invizibil

fiti buni! dar cu masura.

2011-12-27T22:13:00.003+02:00

trebuie sa va povestesc una dintre cele mai rusinoase episoade din viata mea:

este un baiat, un copil de 28 de ani neimpliniti, la care tin mult. cand l-am cunoscut am crezut ca este una dintre putinele persoane de pe lumea asta care merita numai si numai imbratisari si lucruri bune. la primul sut in cur pe care mi l-a dat, l-am iertat si am asteptat "sa isi revina". "si-a revenit", l-am ajutat, caci avea nevoie de ajutor, si mi-am primit al doilea sut in cur. m-am enervat putin. dar mi-a trecut repede. s-a mai aflat o data in impas, iar am fost in pozitia de drepti pentru a-l imbratisa si pentru a-i face numai lucruri bune. pentru a-i arata ca lumea poate fi si buna, nu numai rea, cum i se dovedeste lui in fiecare zi. si inca un sut in cur! povestea merge asa vreme de vreo 5 suturi in cur pe parcursul a aproape 4 ani.
ultima patanie s-a intamplat acum, in decembrie, cand omul a ramas pe strazi (mai mult sau mai putin) si nu avea unde sa stea. am facut o fapta buna de Craciun si l-am primit la mine acasa. trebuie sa mentionez ca eu nu stau singura, deci l-am introdus in sanul familiei mele. a devenit martor al vietii mele familiale. un sacrificiu foarte mare din partea mea. dar el avea nevoie de ajutorul meu... deci, m-am executat! a venit la mine in casa si nu a avut bunul simt sa spuna: sunt vai de pula mea, nu am decat 10 lei. am aflat asta datorita faptului ca am vazut ca nu fumeaza. i-am dat un sfert din dulapul meu ca sa nu stea cu hainele in valize. i-am dat cheile mele ca sa poata sa vina si sa plece cand vrea. in gandul meu: sa vina si sa plece de la/ la interviuri. nu la/ de la petreceri. ... nu ma asteptam sa mearga la serate dansante fara sa imi spuna macar. nu ma asteptam sa vina la 9 dimineata dupa after-hours, iar eu sa merg pe varfuri ca sa nu il trezesc pe party animal.
m-a apucat frustrarea. cand ajungeam acasa seara, nu puteam sa ma uit linistita pe laptop, caci se uita si el cu mine: isi inchidea laptopul lui si se uita in Facebook-ul meu. el incerca sa fie dragut, dar pe mine m-a scos din sarite caci era si este asa de calm fara 1 leu in buzunar, cu mana intinsa la ma-sa si la prieteni, fara sa se agite catusi de putin sa-si ia un job de barman undeva. m-a scos din sarite! si am plecat eu de acasa. de Craciun, EU am plecat de acasa. si ii multumesc lui Dumnezeu pentru prietenii pe care ii am (!!!) de Craciun, eu am stat singura intr-un apartament gol vis a vis de Sala Palatului. pe langa faptul ca ala nu a fost Craciun, ci un weekend trist in care toti prietenii mei erau plecati din Bucuresti, el nici macar nu mi-a multumit pentru cadoul pe care l-a gasit in dimineata de Craciun la brad, pentru el. da, i-am luat si o mica atentie, pe care am impachetat-o in hartie de cadou, i-am scris numele sau pe pachetel si l-am pus sub brad. m-am enervat in ultimul hal! nici macar un Multumesc? ma linistesc un pic si zic: poate nu are credit. intru pe Facebook, ca pe internet sta toata ziua, si poate mi-a scris acolo. nop! eh, si atunci s-a dezlantuit Iadul: marti trebuia sa plece. marti, dupa Craciun.
de Craciun s-a dus la ma-sa acasa. si-a venit incarcat cu mancare "pentru voi". marti, dupa Craciun, si-a facut bagajele, si-a luat tot ce mai avea pe la mine, lucruri ramase de acum 1 an si ceva, si a luat si toata mancarea cu care venise de la ma-sa (!!!) ... dupa ce a venit acasa la mine si a mancat cu familia mea la masa, fara sa aiba 1 leu in buzunare...
a plecat, bineinteles, fara sa imi spuna Pa! nici macar pe e-mail.

asta este povestea rusinoasa. cum am avut eu incredere intr-un om care nu stie sa spuna nici Multumesc!, nici La revedere!. cum m-am increzut eu intr-un om care nu are niciun prieten. nu mi-am pus intrebarea asta niciodata: daca nu are niciun prieten, de ce oare? nu ca sa fiu eu buricul Pamantului. ci pentru ca nimeni nu vrea sa stea langa el... pentru ca nu are nimic bun de oferit. ci numai probleme, energie negativa si multa muie pentru cei care incearca sa il ajute.

fiti buni! dar cu masura.

sfarsit de 2011

2011-12-23T12:50:00.000+02:00

mereu am crezut sau, mai bine zis, mi-a placut sa cred, ca voi fi apreciata pentru capacitatile mele reale. am fost o inocenta pentru o lunga perioada. cat am lucrat cu straini, cu cultura organizationala sanatoasa, unde promovarile sunt pe merit si nu pe canibalism.
"da, conteaza backgroundul". se traduce: "da, conteaza ce greseli ai facut. lucrurile bune nu se pun in balanta, stai linistita."
"da, este un concurs." se traduce: "da, este o ruleta. castigi: bine. nu castigi: ai avut ghinion. e o treaba de sansa. de emotii. de subiectivism. daca arati bine in ziua aia, daca mananci cacat cu lingurita in mod elegant, daca pupi in cur."
ce am mai invatat la acest sfarsit de an: sa nu ma incred in nimeni. nici macar in cei cu fete angelice. nici in cei care par a merita sa bagi o mana in foc pentru ei. nu trebuie sa ma incred in nimeni. este atat de simplu. cand am aflat cum mi-au tras-o toti din toate partile, fara sa-mi dau seama, a fost o revelatie cu lacrimi de sange.
eu am gresit. e drept.
eu am invatat. sa tac si sa fac. sa-mi urmez interesul. sa-mi dozez altruismul. sa-mi minimizez implicarea. si, foarte important: femeile nu uita niciodata, se razbuna, se urasc, te ard exact atunci cand nu ai nevoie. femeile rele si proaste, parvenite si nenorocite, ti-o trag precum Flash.
sa vina Craciunul! al doilea cel mai trist Craciun din viata mea. singura, bolnava si violata carieristic.
hai cu sfarsitul lumii! cand eu nu o sa mai fiu eu...

interviu cu un bolnavior neinchipuit, speriat si cuminte, dar pe cale sa se vindece

2011-12-11T12:53:00.008+02:00

au trecut doua luni de cand nu ai mai scris nimic pe blog. nu s-a mai intamplat nimic la fel de frumos ca Sonoro? :)

poate ca da.

am inceput sa merg in fiecare weekend la film european. cea mai mare descoperire de pana acum este "Calul din Torino" al lui Bela TARR - cel mai bun-tare-interesant-dens-mindblowing!!!-genial film pe care l-am vazut in viata mea. este atat de plin de moarte incat vrei sa te ridici de pe scaun inainte de finalul filmului pentru A-TI TRAI VIATA SI A NU MAI PIERDE NICIUN MOMENT! nici macar cu un film genial, care a castigat la Berlinale anul acesta. n-as fi crezut ca cineva il poate detrona pe Aronofsky cu al sau PI, dar uite cum viata e plina de delicatese unguresti, in afara de gulas, papricas si Vargabeles.

in rest, ce s-a mai intamplat?

am muncit foarte mult, aproape pana la epuizare. pana cand mi-am enervat colegii, pana cand unii au inceput sa ma ocoleasca pentru ca probabil ma considera o nebuna fara viata personala, pana cand nici cei mai apropiati din biroul meu nu ma mai intelegeau, pana cand am iesit dintr-o sedinta plangand in hohote... atat de mult am muncit... si-apoi a venit un weekend lung. si-am realizat c-am luat-o pe campii si-am cutreierat cu viteza despre care Albert a zis ca nu as putea-o atinge daca pornesc din repaos. si m-am oprit. m-am relaxat. am zambit. si-am afirmat mediocrul...

ce-o fi, o fi!

sau n-o fi... cine stie? stiu eu o persoana care stie. dar tace. nu inteleg de ce. ca nu are nimic de pierdut sau de castigat. pur si simplu daca ar vrea sa faca un gest frumos si o fapta buna pentru un om care merita (adica eu, sa nu fim confuzi!), ar spune ce-ar sti. he would end my mysery. dar nu ii pasa. Jean boxeshte. nu intelege cat de important este pentru mine. ca am cosmaruri noaptea legate de acest subiect. ca abia pot sa ma gandesc si la altceva. ca astept vestea cu sufletul la gura. ca nu stiu cum sa ma relaxez si sa scot prostia asta din minte. astept si stau cuminte pentru ca probabil exista o logica pentru tacere. dar atata vreme cat decizia este luata si nu este comunicata, mi se pare o mare lipsa de respect fata de omul de langa tine. da', spune-mi in pula mea! nu ma lasa sa astept ca un caine in ploaie, ca nu sunt cainele tau, ba!

ham!

asta a fost povestea de la birou. putin piperata cu niste barfe si vorbe ce umbla din colt in colt ca niste flatulente mute.

meanwhile, in my love life:

si culmea, o banca goala, intr-un parc pustiu, intr-o zi in care ploaia tocmai s-a oprit, dar nu pentru a lasa soarele sa incalzeasca lumea zgribulita, nu ma mai sperie si nici nu mi se mai pare foarte importanta.

caci atunci cand nu te poti ridica din pat din cauza unei ... boli [rostit in soapta], conteaza toata iubirea oamenilor din jurul tau [asta a fost spusa cu tarie]. ;)

pana una-alta, vine Craciunul :D

si ce cadou iti faci ?

timp.

nu voi mai pierde vremea cu oameni fatarnici, egoisti, prosti etc. [deci daca nu mai auziti nimic de la mine, sa stiti de ce] ;)

si ce cadouri ai vrea sa le daruiesti prietenilor tai?

unul singur.

timpul regasit intr-un decembrie minunat.

Sonoro - A fost odata

2011-11-07T23:55:00.006+02:00

"A fost odata..." ca daca n-ar fi fost, n-ai fi povestit.

intrii in Palatul Cercului Militar National, prin Str. Constantin Mille. urci scarile, iar de o parte si de alta a culoarului sunt oglinzi inalte, care-ti dau impresia de infinit... ajungi la capatul scarilor, iar in hol te asteapta in partea stanga Carol, Ferdinand si reginele. in partea dreapta sunt scarile care te conduc in Sala de Marmura.

astepti un pic, apare Razvan Popovici pe scena, iti povesteste cate un pic despre ce a fost in festival, ce urmeaza in zilele urmatoare, programul din seara aceasta. el multumeste celor care au facut posibila organizarea concertului in sala si apoi iti ureaza o seara si-o auditie cat se poate de placuta, dar nu inainte sa iti povesteasca un pic si despre ce se va canta: un strop de Rachmaninov, o bucatica de Dvorak si-o picatura de Ernst V0n Dohnanyi. Razvan paraseste scena in aplauzele spectatorilor pentru a le face loc primilor artisti. nu stii cum ii cheama pe toti, dar il recunosti pe David Cohen cu al sau violoncel din 1715. te bucuri pentru ca ai din nou placerea, dar mai ales onoarea de a-l asculta. incepe Rachmaninov, zambesti, se termina, aplauzi, artistii coboara de pe scena.

intra sextetul de coarde din care fac parte doua persoane pe care le (re)cunosti: Razvan si David, din nou. incepe Dvorak. nu ai mai ascultat niciodata Dvorak, ai fost la Praga si nu ai intrat in muzeu, stii cine e, dar totusi, nu prea... consideri ca este irelevant sa te gandesti la asa ceva si te lasi purtat de notele muzicale. totusi, iti dai seama ca este pacat sa inchizi ochii si sa te plimbi pe firul imaginatiei pentru ca pierzi aspectul esential ce te atrage la Sonoro de cativa ani: trairea unor artisti. le privesti mimica. si-apare incruntarea, relaxarea, extazul, placerea, si tristetea, si calmul de dupa furtuna. apare tot! apare o viata de emotii in cateva zeci de minute pe coarde, pe clape. iti place pentru ca este un fel de piesa de teatru fara cuvinte sau miscare. o poveste nascuta demult si retraita pe scena, pe scaun, pe-coarde-pe-clape.

iti place Dvorak atat de tare incat iti vine sa postezi pe Facebook: cum sa nu-ti placa Dvorak? dar iti dai seama de indata ca nu are sens sa te intrerupi pentru asemenea trivialitate. si continui sa te uiti la David si Razvan care sunt in mijlocul povestii pe care era sa o pierzi din cauza unor mediocritati. se termina Dvorak si aplauzi, aplauzi si fugi afara in pauza.

te intorci la Ernst V0n Dohnanyi. nu stii cine e, dar a spus Razvan la inceput ca este maghiar. curios, iti asezi iara urechile la ascultat si privirea pe artisti. frumos te incanta si prea putin conteaza ca nu ai auzit niciodata de compozitor. priveste cum traiesc cei de pe scena! cum se uita unii la altii. cum se coordoneaza. priveste-i! sunt incruntati. fericiti. tristi. ghidusi. disperati. indragostiti!

este un spectacol.

"placerea de a face rau" sau "incapacitatea de a intelege niste lucruri simple"

2011-10-23T16:11:00.004+03:00

mi-a spus ca sunt un om caruia ii place sa faca rau.

cred ca sunt multi de aceasta parere.

dar toti acestia nu ma cunosc deloc.

mi-a spus ca ma ascund. si ca nu las pe nimeni sa ma cunoasca cu adevarat. ca trebuie sa sape mult, sa aiba rabdare, sa-mi castige increderea si abia apoi poate ma voi deschide.

este adevarat

dar ce nu este deloc adevarat este faptul ca imi place sa fac rau. imi place sa fac bine. iubesc oamenii buni si sunt inconjurata de cateva persoane care merita sa fac orice pentru ele.

sunt norocoasa.

ceea ce poate fi confundat cu iubirea mea pentru malefic, este pedeapsa.

va asteptati sa fiti prosti si sa nu v-o traga nimeni.

va asteptati sa aveti voie sa fiti gunoi si sa nu va ia nimeni cu matura.

va asteptati sa vi se ierte ca sunteti saraci cu duhul si rai, doar pentru ca Dumnezeu nu v-a dat mai mult.

va asteptati sa va cada Lumea la picioare, doar pentru ca voi va considerati Buricul.

va asteptati sa trec cu vederea.

nu, nu trec cu vederea. nu. pentru ca sunteti in viata mea si nu vreti sa plecati.

daca spun "pleaca!", tu ramai pentru ca iti imaginezi ca pana la urma o sa te accept.

nu, nu te accept. nu. nu in viata mea.

du-te in vietile altora care accepta

du-te in vietile alora carora nu le pasa de cine sunt inconjurati, atata vreme cat nu sunt singuri

du-te in vietile acelora pe care nu trebuie sa ii respecti

du-te tare!

mi-a spus ca sunt un om caruia ii place sa faca rau.

mi-a spus ca o sa raman singura.

am fost singura toata viata.

singuri sunteti si voi

diferenta

dintre noi

este

ca voi

nu va dati seama

fiecare cu weekendul sau

2011-10-09T21:43:00.004+03:00

spre diferenta de weekendul lui Mimo, un weekend minunat si boem precum este ea, eu am avut un weekend cu somn si relaxare pasiva, cu decizii spontane si revelatii neasteptate.

ma mir intotdeauna cum raspunsurile pe care le-am cautat o perioada indelungata vin la mine atunci cand imi las armele jos si nu imi mai pun intrebari pentru ca Intrebarea m-a infrant, iar eu nu am identificat Raspunsul. zambesc fericita si apoi imi dau seama de gravitatea Raspunsului si aproape ca as varsa si-o lacrima. uneori cade. dar in seara asta nu.

totul, adica weekendul, a inceput vineri seara, cum a inceput pentru toata lumea. eu aveam planuri si un pseudo-entuziasm puternic pentru o petrecere la care "trebuia" sa fiu, caci toata lumea "cool" va fi acolo. am decis sa beau o bere sau doua cu niste prieteni care nu au pseudo-entuziasm ca si mine, iar in drum inspre casa am realizat ca eu pur si simplu nu am de ce sa fac un efort sa pretind ca sunt altcineva. firul rationamentului a fost lung, dar asta a fost concluzia: nu voi face un efort sa pretind ca sunt altcineva. nici macar nu voi pretinde, apai sa fac un efort. long story short: am adormit si nu m-am mai dus nicaieri.

sambata n-am facut nimic notabil. la ora 20.00 m-am decis spontan sa ma duc la concertul Morcheeba & Parov Stelar. de acasa pana la Sala Polivalenta a fost un drum lung si plin de peripetii, ilegalitati si o cearta dezamorsata. imi plac certurile dezamorsate: is doi oameni care se cunosc bine si pun punctul pe i, spun ce-i deranjaza si de ce, si inainte sa iasa Frustrarea cu balele sale urate, apare Rasul si Voia Buna. cearta dezamorsata. am ajuns la concert cand era Electric Brother. apoi m-au stresat The Amsterdams, cu un bass atat de puternic de nu mai simteam nimic altceva, si cu o muzica neincadrabila in niciun gen. erau atat de nepotriviti la acel concert incat am intrat de 2 ori pe Facebook sa spun lumii intregi cat de nefericit se incadreaza in acel eveniment. iar dupa ce ca muzica era neinspirata, bassul era turbat, dar nu ca la dubstep, mai era si o multime de cocălăret. spun "cocălăret" si nu "cocalari", pentru ca al doilea termen este prea dulce si delicat. atitudine de taran prost si needucat, reactii de manelist pe acorduri Morcheeba si discutii de tipul "taran prost si needucat", la care trebuie sa ma intorc, pentru o constructie ciclica in jurul lui "Cocălăret". eu is toleranta, mai ales cand ma aflu in compania unor oameni extraordinari pe care eu mi-i aleg, mai nou. sunt si mai toleranta cand ma simt excelent si sunt pe cale de a fi martorul norocos al unui eveniment non-trivial. dar situatia era asa de grava incat unul aproape m-a facut sa ii spun: du-te, ba, si plimba vaca, ca aici nu ai ce cauta! m-am linistit, caci am mai multa minte si mai multi ani de acasa decat el. asa ca mi-am reconectat atentia la vocea si rochia lui Skye. si apoi la vibe-ul superb pe care l-au creat cei din trupa lui Parov Stelar. intr-adevar, aseara, la Sala Polivalenta, Morcheeba a cantat in deschiderea Parov Stelar & Band, si nu invers.

duminica nu am facut nimic notabil... am dormit de amiaza si am visat ca m-am mutat intr-un apartament de 2 camere care avea de fapt un living imens si 3 dormitoare... apoi am continuat sa ma uit la Mad Men (un serial foarte bun pe care abia acum l-am descoperit). si cat ma tot uitam eu la serial, imi tot venea in cap ideea ca as vrea sa muncesc un pic ca sa ma eliberez putin pentru maine la birou.

