ma-sa si la prieteni, fara sa se agite catusi de putin sa-si ia  un job de barman undeva. m-a scos din sarite! si am plecat eu de acasa. de Craciun, EU am plecat de acasa. si ii multumesc lui Dumnezeu pentru prietenii pe care ii am (!!!) de Craciun, eu am stat singura intr-un apartament gol vis a vis de Sala Palatului. pe langa faptul ca ala nu a fost Craciun, ci un weekend trist in care toti prietenii mei erau plecati din Bucuresti, el nici macar nu mi-a multumit pentru cadoul pe care l-a gasit in dimineata de Craciun la brad, pentru el. da, i-am luat si o mica atentie, pe care am impachetat-o in hartie de cadou, i-am scris numele sau pe pachetel si l-am pus sub brad. m-am enervat in ultimul hal! nici macar un Multumesc? ma linistesc un pic si zic: poate nu are credit. intru pe Facebook, ca pe internet sta toata ziua, si poate mi-a scris acolo. nop! eh, si atunci s-a dezlantuit Iadul: marti trebuia sa plece. marti, dupa Craciun.
de Craciun s-a dus la ma-sa acasa. si-a venit incarcat cu mancare "pentru voi". marti, dupa Craciun, si-a facut bagajele, si-a luat tot ce mai avea pe la mine, lucruri ramase de acum 1 an si ceva, si a luat si toata mancarea cu care venise de la ma-sa (!!!) ... dupa ce a venit acasa la mine si a mancat cu familia mea la masa, fara sa aiba 1 leu in buzunare...
a plecat, bineinteles, fara sa imi spuna Pa! nici macar pe e-mail.

asta este povestea rusinoasa. cum am avut eu incredere intr-un om care nu stie sa spuna nici Multumesc!, nici La revedere!. cum m-am increzut eu intr-un om care nu are niciun prieten. nu mi-am pus intrebarea asta niciodata: daca nu are niciun prieten, de ce oare? nu ca sa fiu eu buricul Pamantului. ci pentru ca nimeni nu vrea sa stea langa el... pentru ca nu are nimic bun de oferit. ci numai probleme, energie negativa si multa muie pentru cei care incearca sa il ajute.

fiti buni! dar cu masura.