-ana, e duminica, cum sa lucrezi?

-ma gandesc la ziua de maine, sa nu fiu iara obosita la ora 18.00, si perfect pregatita sa ma duc acasa sa ma culc.

-ana, du-te in oras sa bei un suc.

-dar e frig, mai bine as lucra un pic...

m-am dus jos la cumparaturi pentru a doua zi la birou si cand am ajuns acasa, m-am pus la laptopul de la job, spunandu-mi ca mai intai scriu ceva pe blog, si apoi ma apuc de munca.

de multa vreme ma tot intreb: de ce vreau sa muncesc in weekend? de ce simt nevoia sa fac acest lucru? sunt multe weekenduri sau seri in care simt ca ma trage ceva inspre munca. ceva ce nu poate astepta pana a doua zi.

si raspunsul a venit.

zambeste!

pentru ca sunt foarte buna la ceea ce fac si ma face fericita sa vad rezultate bune.

plangi! ca-i tare trist...

concluzia?

voi face mult mai multe lucruri pana cand voi deveni foarte buna, si numai atunci imi voi da dreptul sa ma las de acele activitati pentru ca numai in acel moment voi fi capabila sa spun daca imi plac sau nu cu adevarat.

povesti din Praga. povestea cu albina.

2011-09-25T21:22:00.003+03:00

era cea de-a patra zi (si ultima) din weekend-ul prelungit petrecut in Praga cu cei Patru. dimineata a inceput devreme: trebuia sa mergem cu funicularul pana la turnul Petrin. am urcat, ne-am plimbat, am facut poze, ne-am balanganit in turn deoarece vantul batea tare si turnul se misca, am coborat pe scari, ne-am speriat de copiii care se auzeau, dar nu apareau, am fost in labirintul oglinzilor, noi si toti copiii de pe dealul Petrin, am fost la Observator, dar era inchis, iar apoi am coborat, tot cu funicularul, ca sa mergem la cumparaturi de suveniruri, la masa in Old Town Square si parca mai trebuia sa facem ceva, dar nu mai tin minte... ajungem pe Charles Bridge si surpriza: trupa de muzica jazz! timpul s-a oprit in loc, asa cum am facut si noi. zambetele au crescut si ne-am deschis urechile si mai larg. era atat de frumos incat nici nu pot explica in cuvinte. era un frig de crapau pietrele, vantul batea cu putere, dar noi nu puteam pleca de acolo deoarece era ATAT de minunat. trupa canta ATAT de bine si eram pe podul acela ATAT de frumos si plin de turisti ca si noi. dar nimic nu conta pentru ca timpul, dupa cum am spus mai devreme, se oprise in loc, pentru mine cel putin, iar momentele alea vor dainui o vesnicie in sufletul meu ca fiind aproape perfecte. frigul ne-a invins la un moment dat si am repornit inspre Old Town Square. ne-am luat cate un Kurtos Kolac - varianta ceheasca: ca marime - un sfert din cel unguresc, dar la fel de bun. apoi ne-am luat cate un wurst - varianta ceheasca: la fel de mare ca cel nemtesc si la fel de bun. acest festin a fost stropit cu putina bere de la unul dintre cei Doi baieti si apoi am pornit iara la plimbare. ne apropiam de ora 17.00 cand ar fi trebuit sa ne intoarcem la hotel sa ne luam bagajele si ne-am decis sa ne indreptam din nou inspre podul Charles. iesise soarele! nu-i mai vazusem razele aurii de 3 zile. venise sa ne spuna: la revedere! mai treceti pe aici! urcam pe pod si ghici ce? alta trupa de jazz urma sa ne incante urechile si sufletele. de data asta cu acompaniamentul Soarelui. ne asezam langa una dintre statui si continuam sa ne bucuram si sa prindem in fotografii digitale, zambete largi si bucuria momentului fain. dupa jumatate de ora sau mai bine de spus la revedere si de a imbratisa Praga, spunem: hai sa mergem ca deja este tarziu. si atunci: PAC! o albina ma inteapa prin haina de piele! m-a usturat pana in degetelele de la picioare. totusi nu m-am putut supara pe albina sau pe Praga. pentru ca ma atentiona: Ana, nu visezi! frumusetea asta este reala si doare. iar atunci, unul dintre cei Doi, imi spune: te-a intepat pentru ca pleci.

si a avut dreptate.

despre una. despre alta. unul. altul.

2011-08-15T20:44:00.005+03:00

de indata ce am intrat in Bucuresti, am simtit cum am intrat intr-o cusca. toata setea de control m-a napadit dintr-o data! eram prea obosita ca sa inteleg ce se intampla, dar dupa 11 ore de somn intr-un pat curat, frumos, mare si tare, dupa doua pahare de vin si o ameteala placuta de vara, am recunoscut gustul amar al dorintei de a controla tot ce e in jurul meu. si poate... mai putin pe mine. m-a obosit si m-a intristat in acelasi timp. sa-l fac pe unul sa ma iubeasca si pe altul sa ma urasca. ce ganduri prostesti, in loc sa ma bucur de soare, chiar si fara mare...

in Vama, timp de 11 zile, am lasat totul in urma. si job, si casa, si masa. ca tiganul cu cortul m-am plimbat din cort (al meu!), la cazare, la cort (al altora) si culmea, mi-am pierdut cheile de la casa la o alta cazare! am fost ametita si relaxata fara nicio grija, ca si cum nimic nu ar exista pe lumea asta in afara de lucruri bune. si, cred eu, asa ar trebui sa-mi traiesc toata viata...

dar am intrat din nou in Bucurestiul asta lipsit de inima, pe taramul pseudo-problemelor far' de solutii simple si fericite. intr-un gri stins si trist ca cusca ce ma inghite. mi-am adus aminte de toate pseudo-obstacolele care ma ingradesc si ma tin inchisa departe de lumina soarelui. ce-o zice ala? ce-o face altul? da' e bine? n-o fi bine? ia mai lasati-ma dracului in pace sa traiesc cum vreau eu!

nu trebuie sa-ti dovedesc nimic. ca sunt un om bun sau rau. nebuna sau cuminte, cu capul plecat si murmurand "sarutmana parinte!". sunt in stare sa fac orice, si toate faptele mele sunt oglinda perfecta a... mea.

ce rau imi pare cand te vad usurat ca scapi. ca scapi de mine. de mine asta ce sunt acum. de mine cea care are curajul sa rada cand vrea.

ce bine-mi pare cand te vad pe ace: oare ce o face acuma si mai ales de ce?

ce rau imi pare cand faci pe prostul. pe zeul ratat si sigur pe el. ma doare tare, in fiecare zi chiar, atunci cand imi dovedesti cat de putin ma cunosti. imi vine sa plang cand te prefaci ca eu contez in viata ta. si-as plange ca si cum as fi la o piesa proasta de teatru, cu actori de mana a doua, si-un text de toata mila. as plange pentru cei 18 lei dati aiurea. pentru timpul pierdut punerii in scena. pentru toti cei din sala care-si pierd minute pretioase si pe care nu le vor recupera niciodata. asa imi vine sa plang cand vad cum te strofoci cu mainile si picioarele cu gura si limba aia mincinoasa. te tradeaza privirea. sclipirea aia din globurile oculare ale caror scop crezi tu ca sunt numai vederea ta. dar nu! au si rolul subtil (pentru altii care au ochi sa vada!?!) sa te dea de gol. sa ma da de gol. si uneori crezi ca esti un actor atat de bun, aprope sublim, incat ti se face lene sa mai deschizi gura sa zici vreun lucru neadevarat. iar atunci tu, tu tot, te dai de gol si cu ochii, si cu gura. dar tu nu stii asta. si pleci mandru (ca un plop) si drept (ca o trestie) inspre taramul prostiei far' de margini. unde esti (ne) fericit, tipi si faci scandal si tragi linii cu creta pe parchet. dar eu vin si sar pe linie pana cand se duce. tu te uiti buimac, te dai un pas in spate si mai tragi una, mai aproape de tine. iar eu rad si vin si sar si pe aia.

ce bine imi pare ca ma faci sa rad, sa ma enervez. ambele cu pasarele roindu-mi deasupra capului.

imi pare si bine, si rau. is fericita si trista. cand una, cand alta. dar una nu se mai simte confortabil in cusca. si ma ia de mana, deschide usa si plecam impreuna inspre alte taramuri. o lasam pe alta intre gratii, dar cu usa deschisa.

am intrat in Bucuresti si am uitat ca totul poate fi tratat ca fiind simplu. da ori ba.

pai da, totul este simplu, caci daca nu l-as vedea asa, m-as intoarce in cusca. la alta. cusca.

Annais in Tara Minunilor

2011-06-27T20:28:00.005+03:00

dupa o zi din Iad, a urmat una din Tara Minunilor. am fost uimita inca de dimineata si nu incetez din a ma minuna in fata lucrurilor care se intampla in jurul meu. ma plec in fata voastra, Minunatelor!
Annais face o reverenta respectuasa.
amuzanta si deloc minunata in esenta ei, apare Minunea nr. 1: sa descoperi cat de putin te cunosc prietenii vechi. si-au luat-o in cap pentru ca te-au vazut la prima indragosteala, le-ai povestit despre prima partida de sex, le-ai plans pe umar de fiecare data cand ai fost parasit, ai ras si-ai barfit fostii iubiti, v-ati imbatat, te-au vazut plangand, razand, sarind, cazand, tarandu-te pe jos si ridicandu-te iara. si iara. si iara. sau nu... te-au vazut facand 1000 de lucruri, ti-ai creat un algoritm la ei in cap, si uite asa ei stiu ce o sa faci, cand o sa faci si de ce. una peste alta, prietenii vechi se cred un fel de zei atotstiutori, care nu au nevoie de omniprezenta si omnipotenta pentru a sti foarte bine cine esti si ceea ce esti in stare sa faci.
initial trista, dar absolut minunata, apare Minunea nr. 2: oameni noi in viata ta care-ti dovedesc ca te iubesc exact atunci cand ai nevoie de un umar pe care sa te sprijini. cu capul, cu o vorba, cu un gest... ei nu sunt aroganti, te intreaba ce s-a intamplat si te asculta. nu fac presupuneri si nici nu stiu ce e mai bine pentru tine. te fac sa te simti confortabil, un om cu defecte, perfect normal, usor cutremurat de micile accidente cotidiene de care nu scapa nimeni pe lumea asta. e trist pentru ca tie nu-ti pasa prea mult de viata lor. dar este absolut minunat pentru ca nu te asteptai la asemenea caldura. e ca acea cutie de ciocolata a lui Forrest Gump: presupui ca-i ciocolata simpla, fada, fara gust, precum poza de pe cutie, dar de fapt inauntru este o fondanta ce ti se topeste in gura de zici: ce-i asta?!
iar la final, cu numar magic si mult noroc apare Minunea nr. 3: deschizi ochii, realizezi ca te-ai intalnit cu nr. 1 si nr. 2 si zambesti. vezi viitorul, nu trecutul. simti cum iti curge prezentul dulce-amarui prin vene si stii ca toate lucrurile care te impietresc de frica folosesc perfectul compus.
la prezent este numai bataia inimii: puternica si nelinistita; ce duce tot ceea ce simti din piept pana in varfurile degetelor mainilor, apoi prin trup pana la degetelul mic de la picioare si cutreiera peste tot pana la cap. cand a ajuns acolo te imbeti cu tine asta de acum, si stii ca poti face orice. nu premonitiile zeilor ratati, ci toate lucrurile pentru care te iubesc noii nascuti din universul tau.
Annais face o reverenta in fata oglinzii.
cade cortina.

duminica. o calatorie prin Iad.

2011-06-26T23:02:00.004+03:00

am visat ca a murit intr-un accident de masina. am plans toata noaptea si nu m-am putut trezi din cosmar. de dimineata, m-am ridicat din pat complet buimaca. mi-am zis ca e doar un vis si n-are rost sa il sun sa vad daca e bine. am inceput sa fac ordine si curatenie, iar apoi am plecat acasa. unde am facut ordine si curatenie la mine in camera, am spalat 3 masini de rufe si m-am culcat, caci eram foarte obosita. nu mai tin minte ce-am visat, dar nimic imbucurator, cu siguranta. cand m-am trezit, m-am ferchezuit toata si m-am dus la cumparaturi. nimeni nu trebuia sa isi dea seama ca sunt o epava ce asteapta un telefon ca sa se linisteasca. la casierie, il vad pe un coleg de birou, impingand agale un carucior cu cumparaturi, alaturi de frumoasa sa prietena, pe care o vedeam pentru prima data. o privire a fost de ajuns pentru ca focurile Iadului sa se dezlantuiasca! e duminica dupa-amiaza si sunt singura la cumparaturi. sacosa este grea si sunt singura la cumparaturi. e duminica si eu sunt singura. si la cumparaturi, si pe strada, si acasa la Fa, si acasa la mine. telefonul nu imi suna si eu sunt singura. afara e racoare si eu sunt sigura. totul se intampla in jurul meu cat timp eu sunt singura! am ajuns acasa la Fa, i-am dat de papa, am mangaiat-o, mi-a mieunat, mi-am facut - singura - o salata cu somon, si m-am pus - singura - la calculator sa vad Biutiful. apoi am plecat, tot singura, acasa, cu sacosa cea grea. telefonul a inceput sa-mi sune, dar nu am zambit la niciun nume ce aparea pe ecran. eram hotarata sa ies, sa ma plimb, sa beau, sa uit, sa fac ceva, orice, dar nu singura. carnea-mi sfaraia atat de tare incat nici sa merg nu mai gaseam putere. mergeam cativa metri si ma asezam. ma uitam la lumea din jur. unii zambeau, altii alergau, unii bicicleau, altii isi plimbau cateii, unii se grabeau, iar altii pur si simplu erau. si eu eram. singura pe o banca. cu viata care se intampla peste tot in jurul meu. chiar si in mine... si-apoi m-am ridicat si ne-am plimbat. am povestit si eram mai multi decat eu din capul meu. incet-incet stropitorile din parcuri au inceput sa imi racoreasca trupul ars. si, incet-incet mi-am revenit. si-am zambit. de una singura.
si in toata ziua asta inumana, incercand sa nu se vada ce se intampla cu si in mine, i-am pacalit pe toti ca sunt bine, radianta si vesela. mai putin pe unul. unul singur.

2011-06-13T18:12:00.002+03:00

as vrea sa iti spun atatea lucruri si sa te vad de atatea ori, incat sa nu mai tac sau sa clipesc nicicand.

Ziua Mondiala a Dialogului si a Dezvoltarii Interculturale

2011-05-22T23:34:00.007+03:00

Pe 21 mai a fost Ziua Mondiala a Dialogului si a Dezvoltarii Interculturale, iar cu ocazia unui eveniment organizat de grupul STII (Scoala Tinerilor cu Initiativa Interculturala), pe 22 mai am fost prin Bucuresti sa surprindem diversitatea sa culturala in cateva fotografii.
Cu lista de obiective cultural-religioase, am plecat cu sora mea si cu Ina in cautare de geamii, sinagogi si alte biserici. Caldura mare, mon cher, dar ne-am descurcat ! in metrou, vis-à-vis de noi statea o tanti care ne-a intrebat daca suntem la Spiru Haret. I-am raspuns respectuos ca nu. Ea a replicat ca a avut aceasta impresie pentru ca la Spiru sunt foi din-astea cu grile (noi ne uitam pe lista cu obiectivele turistice pe care trebuia sa le vizitam). Apoi ne-a intrebat la ce facultate suntem. Am zambit si i-am raspuns ca am terminat demult facultatea. Ea ne intreba acest lucru pentru ca impreuna cu sotul sau emigra in Irlanda si voia sa stie daca Spiru Haret are vreo filiala in « capitala Irlandei ». In momentul acela m-am abtinut tare-tare sa o intreb : « nu va suparati, doamna, dar care este capitala Irlandei ? ».
Primul obiectiv turistic a fost Geamia Bucurestiului, in zona Eroii Revolutiei : str. Constantin Manescu nr. 4. Am gasit-o pe stradute stramte, in inima tiganiei si printre blocuri mizere de 4 etaje, inconjurata de gunoaie si haine aruncate prin gradini.
Apoi ne-am indreptat inspre Sinagoga Mare, pe str. Cluceru Udricani nr. 11. Tot in tiganie, printre caini vagabonzi si pe strazi pustii, am gasit Sinagoga in « curtea » unor blocuri. In spatele ei erau niste colturi de paine si ambalaje de parizer feliat. In fata, erau doi caini de paza, foarte « primitori », ce ne-ar fi rupt carnea de pe noi daca ar fi putut sa iasa din curtea Sinagogii. Ne-am apucat sa facem fotografii si un mosneag, deranjat de impertinenta curiozitatii noastre culturale, a iesit repejor din scara blocului sa verifice ce se intampla. Ne-am simtit si am plecat, printre caini si balti, repejor-repejor inspre urmatorul obiectiv turistic.
La Biserica Baratiei am intalnit cu cuplu de asiatici carora le-am povestit despre initiativa STII si cu care am facut o fotografie pentru ilustrarea diversitatii culturale din Bucuresti.
Apoi ne-am plimbat pe Lipscani si am ajuns la Biserica Rusa din Universitate.
De aici am plecat inspre Casa Petofi, de pe Zalomit, unde se tinea un curs de dans scotian cu participanti straini.
Ultima oprire a fost Biserica Reformata Calvina, de unde am plecat inspre Muzeul Taranului Roman, locul in care s-au strans cele 4 echipe ce au concurat pentru cele 3 sectiuni ale concursului foto : Diversitate culturala, Dialog si Dezvoltare.
Inainte de premiere, participantii au discutat despre ce inseamna pentru ei interculturalitatea, multiculturalitatea si identitatea culturala. Juriul a vorbit despre cum au ales fotografiile castigatoare, mentionand ca nu a fost o dezbatere prea aprinsa deoarece au cazut de acord imediat asupra celor mai reusite cadre. Trebuie sa recunosc ca eram emotionata si mi-a fost frica ca nu voi castiga nici macar o mentiune pentru incurajarea participarii. Incercam sa ma mentin calma, dar sora mea dadea din colt in colt, fiind foarte nervoasa pentru ca banuia ca nu vom castiga nimic.
Mare ne-a fost mirarea cand am fost chemate pentru 3 premii (din 5). Cu voce tremuranda am incercat sa explic titlurile pe care le-am ales pentru fotografiile selectionate. Ma uitam in jur si am fost foarte placut surprinsa de reactiile participantilor… le sunt recunoscatoare pentru increderea pe care mi-au insuflat-o si pentru noul « drive » pe care il simt acum, de a spune mai des lucrurilor pe nume, cu ironie si mesaj intepator.
Am castigat 2 premii speciale pentru mesaj si compozitie cu fotografiile « In cars we trust » si « Integrare europeana », si premiul pentru Diversitate Culturala cu fotografia « Drink Pepsi ! Go to church ! ».
Apoi s-a lasat cantare : muzica interpretata de o trupa formata din 3 macedoneni si 2 romani, ce au cantat in aromana.
Lasand la o parte bucuria castigarii a 3 premii din 5, trebuie sa spun ca saracia, mizerul, comunismul si pustiul ce inconjoara locurile de cult ale minoritatilor religioase din Bucuresti (cel putin) mi-a lasat un gust amar… traim intr-un oras cu atat de multe specificitati, incat el, de sine statator, nu are nimic original per ansamblu. Este fermecator prin contraste si mixuri de prost gust… iar daca nu-l privesti prin lentile de turist, traiesti o viata in el fara sa il vezi cu adevarat.
Concluzia pe care o putem trage dupa aceasta zi este ca, fiecare dintre noi, la nivel individual, ar trebui sa incurajeze pastrarea traditiilor si sa le promoveze cat mai mult posibil, pentru ca in viitor sa nu mai cautam sub mormane de gunoaie obiectivele turistice, culturale si religioase.

"Integrare europeana" - premiu special sectiunea "Dezvoltare"

"Drink Pepsi! Go to church!" - premiu sectiunea "Diversitate culturala"

"In cars we trust!" - premiu special pentru mesaj si compozitie

cu mila, dar nu prea multa

2011-05-16T21:05:00.003+03:00

azi mi-am dat seama, nu ca m-am saturat de Fatarnicie, Vulgaritate si Prostie deghizata-n zambet larg, ci ca am trecut de la Dezgust si Enervare, la Mila. mi se pare mult prea trist sa-ti umpli timpul cu barfa rautacioasa si remarci intepatoare. e pacat de orele pe care le petreci vorbind cu o persoana pe care dupa aceea o faci troaca de porci. mi-e mila de cei care traiesc muscandu-i de cur pe cei care chiar au o viata.

ce gandesc, ce fac si ce simt nu sunt secrete. prin urmare, indiferent de cata mila as simti pentru o persoana atat de stearsa cu guma ca tine, nu vei fi crutata de parerea mea adevarata.

cu mila, dar nu prea multa,

ana

... n-are titlu

2011-04-17T14:45:00.004+03:00

soarele ma face sa-mi doresc sa scriu. dar mai intai de toate m-a facut sa-mi doresc sa ies din casa sa ma plimb. dupa ce vineri am cazut bustean in pat si nu am fost in stare sa merg nici la Atelier, nici la Roko, a venit sambata cand m-am pregatit pentru Rokolectiv/ Arene, iar la finele procesului am picat iara, dar nu bustean in pat, ci pur si simplu pe jos in baie... si uite asa am avut un weekend non-party... soarele a iesit si m-a ridicat din scutece. mi-am pus pantalonii de scandal... salvarii mei preferati (da, am mai multe perechi!), ochelarii de soare, cartea pe care o citesc si aparatul foto al fratelui meu, si m-am indreptat cu viteza inspre Starbucks, unde am stat la coada la cafea... aproximativ 30 minute. se pare ca nu eram singura cu pofta de plimbare cu cafea buna. m-am plimbat pe Calea Victoriei si mi-am dat tot felul de filme... ma imbatasem de la razele soarelui. m-am oprit la Atheneu si m-am gandit la Andu, ca lui ii place tare-tare acolo. apoi mi-a zburat gandul la ziua in care bros and sisters s-au tras in poze pana au ramas fara baterii... sau film.. ca pe vremea aia nu prea erau digitale.... m-am asezat pe o bancuta si am inceput sa citesc... cele 7 obiceiuri ale oamenilor eficienti. suna business, dar este o carte despre cum sa fii un om mai bun, atat in afaceri, cat si in viata personala. am dat peste un citat mult prea frumos si l-am pus repede pe Facebook. mi s-a facut frigut si m-am pornit inspre 300 sa ma mai duc si eu la casile mele, unde ma asteapta curatenii si traininguri. in statia de autobuz apare o familie. bunicul, bunica, fata si 2 nepotei: un baietel si o fetita. bunicul le vorbea, iar eu am plecat iara pe filmul amintirilor din copilarie. dorul de bunicul meu care era un om atat de bun. cum ne iubea el pe noi si ne ferea de.. tot. dorul de bunica mea care a fost cea mai puternica si curajoasa leoaica pe care am cunoscut-o in viata mea. (leoaica as in felina, nicidecum semn zodiacal). mi s-au umplut ochii de lacrimi.. noroc ca aveam ochelarii de soare pe nas si ma aparau de posibilitatea penibilului in public. era asa de frumos afara, un soare luminos si-un cer albastru sa-ti vina sa sari si sa strigi: ce frumoasa este viata! iar eu mi-am adus aminte cat de iubita am fost candva. si cum au existat oameni pe pamantul asta care aveau grija de mine. care ma certau, de care poate ca mi-era frica uneori. sau poate rusine. cine mai tine minte? ca au murit de multa vreme. nici nu-mi aduc aminte acum cata timp au murit pentru ca nu pot si nici nu vreau sa imi amintesc asemenea detalii. ei s-au dus dupa mama, iar eu am ramas aici... sa citesc la Atheneu si sa incerc sa fiu un om mai bun... si poate... poate... poate sa am norocul sa ajung si eu o bunica puternica si curajoasa care sa-si apere nepotii tampiti care merg la petreceri de 4 ori pe saptamana si fac toate nebuniile, iar in duminica Floriilor ei vor spera ca razele acelea ale soarelui sunt iubire trimisa de la cei care nu mai sunt printre noi...

bâââzzz!

2011-03-22T21:21:00.005+02:00

n-am mai vorbit cu el de 4 luni. mi se pare ca nu am vorbit niciodata. ca tot ce-a fost... a fost intr-o alta viata. a mea. dar nu asta, in mod clar.

parca nici eu nu mai sunt la fel. nu, nu mai sunt. pentru ca nu-l mai iubesc. iar eu fara iubire sunt un nimic mic.

si unde sa gasesc eu iubirea asta?

in mine. checked!

in ceea ce ma inconjoara. checked!

si totusi, unde gasesc si de unde cumpar un obiect al devotamentului meu nebun?

simt nevoia aia bolnava de a ma agata de cineva pe care sa-l iubesc mai mult decat pe mine. aberant, nu?

da!

imi dau seama de stupiditatea sentimentelor mele si totusi ele nu contenesc din a-si face simtita prezenta zi de zi. dorinta de sclavie emotionala si de interdependenta cotidiana. nu sunt un robot corporatist (sau, cel putin, ma zbat sa nu ajung la acest nivel), condamnata unei vieti in care prietenii si iubitii sunt de unica folosinta. imi doresc si ma lupt ca prietenii mei buni sa fie langa mine, sa continui relatia cu ei, chiar daca au plecat de pe meleagurile romanesti... (I will hunt you down! :P) ma lupt sa lipesc relatiile cu oamenii pe care ii iubesc, indiferent cat de mult le-am gresit sau cat m-au ranit ei pe mine. imi doresc sa vibrez alaturi de ei.

sa fim niste bâzâitori: bâzzz! bââzzz! bâââzzz!

nu pot bâzâi singura... caci, pentru moment, sunt un nimic. mic.

Elling @ Teatrul de Comedie

2011-02-20T11:50:00.003+02:00

ma intreb cum poti rade de doi oameni bolnavi psihic? sunt 2 retardati inadaptati social, singuri si infricosati, care sunt obligati sa se integreze in societate. e ca si cum ai rade de un olog care si-a pierdut scaunul cu rotile si este nevoit sa se tarasca sa-si ia un pahar cu apa.

ca semn de "autenticitate" a piesei norvegiene, sunt introduse mici secvente in germana atunci cand Kjell Biarne suna la hotline. nici proiectiile video nu se vad bine deoarece cei ce invart peretele l-au oprit "câș" de mai multe ori si se proiecta aiurea. iar despre prestatia actoriceasca, nici nu are rost sa spun cam cat de putin m-au convins cei doi actori principali.

in concluzie: mi-am luat teapa si nu recomand.

Ivanov @ Bulandra

2011-02-09T23:04:00.007+02:00

-buna seara! ma numesc Ana si n-am mai fost indragostita de 3 zile. insa, in seara asta, pe la 18.40 am calcat stramb.

pe treptele de la Bulandra.

apoi unul dintre regizorii mei preferati s-a jucat cu un violoncel, iar eu am ramas inmarmurita atunci cand l-a culcat pe pianul verde.

apare un batranel de 78 de ani care vrea sa mearga la Paris la mormantul nevesti-sii, langa care isi doreste sa stea pana cand o sa i se duca sufletul. el are pareri putine, dar ferme. toti suntem niste marsavi, ca om fi noi avocati, doctori sau hoti. persoanele de fata se exclud! e inveninat de singuratate, atat de otravit si lipsit de speranta incat nici posibilitatea unei casnicii cu o femeie senzuala si bogata nu i se pare vreun leac demn de luat in considerare. decat daca le-ar face tuturor in ciuda!

apare si-un tinerel ambitios si cu idei de business. "face combinatii", e sufletul petrecerii, iar eu am tulburari cardiace de fiecare data cand il vad sau ii aud vocea... sare, fluiera, aprinde artificii, pipaie fetele si le fura cate o sarutare, danseaza si canta "La vie en rose". e marsav, siret si ipocrit, dar il iubeste toata lumea.

apare si un barbat intre doua varste. el se zbate in nisipurile miscatoare ale mortii. nu este bolnav, spre diferenta de nevasta-sa, dar isi stoarce creierii sa afle cum si de ce a murit. nu mai simte nimic. nici iubire, nici mila ori frica, nici fiorul indragostelii alaturi de o fetiscana. este coplesit de lene si simte greata fata tot ce il inconjoara. si-a pierdut pana si puterea ratiunii, nefiind capabil sa ia decizii ori sfaturi de la cunostinte. s-a abandonat, si odata cu el l-au parasit si toti ceilalti.

comic, ironic si ancorat bine in contemporan, "Ivanov" dezvaluie neputinta intr-un spectacol al obsesiilor si dependentelor: statut social, avutie, sex si dorinta retardat-naturala a femeii sa gaseasca un barbat defect si sa-l repare... jocul de carti, vodka si statul nerazvratit sub papucul asupritor al nevestii .

-buna seara! ma numesc Ana si in seara asta ma aflu pentru ultima oara la intalnirea Indragostitilor Anonimi.

-de ce? se aude o voce din sala intunecata si friguroasa.

-deoarece imi rezerv dreptul de a ramane mereu indragostita de Andrei Serban, Victor Rebengiuc si Marius Manole.

Livada de visini @ TNB

2011-02-04T22:51:00.006+02:00

vreau sa incep prin a marturisi ca nu am citit "Livada de visini". si apoi as vrea sa continui cu a va spune de ce nu mi-a placut piesa de teatru omonima de la TNB.

Iasa este un vulgar marlan ce trece demult de comic si inoata in dezgustator.

Duniasa este o blonda care, desi plange pe la final, nu transmite mai nimic pe parcursul piesei, iar tu ca spectator nu prea te prinzi unde-i drama dumneaei.

contabilul este amuzant. neconvingator, dar amuzant.

Charlotta nu stie sa pronunte corect "eins, zwei, drei", dar acest lucru nu o opreste sa repete, sa repete si sa tot repete aceste trei cuvintele simple in germana, in timp ce face trucuri de magician. ma gandesc ca daca de la premiera din mai 2010 si pana acum a reusit sa invete magie, putea sa si intrebe pe cineva cum se spune 1, 2, 3 intr-o limba care ii este cu desavarsire straina.

de Simeonov-Piscik, Boris Borisovici nu prea am ce sa spun pentru ca a aparut prea putin incat sa ma deranjeze prea tare.

vesnicul student incepe sa ma mai convinga de cate ceva.

si-apare Lopahin. el nu prea are ce cauta pe aici. el e "imbarligator" si siret. pasional si cu discurs puternic. mi s-a parut ca este indragostit si las. e de toate si e bun. e Manole! nici nu ma asteptam la altceva de la el.

cat despre Gaev... nu prea am ce sa spun...

in schimb, despre Varia n-am decat cuvinte de lauda. m-a convins inca de la inceput. apartinea unei povesti rusesti. e autentica si-ti face placere sa o urmaresti cum sufera. cum munceste, cum trage si tace. e foarte frumoasa. si un picut spectaculoasa.

Ania este o adolescenta ce a baut mult, mult, mult prea mult din sticla cu entuziasm. sare prea mult, rade prea tare, sare prea sus. totul este cu "prea" drept prefix. directia e buna, dar viteza este prea-mare.

si-acum, marea dezamagire. dezamagire pe care nu credeam sa o am vreodata: Maia Morgenstern in rolul principal: Ranevskaia, Liubov Andreevna, proprietara mosiei si a livezii de visini compusa din borcane cu compot de visine, livada ce poate fi confundata cu usurinta cu un laborator al unui nebun ce fura creiere si le pune la pastrare. nu in compot, bineinteles! de ce m-a dezamagit? pentru ca desi eram la teatru, nu m-am dus sa vad o Maia "teatrala". apare la mosie, dupa 5 ani, nu cu dor, ci cu un chef de "party" obosit. apoi sufera complet neconvingator cand se gandeste ca o sa ii iasa mosia la licitatie. apoi chiar da un "party" (ma scuzati ca folosesc acest cuvant cand vine vorba de Cehov, dar a fost o asemenea porcarie, incat n-are rost sa ma cenzurez) cu iz de zombie. dansul si muzica sunt de pe o alta lume. o lume urata. urata. foarte urata. e ca o obsesie, ca picatura chinezeasca. greu, greu, greu de stat cu ochii si urechile deschise. trece de la suspine si lacrimi la postura de femme fatale de Paris. pentru ca mai apoi sa se prabuseasca plangand de durere, precum un cadavru, dar fara sa lesine! ma opresc.. nu zic mai mult...

si cum nimic in viata nu este doar urat sau frumos, doar negru sau alb, Firs este superb! superb, superb, superb! modest si... de acolo! de pe scena. din teatru. personajul respira si transpira. e atat de natural incat nu-l banuiesti a fi actor.

la cat de putin mi-a placut piesa asta, n-as fi crezut ca ar avea un final care sa-mi aduca un zambet sincer. ghici de catre cine? Domnul Albulescu.

Ingropati-ma pe dupa plinta @ Bulandra

2011-02-03T13:13:00.001+02:00

Este cea mai frumoasa piesa de teatru pe care am vazut-o pana acum. Dupa ce am iesit de la Bulandra Izvor ma gandeam la un alt spectacol ce ar putea sa « detroneze » piesa asta… si nu prea am gasit. Mi-au trecut prin cap « Ultima banda a lui Krapp » cu Iures, « Spovedanie la Tanacu » in regia lui Andrei Serban, « Inima de caine » cu Manole, « Sufletul. Puncte de veghere » in regia lui Radu Afrim… toate sunt minunate, dar parca niciuna nu mi-a placut mai mult decat « Ingropati-ma pe dupa plinta ».

Nu voi scrie nimic despre piesa. Si asta pentru ca sunt atat de multe lucruri de spus, incat nu stiu cu ce sa incep sau unde ar trebui sa ma opresc.

Du-te sa vezi !

Later edit:

acum, ca au trecut cateva zile si-am mai vazut niste piese de teatru, m-am mai "racorit" si as putea sa scriu cateva cuvinte.

ce mi-a placut enorm la "Ingropati-ma pe dupa plinta" a fost faptul ca scena se construieste si se dezasambleaza in fata spectatorului. te face sa te simti... oarecum important. particica din teatru... desi esti unul mic si curios, ce plateste pentru o ... sa o denumim trivial: distractie.

apoi, mi-a placut cum se invarte scena si desi mobilierul nu era mutat de colo-dincolo, aveai mereu senzatia de noutate, un dinamism greu de imaginat, care m-a cucerit inca de la inceput.

dupa cum stiti, iar daca nu stiti, aflati acum, Marian Ralea joaca rolul unui copilas. este delicios. inocent si frumos. si e cumva ciudat ca nepotelul sa fie mai inalt decat bunica-sa, dar vine cumva natural. un fel de act de magie.

bunica... bunica nu este o scumpa. ci o batrana nebuna (?!) ce iubeste prea mult si cumva gresit (!). da, poti iubi gresit... asta am aflat eu la piesa asta. Mariana Mihut face un rol de zile mari si umbreste un pic colegii de pe scena. totusi nu este deloc neplacut sa fii spectatorul unei asemenea forte. monologurile ei sunt foarte puternice si incarcate. grele si totusi nesfasietoare pe moment.

datorita empatiei (sau "din cauza" empatiei... in functie de cum privesti tu experienta unui spectacol de teatru) suferi intr-un crescendo timid, iar la final, cand se dezmembreaza lumea, te simti ca si cum cineva ti-a luat mainile de la ochi si esti martorul cu gura stramba al unui sfarsit de neocolit. si-atunci incepi sa te rogi de ei: "dati-i si ei! dati-i si ei! dati-i si ei o pereche!!!"

Sorry @ Bulandra

2011-01-29T22:49:00.005+02:00

nu am inteles despre ce este vorba in aceasta piesa... probabil ca a contat si faptul ca langa mine erau doua pitzipoance care comentau cu voce tare la fiecare 5 minute, si ma enervau foarte tare.

sunt doi. un barbat si o femeie, trecuti amandoi de prima tinerete. chiar si de a doua. este noaptea nuntii petrecuta in morga unui spital din Moscova. ei sunt rusi. si poeti. el a plecat la Ierusalim dupa facultate si s-a facut evreu. ea a ramas in Mama Rusie si s-a casatorit de 3 ori. el vrea sa o duca pe toate continentele. ea nu vrea sa plece pentru ca a reusit cu greu sa gaseasca acel "spatiu locativ" de sub pamant. ei sunt niste betivi. el e zgarcit. ea il iubeste. el e bogat. ea nu crede o iota. el bea sampanie frantuzeasca. ea nu bea decat vodka. el intreaba cat e ceasul. ea vrea sa mearga la lunch. si asa mai departe... ca doar nu o sa va spun finalul...

sorry, dar chiar nu am inteles care este ideea principala. barbatii mint? rusii sunt betivi? viata este grea la Moscova? oamenii sunt lasi? evreii sunt dentisti bogati si zgarciti? rusoaicele-s niste curve?

...

XXL (Fat Pig) @ TeatrulACT

2011-01-23T18:20:00.004+02:00

XXL (Fat Pig) de Neil LaBute, in regia lui Cristi Juncu, este una dintre noile piese de la micul si dragalasul Teatru Act.

este o comedioara draguta, mai slaba decat The Shape of Things, care abordeaza inca o data superficialitatea ce ne caracterizeaza, in acest caz asezonata cu un strop de lasitate si neputinta de a face fata presiunilor celor din jur.

pe cat de amuzanta este piesa, pe atat de trist si dezarmant este sfarsitul ei. mi-a lasat impresia inceputului unei alte povesti, similare sau complet diferite, dar care ajunge inevitabil la acelasi final: infrangere. caci astazi, in Bucuresti sau in New York, cu totii avem prieteni care ne judeca actiunile si ne preseaza cu ideile lor preconcepute, cu fricile si dispretul lor fata de grasi, homosexuali, negri, drogati, arabi, rockeri, tigani, hipsteri samd. vrand-nevrand, ne croim viata mai mult sau mai putin dupa cum ne dicteaza societatea. prea putini sunt aceia care aleg varianta dificila: sa gandeasca cu propria lor minte, sa isi creeze rational o multime de valori neimprumutate de la altii si sa actioneze independent pe o baza personala si originala. ne imbracam cum ne dicteaza moda sau dress code-ul de la birou. ne alegem prietenii in functie de standarde sociale impuse, la fel facem si cu iubitii sau iubitele, care trebuie aprobati/aprobate de prieteni, de parinti, de frati si surori. de toti, mai putin de noi.

am mirosit lasitate si rusinea de a spune cine esti cu adevarat. am vazut bucuria dezarmarii in fata unei iubiri nascute din caldura sufleteasca si chicote inocente. si pana la urma nicio emotie tremuranda nu conteaza atata vreme cat suntem outnumbered de armata ce ne inconjoara. singur, impotriva majoritatii... alegi calea usoara... sa renunti la tine si sa li te alaturi...

prima criza din 2011

2011-01-05T22:33:00.003+02:00

si cand ma mint ca totul o sa fie bine, nu fac decat sa imi dovedesc inca o data cat de naiva si ghinionista sunt. cine stie ca o sa fie bine? eu doar sper la asta, iar gandirea pozitiva nu ma ajuta deoarece nu pot sa o tin suficient de mult incat sa imi dovedeasca ca Universul lucreaza pentru mine. acum Universul e in greva si, de foame si plictis, imi pune tot felul de piedici. iar eu incerc sa fac slalom sau sa sar obstacolele precum o iapa de cursa. macar de-as fi o iapa... ar fi unul care sa aiba grija de mine. mi-ar da de mancare, m-ar tesala...

ma simt si tind sa cred cu tarie ca sunt realmente singura. nu a fost o alegere, ci o consecinta a faptului ca sunt un om dintr-o bucata. nu-mi plac jumatatile de masura, relatiile de compromis sau pierderea timpului. drept pentru care in viata mea am "curatat" impuritatile periodic. sa zicem ca-s pura. intr-un pur cacat. pentru ca daca e adevarata teoria cu reincarnarea, cred ca am pacatuit mult in vietile anterioare. si-mi doresc atat de mult sa am un punct de sprijin! un umar pe care sa plang si niste brate care sa ma cuprinda si sa ma aleaga de pe jos. dar se pare in viata mea de pana acum nu am castigat acest drept. sau poate cei care ma inconjoara considera ca sunt atat de puternica incat pot trece peste multe. who gives a shit about finding the truth?! chiar nu imi pasa acum care e varianta adevarata sau daca mai exista si alte optiuni, caci cu ghearele astea pe inima si pe minte nu vreau altceva decat sa treaca durerea. mi-e frica si nu pot sa nu imi judec senzatiile, sa stau in loc si sa lupt cu mine si cu factorii externi. is blocata si nici nu mai cred acum ca raspunsul poate fi in gasirea divinitatii inauntrul sinelui. lumina pe care cica o purtam cu totii... sunt atat de multe lucruri frumoase pe lumea asta, iar acum sunt incapabila de a le vedea. mi se par niste jucarii mici si prafuite care odata cu depasirea copilariei, devin invechite si inutile. iar visele mele se indeparteaza si aproape ca nu le mai pot intrezari. am vrut atat de multe... si nicidecum castele pe Valea Loirei sau sa ma marit cu vreun print. erau lucruri pe care le-as fi putut realiza daca.... futu-le mamele lor de "daca" si de conditional trecut! futu-le cu perversiuni nemaiintalnite si nemaiauzite! ca tot ce am pe lumea asta e prezent. momentul de acum, care a trecut deja. e momentul de ACUM! dar si asta a trecut...

rimelul meu Lancome nu-i waterproof si ma simt ca Domnisoara Havisham inconjurata de vreo 40 de pisici. pentru ca 40 este numarul ce simbolizeaza moartea.

nu, nu vreau sa mor. dar mor de curiozitate sa aflu ce imi mai pastreaza Universul in cutioare frumos amblate pe care scrie numele meu. mi-e frica de mor si stiu ca nu o sa ma dau la o parte din calea.... din calea lucrurilor care se izbesc in mine din toate partile.

plang de vreo ora... sau poate mai mult... si dupa ce m-am descarcat, tot ce imi ramane este sa am incredere in astre/ divinitate/ mine ca posed intelepciunea si indarjirea cu care sa caut si sa gasesc lumina dinauntrul meu...

joi. megajoy @ Odeon

2010-12-11T13:12:00.008+02:00

Un fel de masa de Craciun in familie, cu recurenta saptamanala, in seara de joi. Dar nu e tocmai o familie in sens genetic, cat una in sens modern, manufacturata in conditiile societatii trecute prin comunism: cunostinte vechi si oameni insingurati de vreme.

Zsuzsa face mancare: supa de pui, taitei, piftie, caltabos... Incet-incet incep sa apara mesenii. Mana, Boske, Hilda si Istvan. Dragul de Istvan! Cel mai dragut batranel pe care l-am vazut vreodata! El e micut si slabut, nicidecum un futant! Merge incet, cu pasi mici, deschide usa frigiderului cu efort suprauman si canta! Canta Un Chanson d'Amour impreuna cu Laci. Laci... Laci este singurul tinerel-pispirel din seara de joi. Laci sta cuminte pe scaunelul sau, mananca repede supa, isi spala farfuria, inhaleaza detergent de vase, ii cere voie Zsuzsei sa ii telefoneze iubitei sale sa o invite la Balaton, iar la final ii spune: te sarutez! Inchide telefonul, isi scoate lingura de dupa ureche si o baga inapoi in buzunarul drept al pantalonilor, pentru a scoate din cel stang o pereche de ochelari de soare disco-bîîîîz.

Cel mai asteptat personaj de la masa, cel caruia Zsuzsa ii pregatise si aparase locul cel mai bun, cu farfuria cea mai valoroasa si cu paharul de cristal, este Sandor. El a fost ofiter si in 1900-si-o-idee era indragostit nebuneste de Ameliedraga, desi ea era deja femeie maritata. Si desi mi s-a parut un futant, cand a auzit ca vine piftia Sandor se opreste si o lasa pe Hilda intinsa pe masa cu picioarele in sus.

Totul se invarte in jurul supei, piftiei si taiteilor, cu iz de istorie. Povestile s-astern pe fata de masa, mai repede decat ajunge supa in farfuriile adanci. Mana incearca sa dea frau liber unor povesti si cuvinte deocheate, iar Zsuzsa apara urechile musafirilor : Mana, nu fii scroafa ! nu te prosti ! Unul din adevarurile ce fac inconjurul mesei de mai multe ori, este orasul e plin de curve. Iar dupa parerea Adelei, barbatii sunt niste futanți. Si daca n-ai fost curva-n tinerete si n-ai mers la Balaton, in mod sigur trebuie sa te fi curvit la batranete.

Iar toate rasetele si voiosia invaluiesc frumos niste lucruri pe care nu le pot intelege deocamdata. Am ras pe parcursul intregii piese, iar la doua zile dupa inca imi mai pun intrebari. Inca ma mai framanta diverse idei. Si vreau si mai multe raspunsuri. Despre batranete, regret, lasitate, simplitatea nevoilor oamenilor in varsta si insingurare.

mai exista speranta

2010-11-29T18:19:00.005+02:00

si intr-o zi a venit la mine in birou si m-a intrebat daca am 2 minute sa vorbim. i-am raspuns politicos ca da, in timp ce apasam nervos alt+f4 la toate ferestrele cu Facebook, Youtube, Yahoo Messenger si BS player unde rula ceva film.

stii tu Ana, noua nu ne merge prea bine... si am vorbit cu CEO-ul si ... incepand de pe 10 iulie nu mai putem colabora. bla bla bla...

bine...

si-atunci am inceput job hunting cu toate armele pe care le aveam la purtator. m-am oprit cand a trebuit sa ma duc sa imi sarbatoresc ziua de nastere la Novi Sad, in Serbia, cu ocazia Exit Festival. apoi m-am apucat iara, dar m-am oprit cand a trebuit sa ma duc la Sfantu Gheorghe, la festivalul Anonimul. era foarte important sa merg in Delta, caci nu fusesem niciodata. apoi a venit mijlocul lui august si m-am reapucat de job hunting pentru a III-a oara. sa fie oare cu noroc? visam la venirea toamnei cu ploile sale de job openings. intre timp am primit un mail de la o prietena cu un post in cadrul unei ambasade. am tras frumos un letter of intent de mare frumusete, corectat undeva prin Germania, si-am trimis aplicatia in ultima zi. ma suna respectivul strain si urmatorul meu sef potential, care a fost foarte impresionat de ceea ce scrisesem eu si prietena mea din Erlangen. am avut un interviu bun, in care l-am impresionat, poate putin prea tare, caci pe la final a tinut sa puncteze ca el recruteaza un asistent, nu un manager. am plecat ochii, ascunzand dorintele mele de promovare si toate aspiratiile mele profesionale, si i-am raspuns ca inteleg... mi-a promis ca ma suna indiferent de rezultat si ca doreste sa-mi mentioneze ca sansele unui raspuns afirmativ din partea lui sunt foarte mari. am plecat acasa alergand si topaind prin parcul Kiseleff, ca un iepuras alb si innebunit de fericire. totul ca peste 3 zile sa ma sune si sa-mi spuna ca nu e chiar asa... si-atunci a inceput sfarsitul. sfarsitul s-a tradus prin lipsa mea de chef de a merge efectiv la interviuri. aplicam, ma sunau si nu ieseam din casa. ba ca ploua, ba ca e prea cald, ba ca e prea departe, ba ca nu imi convine compania la care aplicasem, ba ca 100 de motive care mai de care mai retardate. din cand in cand ma mai duceam la interviuri, dar nu credeam prea tare in ceea ce vindeam eu acolo... respectiv pe mine. motiv pentru care le-am picat cu aplauzele publicului...

si intr-o zi am aplicat la un trust de presa pentru o pozitie in departamentul de dezvoltare. intre timp mitraliam multinationalele prezente in Romanica Mare. si ma suna de la trustul de presa pentru un interviu. am acceptat sa ma duc, inclusiv in the back of my head: ma voi ridica din pat dimineata, ma voi aranja si ma voi duce cu toata increderea si le voi arata ce inseamna sa fii un candidat bun intr-un proces de recrutare. trebuie sa mentionez ca in tot timpul cat am stat si am frecat duda pe acasa, am citit despre ce trebuie sa spui si ce nu trebuie sa zici la un interviu, care sunt tehnicile si tacticile de negociere samd. eram pregatita la nivel de knowledge, dar nu avem chef sa imi pun cunostintele in practica. si cum am citit eu undeva ca "knowledge is doing" am zis sa incerc si aceasta teorie. tipa de la RU m-a avertizat ca interviul va dura aproximativ 2 ore si jumatate si ca va cuprinde si niste testari. m-a cam speriat... dar mi-a trecut ulterior, caci eu trebuia sa ii arat de ce sunt in stare. am ajuns acolo si am inceput povestirile din copilarie, de cand aveam eu 20 de ani si m-am apucat sa lucrez, si cum am schimbat joburi, si ce-am invatat, si cat am castigat, si ce vreau eu de la viata mea profesionala. apoi mi-a dat un test de personalitate. dupa care a urmat un test de inteligenta cu 90 intrebari in 60 minute. dupa respectiva ora vine la mine si ma intreaba: la ce intrebare ai ajuns? eu, cu privire blanda si modesta ii raspund: la intrebarea 90. mimica ei: fara de pret. my self esteem: over the roof. am plecat de acolo cu promisiunea ca intr-o saptamana ma va contacta pentru un interviu cu managerul departamentului. trec cele 7 zile si ma suna pentru al doilea interviu. pe seara ma mai suna cineva de la multinationala pe care o mitraliam de vreo 2 ani de zile... ca vor si ei un interviu cu mine. eu: bine, fie! si uite asa, urmatoarea zi de dimineata eram la trustul de presa, iar pe seara trebuia sa ma duc la multinationala. dupa interviul de dimineata, unde iarasi le-am aratat cat de buna pot fi daca imi doresc cu adevarat, vorbeam la telefon cu o prietena si i-am spus ca eu nu-mi misc curul seara pana la multinationala, caci n-am chef. si ea a fost sireata si mi-a zis: hai ma! ca iesim la o tigara, la o cafea, plec cu tine dupa, mai povestim. si m-a fraierit! si uite asa m-am dus la interviul de seara, cu o tipa care stia ce voia: sarise peste departamentul de RU si facea ea direct interviurile ca sa-si creeze echipa cat mai repede. pac pac pac! la nici 24 de ore dupa interviul de seara ma suna cu oferta! pac pac pac! eu... buimaca deoarece ma trezise din somn, am rugat-o sa ma pasuiasca cateva ore pana sa ii accept/ refuz oferta. m-am gandit eu asa un pic si-am acceptat. pentru ca peste cateva zile sa ma sune si cei de la trustul de presa sa imi faca o oferta si mai buna! cand zic "si mai buna" ma refer la conditiile pe termen scurt. am facut brainstorming cu prieteni dragi la telefon si am ales pana la urma varianta care imi dadea cele mai multe posibilitati de a ajunge la obiectivul meu profesional pe termen lung.

si dupa ce am ales, a trebuit sa REFUZ un job. nu mi s-a intamplat niciodata acest lucru... m-am pus la laptop, am deschis o pagina noua de email si am scris un text cat se poate de sincer.

Buna X!

As vrea sa iti multumesc ca m-ati considerat un candidat potrivit pentru a face parte din Y, dar din pacate va trebui sa refuz oferta deoarece celalalt job care mi-a fost oferit corespunde mult mai bine pe termen lung cu aspiratiile mele profesionale.

Regret ca nu iti pot da un raspuns pozitiv si tin sa punctez ca mi-a facut o reala placere sa te cunosc, fiind unul dintre cele mai profesioniste procese de recrutare la care am luat parte.

O seara placuta,
Ana ILIE

ceea ce este cu adevarat interesant este raspunsul tipei:

Buna, Ana!

Si la telefon am punctat sa optezi pentru postul care iti este mai aproape si pe care il consideri o sansa pentru dezvoltarea ta profesionala.

Mi-a facut placere sa te cunosc si sa te sustin! :) Sunt convinsa ca vei face o treaba foarte buna la Z. Pe ei nu pot decat sa ii felicit pentru noul om pe care il au in echipa, iar tie sa iti doresc MULT SUCCES!!!

concluzia este ca Romanica asta Mare nu este chiar plina-ochi de imbecili, lenesi, needucati, cocalari si tarfe proaste. iar daca astepti suficient de mult, poti avea surprize dintre cele mai placute: sa gasesti un job care sa iti ofere un mediu profesional in care sa poti creste pana unde vrei tu, sa intalnesti oameni care isi respecta colaboratorii/ partenerii/ potentialii colegi, sau sa vezi ca desi viata pare o furtuna fara de cap si far' de coada, lucrurile se inlantuie in cea mai frumoasa lucratura hand-made.

singur la concert

2010-11-13T12:42:00.005+02:00

e trist sa nu ai cu cine sa mergi la concert Luna Amara in Fire intr-o seara de vineri. insa e foarte tare sa te duci singur si sa te distrezi!

toata ziua m-am perpelit de pe o parte pe alta, incercand sa "fraieresc" pe cineva sa vina cu mine, dar pana la 9 seara, cand am iesit in casa, mi-am dat seama ca nu am nevoie de cineva care sa vina cu mine sa ascult muzica live a unei trupe care imi place tare-tare.

am prins o buna parte din concertul de lansare a albumului de debut al Alternative Quartet. obisnuiam sa fiu o rea si-o incuiata, caci nu prea mergeam mai devreme la concerte pentru a asculta si sustine (ca pana la urma este sustinere) trupele din deschidere. cred ca de-a lungul timpului am pierdut cam multisor deoarece astia chiar au cantat foarte fain si au un sound care mi-a placut mult. a fost foarte interesant cand au cantat Somn de la Luna Amara. ce diferenta de abordare si feeling! foarte misto!

incet-incetisor si cu rabdare m-am bagat in fata. nu in fata scenei, ci lateral, langa bar, caci era foarte multa lume si nu exista vreun coltisor in care sa poti respira, bea o bere si vedea scena, in afara de mult prea bine cunoscuta laterala.

cum au cantat? frumos! dar cel mai frumos a fost ca au cantat Intunecare. si stateam aseara si ma gandeam care e piesa mea preferata: Intunecare, Somn, Gri Dorian, Asfalt, Dizident, Antidot, Unfed, Chihlimbar, Mara, No return, Albastru, Din valuri ard, La vedere, Luni de fiere. asta este melodia mea preferata de la Luna Amara! un concert intreg cu bis Rosu Aprins si Folclor.

a fost o experienta speciala in care am fost eu cu mine, cu doua beri si Luna Amara pe scena. ma uitam in jur si observam lumea. o gasca de pusti de ... 16 ani, probabil, care aveau niste probleme superbe: parintii unuia dintre tipi nu erau in Bucuresti si l-au sunat la 10.30 sa ii spuna sa plece din Fire la 11, ca sa prinda autobuzul. asta micu' a inceput sa-si bage si sa-si scoata, ca ce pula lui, ei nu sunt in Bucuresti, ce poa' sa ii faca? prietenul lui: dar daca te suna pe fix acasa sa te verifice? ( =)) )

la un moment dat eram intre doua perechi care, pe Dizident, dansau lasciv si se sarutau cu foc. eu nu zic ca Luna Amara nu canta despre iubire, dar asta e similara cu pogo si urlete pe... Mara.

si lucrul cel mai frumos pe care l-am observat a fost faptul ca nu eram singura care a venit singura. am identificat doua persoane care erau ca si mine. un tip si-o tipa. ne-am zambit si-am dat noroc, ascultand cu drag trupa pentru care plecaseram din casa, cu iPod-urile in urechi, inspre Fire.

si sa nu uit: multi ani traiasca!

indragosteala? sevraj (psihic) de nicotina? sau usoara retardare?

2010-11-11T17:37:00.004+02:00

vreau o tigara! si ca sa nu ma duc jos sa cumpar, ma apuc de scris. azi am frecat-o de colo-colo fara sa fac nimic. m-am trezit de dimineata, doar ca sa ma culc la loc, de data asta cu ochelari din-aia care te protejaza de lumina. si-am mai bagat vreo 3 ore. ma trezesc intr-un final si incep sa ma uit la The Big Bang Theory. mi-am promis solemn si cu mana pe piept ca nu ma mai apuc de vizionat niciun serial, caci mi-am pierdut 2 luni din viata numai anul asta! si dupa ce m-am plictisit si de serial, m-am imbracat si am plecat afara, cica sa ma duc sa-mi cumpar bilet la teatru, de pe Polona nr. 15. trebuie sa mentionez ca de vreo doua saptamani ma chinui ca un hot de cai sa nu ma bag in seama aiurea cu un tip (pe facebook chat, nici macar live!), fata de care m-am facut de rahat deja o data (de data asta live! si nu pe facebook chat!)

si ies eu din bloc tintind inspre 300, pe care sa-l iau 2 statii pana la Victoriei, iar de acolo sa ma duc la 34 sa mai merg 2 statii cu tramvaiul pe St. cel Mare. dar pana sa ajung la 300, vad ca vine 45! zic eu in capul meu gol: perfect! ma lasa pe Titulescu cu Dr. Felix si de acolo iau direct 34 sau 46. ajung in statia sus-mentionata si iau primul tramvai care vine, fara sa ma uit la nr. note to self: uita-te in ce mijloc de transport in comun te urci, caci risti sa te intorci de unde ai plecat! asta am facut eu. m-am urcat tot intr-un 45, probabil acelasi 45, care intorsese la Banu Manta. si m-a dus inapoi acasa. nestiind ce sa fac, sa rad sau sa plang, m-am hotarat sa merg pe jos, drept pedeapsa! caci asa macar nu am cum sa incurc strazile. si cum un prieten drag spunea acum vreo 2 zile domnului Murphy sa se duca sa se Doamne Iarta-ma! singur, asa si eu! nu aveam cum sa incurc mijloacele de transport in conditiile in care eram pieton 100%. dar intrand pe Polona dinspre St. cel Mare am observat ca nr. 15 era fix in celalalt capat, dovedindu-se mult mai usor sa fi luat 300 pana in Romana, iar de acolo sa merg pe jos maxim 500 m. ajung eu pe Polona 15, nu am vazut nicio firma luminoasa care sa imi creeze impresia ca acolo este ceea ce caut eu, drept pentru care am mers mai departe inspre Verona. m-am oprit in parcul Atheneului, unde am scos carticica si m-am dat culta vreo 30 minute fata de tanticile care spalau scarile cladirii si piatra cubica din parculet de gainatz de porumbei, pana cand am inghetat. apoi m-am dus la TNO si am luat marele bilet - lung de vreo 25 cm. iar apoi m-am intors acasa cu 300. chiulind de la facultate in mod complet si absolut nemotivat.

in tot acest timp mi s-au perindat prin capul gol foarte multe intrebari. de ce mi-e frica sa ma bag in seama? imi ia caii de la bicicleta? este el Bau-Bau? cum sa primesc ceea ce imi doresc fara sa arat interes fata de "obiectul dorintei"?! chiar am maturitatea emotionala a unei euglene verzi? ce vreu sa fac in viata? ca ce vreau sa lucrez? cum sa fac viata mai frumoasa? si alte intrebari absolut inutile si penibile. ma simt ca un copil tembel de 14 ani. nici atunci nu eram asa retardata...

urasc cand ma simt asa.... si eu totusi ma accept si ma iubesc asa cum sunt! dar cum sa ma apropii de a fi fericita cand nu pot nici macar sa ii zic un buna! nevinovat? si sa stau sa ma gandesc la toate prostiile toata ziua, astfel incat sa ma urc in tramvaie cu care sa merg in cerc sau sa am o stare asa de "miserupista" incat sa nu ma duc la facultatea pe care platesc o mica avere?

si pentru ca femeile vorbesc mult si nu ajung la niciun rezultat, asta am facut si eu in aceasta seara. dar macar m-am oprit din a ma duce pana jos sa imi iau un pachet de tigari.

multumesc!

Herr Paul @ Odeon, FNT 2010

2010-11-04T22:59:00.003+02:00

cu greu am reusit sa fac rost de un loc la una dintre reprezentatiile Herr Paul de la Odeon, din FNT. iar cand ma impacasem cu gandul ca daca as vrea sa vad aceasta piesa ar trebui sa ma misc pana la Piatra-Neamt, a aparut un mic cadou: o invitatie! :) fara sa ma fi uitat pe bilet si fiind sigura ca spectacolul incepe la orele 19.00 cum se intampla de obicei la Odeon, aproape ca era sa il pierd, ajungand cu 2 minute inainte sa inceapa piesa.

trebuie sa spun ca mi-a placut la nebunie! nu am mai ras asa de la "5 minute miraculoase in Piatra-Neamt" - piesa ce a castigat FestCO anul acesta. m-am trezit intr-o camaruta absurda care se dovedea din ce in ce mai ciudata pe masura ce ii observam detaliile. multe, multe, multe animale impaiate (gaini, vulpi, soareci etc.), (patru) tablouri cu penisuri pe pereti, un patut de 2 persoane lung de 1 metru si cate si mai cate! presupun ca nu-mi aduc aminte elementele singulare deoarece impreuna construiau un univers ce parea firesc in totalitatea sa... cand personajele incep sa vorbeasca si sa se miste, camaruta creste in absurditate si ciudatenie in cel mai amuzant sens cu putinta. personajele sunt ca niste jucarii mici carora nu le-ai da drumul nicicand. doi batrani ciudati si adorabili, o fetita ne-vorbitoare si cvasi-acrobata, o femeie de afaceri ce mi-a amintit de Capitanul Hook si un cuplu horny alcatuit dintr-o actrita aspiranta fara de talent si mostenitorul cladirii in care locuiesc batranii si animalele carora Herr Paul le daduse o noua viata.

este genul de spectacol despre care nu ai ce povesti si pe care este obligatoriu sa il vezi. dupa ce am iesit din teatru mi-am pus doua dorinte: 1. sa mai vad Herr Paul o data. 2. sa se formeze mai multe echipe la fel de inspirate, creative si frumoase precum Afrim-Vilsan.

Logic will get you from A to B. Imagination will take you everywhere.

2010-11-02T22:02:00.006+02:00

oh, tu, faptura putin mai frumoasa decat dracu! aseaza-te comod. mangaie-ti barba. priveste bland. si scrie. sau citeste! fa ce vrei! ca nu ma intereseaza prea tare...

liberté! égalité! toujours!

dupa cum scriam mai devreme, m-am ratacit si cred ca ma regasesc. daca as scrie in engleza as folosi present continuous. dar in romana... ma regasesc, ma regasesc si ma tot regasesc. inca nu m-am terminat de regasit... si e asa de frumos cum ma regasesc! Vladut presupune ca-s pe etnobotanice, dar nu are dreptate. sunt mai curata decat apa de izvor si mai fericita decat un copil in Disneyland.

dupa ce te-am gasit, ca pe o comoara din Piratii din Caraibe, te-am luat in buzunar si te-am plimbat cu mine prin lume. am vazut Germania, Belgia, ne-am distrat ca niste nebuni in Barcelona, am vizitat Viena, am vazut multe expozitii (Rothko, Matisse, Klimt si Schille, Guernica lui Picasso, un Pollock), ne-am dansat la nenumarate petreceri de drumandbass, dubstep, breakbeat sau minimal, am urlat la nenumarate concerte de rock si ai devenit din ce in ce mai greu in buzunarul meu. urat din partea ta sa vrei sa il rupi! nu stii ca imi placeau asa de tare pantalonii astia?

eh! te iert. si stiu ca nu o sa fie pentru ultima oara cand incerci asemenea tertip. dar chiar daca nu esti bun sau frumos sau devreme acasa, tu, fara sa stii, m-ai invatat atat de multe lucruri.

vrei sa stii ce? ok! iti spun. am invatat sa deschid ochii si sa vad ceata care se misca in lumina felinarelor de pe Aviatorilor. am vazut sigla luminoasa a turnului BRD, dar fara sa se vada cladirea. am zambit gandindu-ma la balul mascat la care voi merge sambata. primul din viata mea! si apoi la concertul de la Atheneu, unde il voi vedea din nou pe Manole. talentatul Manole care ma face sa plang asemenea unui copil care ramane orfan. asa de tare imi rupe sufletul baiatul asta. e trist, dar e frumos. e superb sa poti plange, sa te lasi prada emotiilor, sa nu mai fii nimic, decat o lacrima sarata. si sa curgi. fara opreliste. sa iei orice forma. iar apoi sa te evapori. sa nu dispari, ci doar sa te transformi.

transformatul asta... cred eu ca este o iluzie. nu sunt de parere ca un om se poate transforma. un om poate sa creada asta. dar eu cred ca "un om" este prost de pute de la 10 poste. in schimb, eu cred altceva. ca un om creste/ se dezvolta/ asemenea unui copac. sau creste precum o ceapa. cum vrei tu! pentru ca, cel putin la mine pe glob, adica la mine pe blog, este liberté! égalité! TOUJOURS!

da... si parca vorbeam despre ceapa. da, da! un om are mai multe straturi. si de cele mai multe ori, acest un om vrea sa le ascunda pe alea vechi. ca-s imputite, crede el. un prost! am mai zis asta, nu? un om trebuie sa isi dea seama ca acel cap, de la care se impute, este de fapt, cel mai important! si straturile care se astern unul dupa altul, precum liniile din sectiunea copacului taiat de nenorocitii aia carora nu le pasa de calitatea aerului, se muleaza pe baza. pe cap. pe esenta noastra. pe lucrurile care ne definesc.

un om s-a prins greu de asta. i-a picat fisa cu dificultate... caci forta gravitationala nu se aplica in sinapse. dar un om care-si da seama de toate aceste lucruri inseamna ca s-a invaluit cu inca o foita de ceapa. a mai crescut 1 cm. e un om mai mare. mai inalt. si mai intelept. un om care a inteles ca nu trebuie sa ii fie rusine de ceea ce a facut in trecut. care priveste cu drag si dor la pozele de cand avea 18 ani. la filmarile/ inregistrarile de cand pleca de nebun(a) la Ploiesti sa asculte Implant pentru Refuz si Luna Amara. un om ce zambeste timid la emotia indragostelii. si-si da seama ca totul se intampla in cap. acolo de unde se impute totul.

hai, faptura putin mai frumoasa decat dracu, spune-mi: incantat de recunostinta perpetua!

rataceste. regaseste. pe tine. te.

2010-10-29T22:51:00.005+03:00

ce stare... sa ascult Interpol, sa ma plimb prin racoare, dar fara sa imi fie frig. fara sa racesc sau sa mi se infunde nasul. doar sa mi se stranga pielea de pe maini si de pe fata. si-apoi sa descopar o cale la fel de frumoasa ca cea a Victoriei. sa fie Calea Triumfului! cu trotuare largi, conace pe dreapta si mini-palate nemtesti pe stanga. si intr-unul dintre capetele Caii Triumfului sa se intinda in loc de Parcul Kiseleff, un parc Fara Griji. dar frantuzesc. pe taram nemtesc. si cu iz romanesc: de Moeciu de Sus. ar fi un fel de Gradina Engleza, cu dealuri si pajisti, cu joggeri, businessmen, yoghini care sa practice vinyasa, si oameni care sa stea la plaja. chiar daca e frig. sa ma urc pe un delusor si sa vad cupola si cele 6 turnuri.

si da, mi-e tare draga. si tara, si limba. si Rhinul, si ramul. as da Magheru cu aurolacii, cersetorii, puradeii, curvele si pestii exotici pe Unter den Linden. probabil as da mai multe. sau tot. in speranta sa primesc ceea ce cred ca imi doresc. ceea ce probabil ca am nevoie. as da si-un leu pentru Atheneu. sa construim un viitor luminos dintr-un prezent amar. sa cream simboluri. valoare. fericire si sclipire. clipe de bucurie care vin cand te plimbi pe Calea Triumfului printre raze de soare venite dintr-un cer senin ca ochii tatalui meu.

un avion e acolo sus de tot, printre nori, pe acolo pe unde am fost si eu de atatea ori. si-mi face semne lungi si albe cu coada. clipa de bucurie! fuse si se duse. un zambet, un ras atat de inocent, judecat de trecatorii ce l-au observat: uite-o si p-asta! rade singura!

privesc din umbra si astept sa vii. sa-mi vezi ochii blajini ce te-ar invalui intr-o sfera verde. iar acolo tu canti, citesti, scrii si ma bucuri. ai fi un sclav. dar nu ai stii. si m-ai servi. iar eu as sti....

am facut un ocol... m-am pierdut pe stradute mici si-ntortocheate. cu case frumoase, magonolii inflorite, cu haite de caini si oameni plimbareti ca si mine. am tot umblat si am privit. am observat ca parca ma invarteam in cercuri. mi se parea cumva cunoscut, dar eram sigura ca nu am mai fost pe acolo. si totusi... era ceva familiar... cineva care cunostea lucruri despre mine. o persoana pe care parca o recunosteam... dar era mereu cineva nou care-mi amintea de tine si de un ras inocent.

inainte sa ma ratacesc, te-ai spart! si mini-tu, cvasi-tu, pseudo-tu s-au imprastiat. iar crivatul asta ce-mi strange pielea de pe maini si de pe fata, te-a dus in tot orasul. a doua zi in Timisoara. si-apoi in toata tara! tot plimbandu-ma, am inceput sa ii recunosc. sa-i vad pe Mini, pe Cvasi si pe Pseudo. iar dupa ce am facut cunostinta cu ei, am mers intr-un birt sa bem o bere si sa fumam o tigara. in drum spre casa am ajuns la o intersectie.

-> Calea Triumfului

blogul lui Manole

2010-10-10T13:06:00.005+03:00

si-a facut Manole blog. si tare ma bucur pentru ca ceea ce scrie acolo este o parte din el pe care nu o vad pe scena.

dupa ce l-am vazut pentru prima data in Crima si Pedeapsa la Bulandra, intr-o seara de iarna crunta, cu zapada de jumatate de metru pe Str. Eremia Grigorescu si in Parcul Icoanei, unde am copilarit vreo 12 ani cat m-am tinut de Scoala Centrala, pot spune cu mana pe inima ca m-am indragostit. dar nu de el ca proiectie imaginara in creierul meu, asa cum milioane de femei il iubeau pe Michael Jackson sau si-ar taia o mana sa vorbeasca 2 minute cu Justin Timberlake. am inceput sa il iubesc pentru ca am intrevazut o persoana cu o asemenea deschidere emotionala si mentala, capabila sa-l intrupeasca pe Raskolnikov mai bine decat mi l-am imaginat eu cand am citit cartea... romanul Crima si Pedeapsa fiind cel care m-a "convins" sa citesc...

si-apoi m-am dus la Metropolis sa il vad in In rolul victimei. am inceput sa il urmaresc ca un caine credincios pe unde avea spectacole... Inima de caine, Iubiri interzise, Visul unei nopti de vara, Oscar si Tanti Roz. eram obsedata. si curioasa sa vad daca este tipul de actor ce poate juca numai un singur rol sau nu. cu fiecare spectacol eram din ce in ce mai fericita deoarece intrevedeam o noua fateta, un nou detaliu care intregeau un portret frumos de actor ce-ti mangaie sufletul. piesele in care joaca ma fac fericita, dar mai ales rolurile sale, pe care le interpreteaza cu delicatete si autenticitate. ma convinge de fiecare data. am plans la majoritatea spectacolelor in care joaca... uneori pe strada, dupa piesa, tare, tare, asa... cu sughit... dupa Inima de caine si Crima si pedeapsa. la Oscar si Tanti Roz eram racita si am mers la teatru pregatita cu servetele pentru nasuc. in timpul piesei am dat atata apa la soricei ca aproape am terminat cele doua pachetele...

nu sunt o smiorcaita, dar s-a nimerit sa fie piese grele, cu drame/ tragedii umane pe care le-am putut intelege partial. care m-au atins sau poate m-au zdruncinat... si cum s-ar fi putut intampla asta cu mine daca personajul principal nu ar fi fost autentic? cum s-ar fi putut intampla asta cu mine daca actorul nu ar fi inteles si simtit greutatea fericirii si durerii personajului principal? ce fel de om trebuie sa fii pentru a putea intelege si simti asa ceva?

nu stiu... dar poate va raspunde Manole pe blogul sau.

Luna Amara @ Soni, Vama Veche

2010-08-05T00:18:00.012+03:00

ultima oara am scris despre Luna Amara in februarie 2008. de atunci nu am mai fost la concertele lor. am incercat sa ajung sa ii ascult live, acum vreo 2-3 luni in Cluj, dar exact in acea seara, fiind inceputul TIFF-ului, am uitat sa ma duc... in schimb, i-am prins sambata trecuta la S(h)oni in Vama Veche, cu ocazia lansarii noului videoclip al melodiei "Chihlimbar" - una dintre preferatele mele.

cand am intrat pe terasa am avut placerea sa recunosc o multime de persoane pe care le stiu de acum 5 sau 7 ani cand urmaream Luna Amara peste tot: Club A, Fire, MTzR sau chiar la Ploiesti.

concertul a pornit cu aproximativ o ora intarziere, dar ce-a urmat a sters orice eventuala iritare a asteptarii.

au inceput cu Somn, piesa ce m-a facut sa plang acum multi ani in Fire, la un concert unde au cantat pana la 3 30 dimineata. a doua zi incepeam primul job din viata mea si eu cantam si dansam in Fire, in loc sa ma duc sa ma odihnesc. au continuat cu melodii vechi si de suflet: Asfalt, Luni de fiere, In cercuri. apoi am ascultat pentru prima oara noua mea favorita cantata de Mihnea: No return. inca doua clasice: Albastru si Mara. una noua: Deadends, una veche: Din valuri ard. si-o mica pauza de tigara, zice Mihnea.

a doua parte a concertului a fost mai moale la inceput. publicul s-a mai rarit, nu a adormit, dar astepta ceva... probabil ca un final energic si absolut superb marca Luna Amara. revenind la inceputul celei de-a doua parti: Are we happy now, Oras. apoi pur si simplu m-am trezit pe Dizident, cand mi-am adus aminte cum e sa urli cu toata puterea. imediat am sunat-o pe sora mea, cea cu care am mers la aproape toate concertele acum multi, multi ani. eram asa de mici si entuziaste incat odata, in Club A, dupa concert, i-am dat cadou lui Nic de Sf. Nicuale o Poiana cu alune! mi-aduc aminte fetele lor (era si Mihnea) cand au vazut ciocolata si nici acum nu stiu ce parere sa am... sor-mea mi-a dat apoi SMS, zicandu-mi sa ii tip lui Mihnea sa cante Folclor, ca avem nevoie. dar nu am facut-o...

au urmat Ciudat, Rosu aprins, Ego nr. 4 si Loc lipsa, ultimele doua piese fiind incendiare, cu o energie de nedescris. drept pentru care mana de oameni ce a ramas la concert, a cerut bis dand cu sticlele in mese, aplaudand si urland pret de cateva minute.

prima piesa de la bis: Happiness provider. inainte de a doua melodie, Gri dorian, Nic si-a exprimat dezamagirea fata de lipsa de respect ce ne inunda vietile atat la nivel social, cat si politic.

la final Mihnea ne-a anuntat ca a fost pentru prima data cand au cantat la Soni in Vama Veche si nu s-a luat curentul pentru ca in acest sat nivelul de civilizatie se masoara in metri de asflat si nu in infrastructura de orice alt fel. si-apoi a urmat Folclor! aproape ca am fost cel mai fericit om de pe terasa (cel putin). mai ales la cat de tare ma enervez in ultima perioada cand ma uit la TV, la cat de mult il urasc pe Basescu, pe Boc si gluma proasta ce poarta numele de Guvern si ne face de ras la nivel european si nu numai, batandu-si joc de noi, ca de o turma de oligofreni legati in camasi de forta.

Luna Amara s-a intors! asa cum ii stiam eu cand eram mica, nu prea intelegeam ce vor sa spuna si le dadeam cadou ciocolata pentru ca au fost copii cuminti. a fost fantastic cum, dupa o pauza de mai multi ani in care nu le-am mai ascultat muzica, am perceput mesajul cu totul altfel. probabil ca in continuare nu vad clar ascunzisurile versurilor lui Nic si cu siguranta nu pot sa patrund misterul, dar am intrezarit timid o fata noua a Lunii.

2010-07-27T22:02:00.002+03:00

cineva a spus ca nu exista decizii proaste. sau decizii bune. ci doar alegeri.

nu sunt de acord.

din pacate pentru noi toti, vietile fericite sau patetice pe care le traim, sunt doar niste consecinte placute sau amare ale deciziilor proaste sau bune pe care le-am luat. iar in momentul in care ajungi la fund, la final, la zid si nu mai ai unde sa te duci, nici in stanga, nici in dreapta, nu ai cum sa sari si nici lopatica de sapat nu ti-ai luat cu tine, nu prea meriti nimic. nici macar ajutorul prietenilor care te-au sfatuit de atatea ori. poate doar ajutorul familiei care te iubeste pentru totdeauna si mereu neconditionat.

nu mi-aduc aminte sa nu fi platit vreodata pentru alegerile gresite pe care le-am facut. insa imi amintesc in mod clar lipsa rasplatei pentru lucrurile bune si corecte pe care le-am facut din suflet. un "merci", un zambet de multumire, un "bravo" sau un "felicitari" ar fi fost suficiente.

acum... ma aflu intr-un impas... nu stiu daca sa privesc situatia in care ma aflu ca fiind una nefericita sau... o oportunitate norocoasa. sunt indecisa. derulez inapoi si incerc sa gasesc rascrucile unde am luat-o pe drumul gresit. si nu prea vad traseul ca fiind unul neinspirat. rezultatul insa ma jeneaza... este oare pentru ca mi-am iesit din zona de confort fara sa fi vrut asta? sau pur si simplu chiar am gresit si nu am capacitatea intelectuala si maturitatea emotionala sa realizez si sa accept acest lucru?

trebuie sa aleg intre a continua pe acest drum, care, din nefericire, m-a cam adus aici... sau sa ma reinventez. alegeri... alegeri.... decizie buna? sau neinspirata?

sunt indecisa. de asta sunt absolut sigura!

Belgrad - Timisoara, Timisoara - Cluj-Napoca, Cluj-Napoca - Bucuresti

2010-07-22T21:05:00.008+03:00

am coborat din tren si ne-am indreptat inspre peronul de unde plecase cel ce ar fi trebuit sa ne duca la Bucuresti. linia era goala... unul mic vine la mine si ma intreaba: do you have any idea where the train to Bucharest is?

eu: yes, I do.

el: where?

eu: on its way to Bucharest.

el: are you sure?

eu: do you see any train here?!...

eram plina de nervi si am inceput sa injur. auzind cuvinte vulgare romanesti, o tipa vine inspre noi si ne intreaba in romana, cu un puternic accent american: sunteti din Romania? ea mergea la Bucuresti si cunoscuse o gasca de baieti care voiau sa ajunga in Timisoara. mergem si noi la grupul de tipi, ne prezentam, incepem sa radem, sa povestim ce performance-uri ne-au placut cel mai mult (evidentul castigator: Missy Elliott), le-am zis ca este ziua mea, m-au felicitat si mi-au spus sa nu fiu suparata pentru ca we could have stuck with a bunch of assholes, but we didn't 'cause they are cool! 4 baieti: Jose - Portugalia, Aurelio - Bolivia, Louie - S.U.A. si Arjun - India. tipa, Isa, era nascuta in Romania si s-a mutat acum multi ani in New York, iar acum traieste in Berlin.

ne-am asezat confortabil pe peron. Arjun pe jos, sprijinit de rucsac, Louie turceste mancand ceva, Jose pe banca, eu si Raluca pe jos, Isa se plimba intre noi si punctul de informatii, Aurelio pe undeva prin afara garii. tot discutand am trecut in revista posibilitatile de petrecere a noptii: in Belgrad la un hostel, vizitam putin orasul, iar a doua zi luam singurul tren ce pleaca inspre Bucuresti sau luam un minivan si o tulim in Timisoara, noi, fetele, sa prindem trenul pe care il pierduseram in Belgrad, iar baietii sa ramana peste noapte acolo sa bea Timisoreana. Aurelio gaseste o companie privata de transport cu minivan-ul: 25 euro de persoana pana la Timisoara. ne hotaram sa mergem si noi cu ei. pe drum: poze, glume, nebunii! fetele in spate, baietii in fata si team leader-ul langa sofer. fiecare a fost cel putin 1 data team leader. soferul mergea foarte incet. dar, se pare, ca nu suficient de incet pentru gusturile politiei sarbesti. am fost opriti inainte de Moravica pentru viteza. am stat pe dreapta vreo jumatate de ora, timp in care ne-am dezmortit picioarele, am facut poze si ne-am distrat ca si cum inca mai eram la Exit. este evident ca niciunul nu isi daduse jos bratarile de la festival. parca eram o gasca de detinuti in vacanta. ajuntem in vama, trecem de sarbi fara nicio problema si ne oprim la romani. unde am stat cel putin 30 minute. pe drum m-am prins ca sunt o cretina: in mod strict teoretic faceam cam 3 ore pana la Timisoara. am plecat pe la ora 6, iar la 9.30 pleca trenul din Timisoara. era la marele fix, numai ca nu era! pentru ca pe drum mi-am adus aminte ca e diferenta de fus orar de 1 ora si ca in niciun caz nu am fi prins trenul. stupid, stupid, stupid! dar e ok sa te prinzi mai tarziu, decat niciodata.

baietii au ras si si-au refacut planurile. sa mergem la Cluj sa bem Ursus. Cluj imi suna foarte bine si m-am lasat convinsa sa mergem la Cluj cu trenul de la 11 seara, urmand sa ajungem in cel mai frumos oras din Romania pe la 5. in mod evident am reusit sa pierdem si acest tren - al treilea! in gara din Timisoara au sarit vulturii pe noi: taximetristii. au zis ca au tras lozul cel mare cand i-au auzit pe baieti vorbind in engleza. am coborat si i-am linistit spunandu-le sa se calmeze pentru ca noi intelegem ce vorbesc intre ei si nu ne pot da teapa. baietii nu voiau sub nicio forma sa ramana in Timisoara. si uite asa am mai inchiriat un minivan si am plecat inspre Cluj, unde am ajuns la 5 dimineata. am gasit in fastfood non-stop, unde am mancat snitel la 6 AM. apoi am stat pe Bd. Napoca cu corturile, izoprenurile, rucsacii insirati pe trotuar. Jose dormea pe un rucsac, Arjun sprijinit de un perete, cu gluga trasa pe cap, Raluca cu capul pe izopren, iar eu si Aurelio radeam si faceam poze. este evident cam cum se uitau clujenii ce mergeau la munca si treceau pe langa noi. intr-un final m-am gandit ca am facut suficient spectacol si ca ar fi frumos din partea noastra sa mergem in Piata Unirii: macar sunt banci pe care sa stam mai comod si loc mai mult de desfasurare. ne-am mutat calabalacul, iar pana in piata, baietii s-au trezit de tot. drept pentru care au scos frisby-ul si au inceput sa se joace in mijlocul pietii. vine gardianul: da' nu vreti voi sa plecati de aici? nu aveti unde sa va jucati cu porcaria aia in alta parte?

nu am plecat de acolo, gardianul ne-a lasat in pace. eu si Jose am mers la un internet cafe. eu pentru a da de prietenul drag din CJ, el pentru a gasi cazare in seara respectiva. apoi a venit un prieten al Isei, care a fost atat de dragut sa ne lase sa stam la el pe timpul zilei, sa dormim un pic, sa ne facem un dus samd. eu, Aurelio, Louie si Jose am mers la aeroport sa inchirieze o masina sa se duca pana la Fantanele. apoi am ajuns acasa, mi-am facut un dus si m-am culcat pe jos, in bucatarie, pe izopren.

ma hotarasem sa raman peste noapte la Cluj si sa plec a doua zi. zis si facut! numai ca a doua zi, asteptand sa plecam la gara, scot din geanta portofelul, sa ma uit la bilet, sa vad ce loc si ce vagon am.

-cat e ceasul?

-22.55! (trenul pleca la 22.13)

au sarit ca arsi de pe canapea. am sarit si eu la fel. ne urcam in masina, ajungem la gara, ma duc la butic sa imi iau o apa, ma caut in geanta dupa portofel: ia-l de unde nu-i! il uitasem pe fotoliu!!! nu mai era timp de intors acasa si recuperat portofelul. nu aveam niciun act sau vreun ban la mine. am fugit repede la controlor sa il intreb ce solutie am. mi-a spus sa imi iau alt bilet si prietenii mei sa vina la gara cu cel vechi si sa li se dea banii inapoi. am fugit repede la casierie, mi-am luat bilet cu bani imprumutati si am reusit sa prind trenul!

fumand o tigara pe scara, mi s-a spus: mie imi mai zice mama "nu stiu cum au reusit sa traiesti pana la varsta asta". mie nu imi mai spune nimic mama, dar trebuie sa recunosc ca atat de tampita nu am fost niciodata.

la multi ani!

primul tren: Novi-Sad - Belgrad

2010-07-21T20:28:00.010+03:00

dupa ce am stat la Main Stage cateva ore bune, am baut cu cei 4 sarbi, vecini de cort, si dupa ce ne-am culcat cand rasarea soarele, de dimineata ne-am gandit noi ca ar fi foarte bine sa dormim 2 ore in plus, adica pana la 9. apoi sa ne strangem hainele si cortul si sa fugim repede-repejor la gara din Novi Sad pentru a prinde unul din trenurile care pleaca din ora in ora inspre capitala Serbiei - Belgrad.

Gresit!

ne-am trezit la 9 si am inceput impachetarile. soarele era deja sus pe cer si stralucea in cea mai mare caldura cu putinta. stropii de transpiratie alunecau, creierul fierbea si starea de nervozitate crestea. pe la ora 11 am reusit sa terminam impachetarea si am purces inspre gara. la iesirea din camping un nene intreaba: taxi?

eu: da. how much 'till the railway station?

el: five hundred.

eu: five hundred dinars? (aprox: 5 euro)

el: da!

eu: ok!

el: ok?

eu: da!

ii spun Ralucai sa mearga cu domnu' la masina pana cand ma duc eu la ATM sa scot cash. ajung la bancomat si nu mai avea numerar: super! ma duc inspre masina. ii gasesc intr-un final, iar Raluca ma intreaba: auzi? tu ai vb cu asta?

eu: da. de ce?

ea: stii unde vrea sa ne duca?

eu: la gara.

ea: da, la gara din Belgrad.

eu: nu! i-am zis la gara.

ma intorc inspre el: Novi Sad railway station.

el: no!

eu: ok! how much 'till Belgrad railway station?

el: five hundred.

eu: five hundred what?

el: five hundred dinars.

eu inspre Raluca: nu pot sa cred. asta nu stie ce spune.

el se duce in masina, scoate o bancnota de 1.000 dinari si ne-o arata spunandu-ne: five hundred!

eu: five thousand!

el: da!

eu: neah!

ne luam bagajele din portbagaj si cand sa dam sa plecam, apare un alt taximetrist. il intreb: to Novi Sad railway station?

el: da!

eu: how much?

el nu prea stia engleza... se uita ciudat la mine... eu ii fac semnul de bani. se prinde si raspunde: five hundred.

eu, cu nervii la pamant o rog pe Raluca sa scoata o bancnota de 500 dinari sa i-o aratam, sa nu avem probleme ulterior cu taximetristii sarbi, ca asta ne-ar fi lipsit cu desavarsire. omul incuvinteaza din cap, ne punem bagajele in masina si la gara cu noi!

ajungem la Novi Sad Stanica (stanița, nu Stănică cum imi placea mie sa o alint pe draga gara) pentru a afla cu stupoare ca nu erau trenuri din ora in ora asa cum stiam eu (absolut eronat) si ca urmatorul tren pleca la orele 13.00. ajungea in Belgrad undeva pe la 14.30, numai bine pentru o mica pauza si imbarcarea in trenul de Bucuresti, ce pleca la 15.50. frecam noi duda prin gara, mergem pe peron. incepe sa se stranga lume. din ce in ce mai multa. din ce in ce mai multa lume. se face 13.00. apoi 13.15. apoi 13.30. apoi 13.45. vine trenul! mare bucurie, mare! o locomotiva si 2 vagoane! pentru sute de oameni. ma ia cu lesin. ne punem la o coada de urcat intr-un vagon, iar apoi observ ca mai trageau 2 vagoane la tren. niste baieti destepti au sarit calea ferata si s-au urcat in tren de pe partea cu piatra sparta, in mers, astfel incat atunci cand vagoanele au fost legate intr-un final de tren, erau deja pline. ma ia din nou cu lesin. reusim intr-un final sa ne urcam in tren. Raluca la inceputul unui vagon, eu la finalul vagonului vecin. incercand sa ma urc, cu rucsacul in spate, cortul intr-o mana si sticla de apa in cealalta mana, imi cade apa pe sine si m-am gandit asa: pierd trenul si beau apa pana la urmatorul tren sau rezist 2 ore in tren fara apa? si m-am urcat. mi-am sprijinit rucsacul de "peretele" de langa usa. nu aveam loc sa scap un ac cu gamalie. era o caldura infioratoare, aglomeratie mare, mon cher, si 100 de mirosuri si miresme care mai de care. pleaca trenul.

era personal. oprea in fiecare statie pentru a se urca tot felul de tarani sarbi. taranii sarbi sunt foarte asemanatori cu ai nostri, cu marea diferenta ca nu miros a transpiratie. cu fiecare oprire a trenului, mai primeam cate un vecin lipit de mine. imi spuneam incet in minte: ana, nu ti se face rau! nu vei lesina in personal sarbesc. te faci de ras! nu se poate! ana, nu ti se face rau! si nu mi s-a facut rau. nu am lesinat in personalul sarbesc si nici nu m-am facut de ras. momentul de maxim a fost cand, intr-o plictiseala infioratoare si incercand sa ma auto-amuz, am numarat cati "vecini" lipiti de mine aveam: nici mai mult, nici mai putin de 6 barbati (nu baietei tineri de la Exit, ci tarani sarbi autentici). cu rucsacul intre picioare si cu cortul picat undeva pe jos, am incercat sa identific mirosurile care ma invaluiau si am descoperit la un moment dat ca unul dintre taranii de langa mine, cu unghie lunga la degetul mic, mirosea a ardei gras crud! am inceput sa rad. apoi am incercat sa imi mut punctul de atentie de la vecinii mei, la ceea ce se mai intampla prin vagon. si am descoperit un sarb inalt, brunet, frumos, barbos, un pic grizonat, cu ochelari de soare de politist texan, tricou rosu cu Che, bermude bej si bascheti Nike. din acest moment au inceput tot felul de eye-contacts. neavand ceva mai frumos la care sa ma uit, il analizam pe el. si mare mi-a fost stupoarea cand am vazut cum, cu cea mai mare naturalete, si-a scos sticla de apa din geanta, a luat o gura, dupa care s-a scuipat singur pe tricoul rosu cu Che. barbat adevarat, domn'e!

si in toata caldura si transpiratia posibile pe acest Pamant sau, mai bine zis, in acel vagon murdar de personal sarbesc, in acea liniste apasatoare si fierbinte, se aude un scaparici de bricheta! si poc! in acelasi moment mi se aprinde si mie un beculet deasupra capului: pe trenurile sarbesti se fumeaza! ma intorc plina de speranta ca voi putea sa imi inec amarul intr-un fum, si oripilata pana in ultima celula, cu gandul de a-i spune nesimtitului: cum iti permiti sa fumezi aici, cand nu avem aer sa respiram?! si mare-mi fu mirarea sa observ ca frumosul si inaltul sarb cu tricou rosu cu Che era cel care scaparise scapariciul. si uite asa a trebuit sa platesc tributul sarbului frumos din personal, cu tacere...

mai coborau, mai urcau, dar un lucru era cert: in vagonul de langa, unde se urcase Raluca, vedeam ca e relativ liber, in niciun caz ca in cutia de sardine in care ne fierbeam toti in suc propriu. am aflat ulterior ca una dintre sardinele Ralucai blocase usa vagonului si tocmai din acest motiv toti intrau la mine in conserva. si am clacat. in acea liniste se aude vocea-mi strigand dupa Raluca. toate privirile s-au intors inspre mine. Raluca imi raspunde, iar eu ii spun: da-mi te rog, o tigara, ca nu mai suport. Raluca incepe sa caute in geanta, timp in care frumosul cu tricou rosu cu Che, baga mana in buzunar si imi intinde pachetul lui de tigari Drina, cu un zambet larg si superb. i-am zambit, dar nu la fel de larg, si in mod clar, nu la fel de superb, am luat pachetul si observ ca era ultima tigara. nu am facut pe draguta si nu i-am zis: oh! it's your last cigarette, I really cannot. am zis in capul meu: yes, I can and I do not care! Raluca imi spune: uite, le-am gasit! iar eu i-am raspuns ca am facut deja rost de la un sarb frumos si gentil. el a zambit si mi-a intins si bricheta. i-am multumit frumos. si intr-un fum mi-am inecat amarul si supararea ca nu ma simteam flirty and awesome enough pentru a vorbi cu acest sarb aratos, cu tricou rosu cu Che.

timpul trecea. trenul inainta. din pacate, nu suficient de repede. intarzierea se adancea ca un abis intunecat ce ducea fix in iad unde era atat de cald! ma uitam la ceas din 5 in 5 minute si din pacate nu puteam sa fac trenul sa mearga mai repede, nici macar cu puterea mintii. se facu 15.50, ora la care trenul meu pleca inspre Bucuresti. acela a fost momentul in care am clacat si am inceput sa plang.

transpiratie, lacrimi si muci.

Cata speranta @ Odeon

2010-06-24T22:46:00.005+03:00

Vreau o schimbare! Viata mea e o ratare... Si m-am dus la o piesa a lui Afrim ala: Cata speranta.

Speram la o viata mai buna, o dragoste mai mare, prieteni mai buni si o groaza de timp liber ca sa ne facem toate poftele, dupa largul inimii. Unii spera sa fie numarul 1, cuvantul lor sa fie de netagaduit, sa aiba puterea de a convinge pe oricine de orice si sa aiba un regat la picioare, un continent, o tara sau macar o industrie.

Speram sa facem calatorii in jurul lumii, sa vedem 2 canguri si sa-i aducem la noi in dormitor. Iar in pelerinajul nostru sa intrezarim o fata frumoasa ce apare si dispare, si apare, si dispare absolut aleator in spatele aceleiasi usi. Altii viseaza modest la o simpla trecere a zebrei impreuna cu cineva. La ce folos o lunga calatorie singur, cand poti trece strada in doi?

Speram sa nu traim degeaba. Sa nu trecem ca gasca prin apa. Sa simtim. Sa ne bucuram si sa suferim. Sa iubim si sa fim iubiti. Sa nu asteptam 30 de ani un iubit sau o iubita care sa se poata dovedi intr-un final doar o creatie a imaginatiei noastre. Speram sa intelegem mesajele ce ne sunt transmise si sa nu fim orbiti de dorinte, incapabili sa facem contact cu realitatea. Speram sa nu ajungem la batranete singuri, cu visele zdrobite si calcati in picioare. Speram... sa nu ratam intalnirea cu Viata.

Speram ca a noastra calatorie pe aceasta “bila” sa aiba un obiectiv bine definit. Sa avem o menire pe aceasta “piatra”. Ca femeie, speri sa fie nevoie de tine nu numai in bucatarie si la sters cururi de bebelusi, ci si ca mare conducator al unei armate, chiar daca nu iti doresti asta si nici nu esti pregatita pentru asa ceva. Lasa cratita! Las-o-n pula mea! Iar ca barbat, speri la un carnat mare si-o chifla fierbinte. Un carnat mare, mare si-o femeie arzatoare. Iar apoi speri la o mama care sa aiba grija de baiatul ei. Nu in ultimul rand, visezi la Printesa de Monaco: eleganta si pretioasa, de neatins, in fata careia toti sa plece privirea. Apoi revine primul gand in mintea ta, te obsedeaza si realizezi ca daca ti se implineste cu varf si indesat prima speranta, n-ai mai avea cum sa visezi la puritatea celei de-a treia. Un carnat enorm ce ar umple Universul si n-ar mai fi niciun Monaco.

Speram sa scapam de jugul societatii in care am crescut si sa fim liberi. Iar dupa evadare cautam cu lupa indiciile asupririi iminente din mintile noastre. Incercam sa ne convingem ca am scapat si punem numeroase intrebari. Cu fiecare confirmare a inexistentei motivelor de ingrijorare, se dezvaluie o noua fateta a fricii ce a crescut odata cu noi. Totul pare atat de frumos incat nu poate fi adevarat si nestiind ce sa facem cu libertatea ce se dezbraca atat de frumos in fata noastra, ne intoarcem, infricosati de nou, la ceea ce cunoastem deja: la un control freak care sa ne verifice daca ne-am sters bine la fundic.

Noi speram.

SA FIE LUMINA!

hocus pocus

2010-06-20T22:51:00.001+03:00

Tu ce-ti doresti la 30 de ani? Si daca ai trecut de aceasta varsta, atunci cand aveai 20 cum te imaginai peste 10 ani?

Nu, acesta nu este un interviu. Si nu, nimeni nu te va angaja. Nu te va suna nicio secretara sa te invite de pe 1 ale lunii la birou si nici nu vei primi niciun email in care CEO-ul regreta nespus ca CV-ul tau nu a fost conform in totalitate cu nevoile companiei si in care ti se ureaza succes la nivel profesional. Ca ar fi de-a dreptul neprofesionist sa ti se ureze bafta in dragoste, corect?

Este criza economico-financiara. Si nu, asta nu este o noutate. Companiile dau afara, lucru ce mi s-a intamplat si mie. Si nu, nu despre asta vreau sa scriu.

Chiar imi doresc sa aflu cum te vezi tu la 30 de ani. Si pentru ca esti timid, voi face eu primul pas. Iti voi povesti cateva lucruri despre cum ma vedeam eu la aceasta varsta si poate, doar “poate”, te voi convinge sa te gandesti cu seriozitate la intrebarea mea. Chiar daca nu esti la un interviu.

Apartament intr-o mansarda uriasa in Berlin, cu cel putin 3.000 euro/ luna, angajata la ceva firma de consultanta unde sa fac management de proiect, iar pe la 40 de ani sa scriu si sa implementez strategii de dezvoltare de business. Ne intoarcem la 30 ani. BMW bleu decapotabil, imbracata mereu la deux- pieces, tocuri cui, program incarcat. 10 ore de muncit pe zi, cam 2 ore la sala/ piscina, mers la afterhours in cluburile din buncare berlineze, mers la teatru si concerte.

Lista poate continua.

Credeam in ce am scris mai sus. Cu multa convingere. “Eram precisa” ca toate cele sus-mentionate imi vor garanta o viata implinita la 30 de ani. Nu pot spune ca m-am inselat, ci doar ca eram o proasta fara margini. “Fara margini” pentru ca nu imi plac barierele.

Nu iti voi spune ce imi doresc acum pentru peste 4 ani, ci lucrul pe care ti-l doresc tie acum: in cazul in care esti la fel de orb cum eram eu inainte si nu poti sa iti dai singur valul de pe ochi, iti doresc sa vina un magician sa ti-l ridice. Sa se pise pe el si sa ii dea foc.

honey honey

2010-05-26T17:38:00.002+03:00

multa lume stie deja ca la o ora de Tae Bo la care am fost acum mai bine de 2 ani, instructorul a venit la mine, cand eu incercam sa imi recuperez respiratia, si mi-a urlat in ureche: miscaaaaaaa!!! desi am tot fost la sali de aerobic unde el avea ore, m-am ferit de clasele lui de Tae Bo, Kick Box, What Ever. pana aseara cand am fost la Best Workout. nu a fost my best workout ever... eram sigura ca mai mult de 40% nu voi fi in stare sa fac. si m-am mirat de faptul ca am facut inspre 65-70%, ceea ce pentru antrenamentul acestui tip este foooarte mult!

mereu cand il vad, ma pufneste rasul desi nu are o fata de clovn. instructorul dinaintea clasei noastre a intrat cu 5 minute in programul nostru, iar cand s-au deschis usile la sala, cam jumatate din fetele ce asteptau s-au imbulzit, practic, sa intre cat mai repede sa prinda locuri bune. pentru mine "loc bun" inseamna in spate, dar pentru ele - probabil fane - inseamna in fata. detalii! intram printre ultimele, imi iau locul bun in brate si ma uit la instructor care mesterea la sistemul audio. da muzica tare. tare tare! ca in club si nu alta, se intoarce, spune ceva si observ ca are microfon! ma pufneste rasul!

incepem noi workout-ul si transpiratul, iar instructorul, din cand in cand, mai scotea cate-o perla: haide baby! inca 10! honey honey! uuuuuuuuu! timp in care noi faceam flotari, iar el dadea din cur pe ritmul muzicii. nu stiam ce sa fac: sa ma concentrez pe corectitudinea miscarii si constientizarea muschilor care lucreaza sau sa ma relaxez complet si sa ma las prada Rasului Copios. am jonglat cu cele 2 variante si pana la urma I had a Very Good Workout. iar el, instructorul despre care am povestit aici, s-a dovedit intr-un final un antrenor foarte bun!

festCO

2010-05-24T00:00:00.004+03:00

am vazut 3 piese si ma pot lauda cu faptul ca am fost unul dintre miraculosii spectatori ai celei mai bune piese din cadrul festivalului comediei: 5 minute miraculoase in Piatra Neamt. (multumiri lui Mimo pentru recomandare!)

dupa ce am vazut aceasta piesa am concluzionat: este foarte posibil ca ceea ce s-a intamplat aici sa nu fi avut loc de fapt. o insiruire de evenimente amuzante si triste, niste povesti cat se poate de reale si "contemporane", niste replici absolut geniale (ce pula mea vrei? spune fetita. unde ai invatat sa vorbesti asa? intreaba mama. la scoala! raspunde fetita.) si goana dupa "leac"-ul suferintei din dragoste. sau impotriva diavolului. sau pentru zbor fara aripi. o nebunie! un spectacol "foarte tare, frate!".

am vazut si "femeia tinta si cei 10 amanti' al Teatrului Radu Stanca din Sibiu. a must see! o ora infricosatoare. superb!

cat despre "scaunele" Teatrului din Craiova: mai bine stai acasa. sau du-te la un film!

felicidad en la soledad

2010-05-23T23:06:00.004+03:00

ma simt un om mai bun. si totul a inceput la o terasa unde am baut limonada cu menta in timp ce ascultam muzica jazz live intr-o curte interioara, in Centrul Vechi. nu ma simteam in Centrul Vechi. si nici in Bucuresti. in mod cert nu in Romania. cu siguranta nu pe lumea asta.

intr-o lume mai buna. asa, ca mine. intr-o lume calma si relaxata, nu nefericita ca in filmele lui Haneke. o lume in care te plimbi pe portativul sufletului. pe cheia Sol. niciodata pe Fa.

am fost pe Fa si dubstep trist, sambata seara. dar in general e un Soare pe drumandbass lichid. lichid ca limonada cu menta. proaspata si racoritoare. putin acrisoara cat sa te treaca un fior subtil pe sira spinarii. fara sa te sperie sau sa te deranjeze. cat sa te faca atent ca inca traiesti, ca esti viu intr-o lume atat de frumoasa. unde luna creste timid pe cer in spatele unor nori pufosi si albastrui.

un contrabas si-un pian plang dupa iubirea neinteleasa, lipsita de egoism si ratiune. un Martini roz si-o stare de spirit care te face atat de gelos...

Hamlet [by the Wooster Group] @ Bulandra

2010-05-20T16:25:00.011+03:00

eu tot sustin sus si tare ca, din pacate, nu imi place Shakespeare. dar, incet-incet, incepe sa imi placa. din ce in ce mai mult. am avut experiente ciudate ca spectator: am plecat la pauza Visului unei nopti de vara al lui Dragos Galgotiu de la Teatrul Metropolis, m-am speriat groaznic cand a cazut peretele de stanca la Lear-ul feminin al lui Andrei Serban de la Bulandra, m-am simtit de cateva ori ca la un spectacol al Divertis sau Vacanta Mare la Visul unei nopti de vara al lui Felix Alexa de la TNB. dar nu ma las! asadar m-am dus la Hamlet-ul Wooster Group de la Bulandra din cadrul festivalului international Shakespeare. nu stiam la ce sa ma astept. de obicei nu ma documentez inainte sa merg la ceva nou. imi doresc sa fiu cat mai surprinsa. si asa a fost!

in spatele scenei, central, se afla un ecran mare pe care era proiectat un Hamlet al Wooster Group din anii '70. pe scena mai existau 3 LCD-uri, prinse de niste bare verticale pe care ecranele puteau fi glisate in sus sau in jos. decorul de pe scena era mai sarac decat cel din anii 70: un scaun, o masa si niste trepte. scaunul si masa erau prinse intre ele si aveau rotite pentru a putea fi mutate des si repede pe toata scena in acelasi timp cu succesiunea cadrelor de pe marele ecran: de aproape sau de departe.

"show-ul" este alcatuit din doua spectacole mai mici ce se desfasoara in paralel, suprapunandu-se uneori, iar alteori facand schimb de rol principal: ceea ce se intampla pe scena cu actorii in carne si oase, si ceea ce vezi pe ecranul principal. cadrele tremura, iar odata cu ele tremura si actorii. uneori personajele de pe ecran dispar sau raman doar conturate, iar atunci atentia ta se muta pe cele reale, de pe scena din fata ta. totusi, personajele de pe pelicula nu dispar complet, le auzi in continuare, la unison cu cele vii... nu este un drum cu sens unic: nu numai filmul coboara pe scena, ci si actorii urca pe ecran. cand este asasinat Polonius, camera video de pe scena face un screenshot cu "cadavrul" si il proiecteaza pe LCD-ul central. LCD-ul central pica la nivelul solului, timp in care trupul neinsufletit al lui Polonius este scos de pe scena, iar in locul lui ramane doar imaginea de pe LCD.

este foarte obositor: nu stii la ce sa fii atent, ti-e frica sa nu pierzi ceva. este un spectacol de o foarte mare complexitate tehnica, actoriceasca si conceptuala... coborarea filmului in scena, materializarea 2D-ului etc. si bineinteles: toate reciprocele.

Tiga & Moderat

2010-05-03T17:04:00.003+03:00

cum sa va spun? poate ca stiti deja, dar nu pot sa tac, trebuie sa scriu, sa va informez, pe voi cei 10 cititori ai mei fideli care poate asculta muzica buna si nu bum bum bum!

2 iulie: Tiga pentru PRIMA OARA la Arene

2 iuLie: Moderat DIN NOU la Arene

Miriam W @ Teatrul Toma Caragiu, Ploiesti

2010-04-29T10:58:00.004+03:00

incep si eu sa numar, precum Mimo, pentru ca, intr-adevar, merita numarat. al cincilea spectacol pe care l-am vazut, semnat Radu Afrim. puteti citi pe alte situri/ bloguri despre subiectul piesei. eu voi scrie despre experienta vizionarii acestui spectacol.

road trip la Ploiesti. cativa prieteni insetati de teatru. locuri bune. spectacol frumos.

frumos, frumos, frumos! eu nu stiam ca poti vedea pe scena amintiri. Radu mi-a aratat ca se poate. mi se pare fascinant cum o piesa atat de trista, cu multa furie, durere constanta sfasietoare, inimi zdrobite si vieti ratate nu m-a facut sa plang. chiar daca ma vedeam episodic pe scena si ma identificam involuntar cu scheletii din sertare, nu am varsat nicio lacrima, asa cum imi place mie sa sufar la teatru. este fantastic cum el poate sa scoata pe scena fatete noi ale unor lucruri vechi de cand lumea si pamantul. cum se joaca cu timpul si cu fantomele. ma socheaza la fiecare piesa. nu ma sperie, ci ma cheama din nou la o re-vizionare. sa inteleg mai mult, sa imi raspunda la intrebarile rasarite prima data, sa imi gadile alte intrebari si sa ma tina intr-un sah continuu.

Radu Afrim nu ne face sa plangem. el ne face fericiti.

Omul Perna @ Teatrul Maria Filotti, Braila

2010-04-26T13:23:00.006+03:00

Omul Perna considera curajul a fi de prisos in viata unui om. De ce sa traiesti o viata de durere, cand te poti opri la o copilarie scurta de placere? Omul Perna nu crede in viitoruri alternative, ce depind de alegerile pe care fiecare le face pe parcursul vietii. El crede in destin: daca ti-e dat sa suferi mai rau decat un caine, vei ajunge mai mult decat sigur in pragul sinuciderii. Iar daca ti-e dat, nu ai ce face. Omul Simplu are doar doua optiuni: sa traiasca sau cum sa se sinucida. Cum traieste ii este scris in stele de Marele Povestitor (also known as Dumnezeu). Omul Perna convinge inocenta sa se piarda odata cu viata. In lumea unui Om Perna capabil si potent, cu totii ar trebui sa fim (cel putin) multumiti, inconjurati de Oameni Simpli luminosi si frumosi, am fi in posesia tuturor lucrurilor de care avem nevoie, am face ce ne place, inimile noastre nu ar simti niciodata junghiul puternic al durerii, iar spitalele de boli mintale si inchisorile ar fi mult mai goale.

Dar noi nu traim in lumea Omului Perna. In schimb il putem vizita cu ochi mari si curiosi, cu ranjet à la pisica din “Alice in Tara Minunilor” si cu urechile desfundate bine. Un spectacol regizat de R. Afrim la Teatrul Maria Filotti din Braila.

Un spectacol. Si incerc sa imi masor cuvintele cu o rigla precisa. Un cuvant lungut, dar nu extraordinar de... In schimb, cu mare greutate. Am ras aproape cu lacrimi la scenele cu cei doi politisti. Cand au gazat “cainii” am fost socata pana aproape de un blocaj mental : “Nu se poate asa ceva. Nu se poate asa ceva. Nu se poate asa ceva. ...”. Am fost un cuminte ascultator de povesti. Iar ochii mei au zambit, bucurandu-se ca niste copii mici in timp ce urechile mele auzeau impuscaturi si corpu-mi tresarea usor.

...un festin al simturilor.

Dance your panties off @ subBufet, 24 apr, free entry

2010-04-23T09:43:00.001+03:00

Sufletul. Puncte de veghere & Adam Geist @ Teatrul Maria Filotti, Braila

2010-04-19T22:40:00.014+03:00

cand am vazut "E doar sfarsitul lumii" nu stiam cine este Afrim. n-am stiut pana de curand. eu intodeauna aflu chestii tarzior. dar e mai bine decat niciodata.

in weekendul asta am vazut "Sufletul. Puncte de veghere" si derniera "Adam Geist". ce-as putea eu scrie despre spectacolele lui Afrim, ca relativ recent si simplu consumator de teatru? hmmm...

mi s-a spus ca el creeaza spectacole socante. urechile mi-au auzit: nu cred ca Afrim este pe gustul tau. tu cauti altceva in teatru.

...eu caut la teatru cutremurare care sa-mi dea solutii si raspunsuri la intrebari ce-mi revin recurent.

aceste doua spectacole mi-au oferit altceva: descoperirea unui alt tip de comedie. desi este grotesc sa fii martorul unei scene in care 3 betivi ordinari danseaza cu un mort, nu poti sa nu razi. muzica si voiosia personajelor implicate iti manipuleaza emotiile si desi actul in sine este grotesc (ma repet pentru ca nu gasesc alt cuvant potrivit la ora asta) zambesti sau, mai rau, razi! pana la urma, te trezesti in postura de marioneta.

inca nu pot spune daca mi-a placut sau nu stilul lui Afrim. inca rumeg. un lucru este clar: curiozitatea-i maxima.

miaaau!

Braila-Braila

2010-04-19T22:19:00.003+03:00

Braila nu este o destinatie turistica. din pacate. dar poate fi obiectiv turistic cultural de weekend.

s-a intamplat sa calatoresc prin tara de nebuna pana la Cluj, Timisoara sau Iasi pentru petreceri in Gazette, la TM Base sau pentru Black Sun Empire. acum am fost corupta sa vizitez un oras in care nu am mai fost de 15 ani, pentru un weekend Afrim. si-a fost bine!

4 prieteni dragi si iubitori, un apartament mare in Hotel Traian**, cu o priveliste minunata a Teatrului Maria Filotti, pentru 207 RON. niste cunostinte noi minunate, calduroase, deschise la minte si relaxate. multi tigani pe strada. sunetul Dunarii: cea mai dulce muzica. soare puternic: bronz tractorist in decolteu adanc. papanasi buni la Boem: 8 RON. bors de peste si saramura de crap excelente la Antic (& cafea, limonada ~ 60 RON). weissbier la 5 RON halba in Belfast Irish Pub. chelner beat ranga pe vaporasul Swing, unde ne-am ars la soare, am ras cu, dar mai ales "de" chelner. cladiri superbe parasite.

daca este soare, totul este frumos. primavara a venit, iar noi am pornit la drum.

stay tuned!

2010-04-14T23:18:00.001+03:00

this weekend: in Braila. theater lovers know!

tine-ti respiratia

2010-04-07T23:12:00.005+03:00

exercitiu de imaginatie. febra musculara. relaxare.

meditatie.

las exploratul orizontal si hai putin in profunzime! nu fortat. natural. ma intind si ma cufund. printre amintiri. lectii de viata. mi-aduc aminte carti citite, citate preferate. vad chipul drag al lui Bogdan. a fost un personaj al imaginatiei mele. l-am proiectat pe toti peretii. aud vocea lui, cu accentul sau inconfundabil, spunandu-mi la 1 noaptea pe strada: nu mai proiecta! inchid proiectorul si, cu ochi de pisica, il vad clar. si pe el, si pe mine, si pe cei din jur. o raza se furiseaza pe langa mine si arde toate peliculele. sa vreau si nu mai pot sa imi vad filmele preferate. hai sa privim sa auzim sa mirosim sa pipaim lumea cea noua. ma bucur ca un copil in magazinul de dulciuri. totul este colorat aprins, se aude sunetul valurilor si miroase a Chanel Chance. ma uit inapoi si imi vad cu claritate urmele pasilor. unde am calcat drept, unde a fost stramb, pe unde am alunecat si unde m-am impiedicat. gropile pe care n-am reusit sa le sar si muntii pe care i-am catarat. in varf bate cel mai tare vantul. dar ce priveliste!

am impresia ca iubirea nu mai doare. 3 puncte importante: 1. e o impresie, deci nu sunt sigura de afirmatia ulterioara. 2. "mai" poate insemna ca m-a durut tare si ca m-am obisnuit cu junghiul mai mic al neimplinirii. sau mai poate insemna ca pur si simplu nu ma mai doare deloc. 3. avand in vedere ca nu sunt sigura de ce am spus, ca nu e mai mult decat o impresie, si ca nu ma mai doare, asta in cazul in care junghiul latent nu mai este perceptibil, poate ca nici nu a fost iubire.

e trist? e-o drama? tragedie nu e, ca personajul principal n-a murit. inca. se lupta si se zbate pentru... poate pentru iubire. nu stie, ca nu prea a cunoscut-o indeaproape. si mediteaza asupra ideii ca daca ar fi vazut-o macar pentru o secunda in toata viata, si-ar aduce aminte cu exactitate momentul si situatia in care se afla, fulgerul de bucurie si urletul necontenit al pierderii printre degete a timpului.

e liniste. aici. in profunzime.

un prieten. fericit.

2010-03-31T10:12:00.004+03:00

sunt fericit. nu vad cu ce esti imbracat, daca te-ai machiat, daca ai ochii rosii sau umflati de la plans. stau cu ochii inchisi si ma minunez la fericirea ce-mi zburda ca un iepuras alb prin poienitele verzi ale sufletului meu curat. sunt orb intentionat. nu vreau sa vad nimic ce mi-ar strica bucuria de a-l privi pe iepurila topaind.

sunt fericit. nu ascult ce spui. nu aud melodia pe care o canti, suspinele pe care le faci cand plangi. sunt fericit si ascult cantecul pasarilor din poienita. nu le vad, dar le aud frumoasele cantecele pe muzica si ritmul carora iepurila topaie si danseaza, facand piruete si salturi mari deasupra ierbii inalte.

sunt orb si surd. ma simt bine. aici, in mine, nu este intuneric si nici liniste apasatoare. e o lumina placuta de dimineata si se aude clinchet de argint. sunt usor si alerg cu viteza luminii. nu simt foame ori sete. sunt usor si puternic. sunt orb si surd. vad si aud doar ce se intampla in mine. pe timp de zi sunt Marele Meu Explorator. Indii si Americi, bastinasi, jungle si deserturi, oceane si rauri de lapte cu cacao. Vantul este capitanul meu, iar glasul sau ma inunda. dar seara vine.

deschid ochii si incep sa aud traficul din intersectie. problemele tale si cum iti tragi mucii. incerc sa te privesc cu atentie si iti observ cearcanele adanci. ochii rosii. neglijenta. esti din ce in ce mai intuneric.

imi astup urechile. inchid ochii.

sunt fericit.

Oscar si Tanti Roz @ Bulandra

2010-03-22T23:35:00.007+02:00

voiam sa ma duc la avanpremiera sa stau pe scari, daca nu mai erau locuri. dar m-am abtinut. am zis sa incerc (macar!) sa nu exagerez...

piesa abordeaza un subiect cu care eu nu ma impac foarte bine. dupa ce am petrecut multe seri prin spitale dupa bunica-mea, dupa ce am urmarit salvarea de atatea ori in miezul noptii, dupa telefoane cu "mi-e rau, veniti aici!", dupa ce cancerul o slabise poate mai bine de 25 de kg, dupa multe multe muuulte chestii, e putin dureros sa vezi povestea unui copil de 10 ani bolnav de cancer. vizitat de parintii lui o data pe saptamana pentru ca "oamenii mari fac ce stiu ei mai bine: sa fuga". ingrijit de o femeie exceptionala care il convinge sa creasca asemenea lui Fat Frumos: intr-o zi cat altii in 10 ani. si uite asa are el parte de experientele cele mai importante din viata unui om: prima indragosteala, minciuna nevinovata, teama copilareasca si delicioasa ca un sarut cu limba poate lasa o fata insarcinata, impacarea, logodna si casatoria. furia neputintei in fata lui Dumnezeu, credinta oarba in El si lupta cu Frica. sa nu uitam Iubirea.

sa nu uitam Copilaria. pe care unii o pierd prea devreme, iar altii o reintalnesc la sfarsitul vietii. asa cum invata din nou sa creada in Dumnezeu, sa se joace si sa fie inocenti.

este o piesa care m-a cutremurat. din multe motive personale... am plans de pe la inceput. noroc ca am avut servetele la mine. poate ca cei care m-au vazut si-au inchipuit ca sunt nebuna. dar nu este chiar asa... este realitatea copiilor care nu au nicio sansa sa isi traiasca viata lunga si nefericita, cu momentele alea intense de bucurie... este intrebarea care rasare: oare vreau sa aduc vreun copil pe lumea asta rea si bolnava? si daca totusi aleg sa ii dau sansa fericirii iluzorii unei alte fiinte: va fi el atat de puternic incat sa nu ii fie frica de moarte?

dedicatie de seara cu nori, aripi si diavoli

2010-03-21T21:03:00.003+02:00

nu cred ca sunt genul care se revolta impotriva lumii in care traieste. dupa cum povesteam la un party cu un tip oarecare, dupa multe beri si de o parte, si de alta, tot ce poti face este sa fii tu exemplul pe care vrei sa il vezi in jurul tau.

e destul de dezamagitor si frustrant ca tu sa te cladesti zi de zi, iar cand te uiti in jur sa vezi numai ruine. ruina ti-o definesti singur, asa cum tot tu esti cel care decide compozitia caramizii.

m-am plans multa vreme ca nu mai am muze care sa ma duca de mana la limita. o noua limita. nemaivazuta si nemaiintalnita pana acum. ceea ce nu am vazut era faptul ca ma inchisesem sigura in propria minte. si dupa cum spun En Vogue: Just free your mind and the rest will follow, m-am relaxat. nu superficial, asa cum am facut-o in ultimii ani. ci pur si simplu m-am asezat pe un norisor. un pufulete. alb. si m-am jucat de-a Observatorul. odata cu relaxarea, the rest just followed. restul a fost o imagine nebruiata a lumii imediat inconjuratoare. apoi m-am vazut si pe mine mai bine. pe langa faptul ca stateam foarte comod pe un norisor pufos, am realizat cu stupoare cat cacat am inghitit degeaba de la niste oameni... nu zic prosti. sau inculti. sau needucati. indraznesc sa zic niste zero-uri, calculate dupa scara mea de valori. si pentru ca in universul meu, eu sunt centrul si fara mine nu ar exista nimic in jur, trebuie sa mentionez ca a mea scara de valori este cea mai importanta. pentru mine, bineinteles!

cu alte cuvinte, m-am umplut de draci si spume in seara asta pentru ca mood swings-urile mele sunt dese si se ivesc cand le este lumea mai draga celor din jurul meu. din ciclul "take it or leave it!" trebuie sa spun: ia mai du-te dracului, ca ma enervezi si nu am de gand sa mai consum niciun dram de energie cu tine!

eu sunt pe norisorul meu, iar tu n-ai aripi sa ajungi la el.

Pierdut inocenta: ofer recompensa!

2010-03-15T11:58:00.004+02:00

in ajunul pierderii inocentei lui Cristi Gaspar de la Spazio, am intrebat pe Facebook: tu cum ti-ai pierdut inocenta? am primit un singur raspuns glumet al unui prieten: cu un baiat mai mare!

eu mi-am pierdut inocenta la 17 ani si ceva. era 7.30 dimineata si atunci am facut cunostinta cu valentele unora dintre cele 7 pacate capitale, pentru care se aude prin sat ca trebuie sa ma duc si la Preot si prin oras, la Psiholog.

in primul rand am dat mana cu Mania. am simtit un foc pe dinauntru, ce crestea din ce in ce mai mare. imi facea cenusa din inima si se urca prin gat pana in creier. acolo ardea cel mai tare. ma durea si era fum. nu mai vedeam nimic in jurul meu. nu puteam gandi. voiam sa plang. sa sting focul. plangeam si degeaba... ardea la fel de tare. fumul devenea din ce in ce mai gros pana cand nu am mai stiut ce fac, ce spun, ce gandesc, iar acum nu imi mai aduc aminte mai nimic din ziua aia. o pisica neagra in spatele blocului. niste telefoane cu suspine. o pereche de mesaje date de pe primul meu telefon Nokia 6110. franturi sangerande.

apoi am facut cunostinta cu Invidia. am inceput sa ii dispretuiesc pe cei care detineau ce eu am pierdut. ii uram cu pasiune pe cei care nu isi dadeau seama ce poarta in punguta. si voiam sa ii omor in chinuri groaznice pe cei care stiau ce au si nu dadeau 2 galbeni pe asta.

apoi am cunoscut Iubirea de arginti. am devenit o materialista. un om ce nu se poate bucura de cantecul de dimineata al unei pasari din geam. am devenit independenta financiar.

si cand s-a intamplat asta, am cunoscut Mandria. modestia imi lipseste cu desavarsire dpdv profesional si cultural. mi se pare o pierdere de vreme sa nu te autoapreciezi la adevarata-ti valoare si sa nu pui pret pe tine. unul mare, bineinteles!

Desfranarea a venit cu timpul.

pe Lacomie n-am cunoscut-o inca, iar cat despre Lene: nu am timp pentru asa ceva!

asta-i pierderea Inocentei. cunoasterea raului, intunecatului, uratului, durerii, disperarii, furiei, excesului si tot ce te poarta pe culmile limitelor. te plimba pe ata subtire de deasupra iadului. cand iti dispare pamantul de sub picioare si respiri doar fum gros.

asa mi-am pierdut eu inocenta. pe 20.11.2001. la 7.30. in dimineata cand a murit mama.

tu cum ti-ai pierdut inocenta?

2010-03-13T23:21:00.002+02:00

despre micile placeri ale mersului cu transportul in comun

2010-03-10T09:59:00.008+02:00

cand am reusit sa ies prima data din tara intr-un stat civilizat (Germania) am fost surprinsa (si ma uitam la vitelul la poarta noua) de sistemul de taxare al transportului in comun din Berlin. automate de bilete in fiecare mijloc de transport in comun, valabilitatea unei calatorii de 2 ore, faptul ca nu erau controlori sau bariere de intrat la metrou, ceasurile care anuntau in cat timp vine trenul/ tramvaiul/ autobuzul, lipsa intarzierilor, faptul ca biletul cumparat era valabil pentru orice mijloc de transport in comun, lipsa cozilor, multitudinea de tipuri de bilete si abonamente, si bomboana de pe tort: biletul mini Gruppen! nu voi intra in detalii sa va descriu fasciantia pe care mi-a creat-o Belin Hauptbahnhof... for now it is beyond words and beside the subject!

ieri mi-a expirat abonamentul RATB. de dimineata mi-am adus aminte si am zis sa ma opresc la Bilete sa mi-l prelungesc. apoi am realizat ca nu aveam cash suficient si m-am decis sa imi alimentez Buzunarul Electronic cu 10 RON, pana cand voi ajunge la un bancomat sa scot bani si sa imi pot plati un abonament de transport in comun. ajung la Bilete si mare-mi fu mirarea:

-buna ziua! (dau cardul si 10 RON) as dori o incarcare cu 10 RON a Buzunarului Electronic.

-buna ziua! bineinteles!

imi aduc aminte ca mi se terminau si cele 10 calatorii de pe cartela de metrou.

-am o intrebare: Buzunarul electronic se poate folosi si pentru Metrou?

-da! bineinteles.

-mai am o intrebare: se poate plati cu cardul la dumneavoastra?

-da! bineinteles.

imi aduc aminte ca voiam acum vreo 2 saptamani sa imi iau abonament si la metrou.

-si mai am o intrebare: pot sa imi iau abonament si pentru metrou de aici?

-da! bineinteles!

-atunci va rog sa imi prelungiti abonamentul pe toate liniile si sa incarcati si un abonament de metrou.

si ii dau cardul de credit.

-da! bineinteles!

fantastic! ieri, la Unirii la metrou era o coada de 50 persoane la abonamente. probabil ca ei nu stiu ca RATB se modernizeaza! probabil ca prea putini bucuresteni isi pot imagina ca RATB poate deveni civilizat. mirarea mi-a fost mare, dar nu mai mare decat placerea de a nu sta la cozi, de a nu ma certa cu personal RATB, de a primi in mod politicos si civilizat o informatie atunci cand o cer, de a simti ca cei 75 RON pe care ii platesc lunar pentru niste servicii de 2 lei incep sa isi spuna cuvantul.

felicitari RATB!

felicitari Metrorex! si hai cu greva!

Coffee store

2010-03-05T14:11:00.006+02:00

de dimineata ea s-a fastacit cand el venit sa isi ia cafeaua, asa cum face in fiecare zi. ea deja stia ce vrea el sa comande. cand l-a zarit, ea s-a inrosit un pic, a inceput sa zambeasca, ochii ii straluceau si toate astea nu s-au oprit nici dupa ce el iesise deja din Starbucks.

cand eram indragostita mi se spunea ca mi se vede pe fata cat de fericita sunt. sclipirea din ochi cand auzeam telefonul sunand si stiam ca este El. El, cel al carei voce ma facea sa plutesc si ale carui rugaminti deveneau prioritatile mele. El, cel ce-mi dadea tot ce aveam nevoie. fara ca eu sa stiu de ce aveam nevoie de fapt. eram mereu uimita de cat de fericita sunt fara sa cer nimic, fara sa imi doresc nimic in mod particular. doar prezenta lui era de ajuns. si discutiile noastre despre... orice. monoloagele lui despre masini si motoare care ma interesau atat de putin si care pe el il inflacarau mai rau decat cafeaua din ibric. ii spuneam ca nu ma intereseaza, iar el zicea ca stie, dar ca trebuia sa imi povesteasca deoarece era asa de interesant!

ihi!

cel mai interesant era ca nu imi pasa ce prostii spune pentru ca indiferent de ce ar fi fost, tot amuzant si lejer era. libertate si boemie pluteau prin fum de tigara. diferentele dintre noi nu se ciocneau, ci ieseau la plimbare pe Calea Victoriei. uneori dansau. alteori se ciondaneau, doar ca sa li se faca simtita prezenta si pentru a nu pierde legatura cu realitatea.

realitatea era o stare de fericire pufoasa. aveam niste stelute in loc de ochi si un zambet inocent. privire pe sub gene "clipicitoare" si o siguranta sora cu telepatia cand era vorba despre dorintele lui. sau ale mele.

mesele sunt asezate. esspressoru-i pregatit. cestile asezate la locul lor. casa de marcat e idle. ultimul client a plecat de ceva vreme... afara ninge, iar inauntru miroase a cafea proaspat macinata. este deschis.

intrati, va rog!

Visul unei nopti de vara @ TNB...

2010-03-04T22:29:00.004+02:00

...este din seria "paine si circ".

in cazul de fata painea este Shakespeare. acel ingredient prezent la masa oricarui om, bogat sau sarac. acel lucru pe care il cumperi in fiecare zi, fie ca te trimite mama, fie ca te prinzi tu singur ca ai nevoie de el. fara de care nu poti avea o cultura generala. nu poti creste si nu poti visa la iubire. acea iubire adevarata, puternica, capabila sa mute munti, sa te ridice la cer dupa care sa te omoare in chinuri groaznice. acea iubire la care numai Shakespeare te poate face sa visezi.

circul... tin minte ca atunci cand am iesit din sala la Visul unei nopti de vara eram la Metropolis acum un an si ceva... de data asta, la TNB, nu a fost pauza si nu am avut cum sa ma sustrag. probabil ca la Metropolis nu i-am dat sansa piesei sa ma cucereasca. acum, ca am vrut sau nu, a trebuit sa stau linistita pe scaun si sa indur pana cand mi s-a parut intr-adevar amuzant. si-am ras! nu ca sa fiu in ton cu sala, ci pentru ca realmente aveam in fata o comedie! scenele cu repetitiile gastii de actori amatori au fost hilare. desi initial m-au zgariat, m-am hotarat sa imi dau jos ifosele intelectuale si sa vad daca intr-adevar pot fi amuzante. si da, au fost! glume ieftine cu simularea unei erectii cu ajutorul unui fierastrau sau replici de genul "eu sarut doar crapatura" - referindu-se la spartura zidului prin care vorbeau cei doi indragostiti. si mai hilar decat scena cu fierastraul a fost ca in fata mea se aflau 2 copii de vreo 8 ani: un baiat si o fetita. la sus-mentionata scena, baiatul a sarit de pe scaun de ras, iar fetita a intrebat-o pe maica-sa de ce rade pustiul.

Visul unei nopti de vara de la TNB are toate ingredientele unui spectacol care sa te binedispuna dupa 9 ore de birou sau intr-o zi de duminica: Shakespeare cu bune (scenele de un umor clasic) si rele (iubirea aia care nu exista decat in opera lui), 3 actrite frumoase, episoade de umor de duzina pentru mase si relaxarea mintii incordate, un Puck acrobat si o Thisbe a carei gurita rosie ca o cireasa vrei sa o saruti cu foc!

botic secsi

2010-03-04T10:15:00.006+02:00

pentru mine, a merge la stomatolog este o treaba normala si placuta. am un medic care nu imi poate face rau: este mica, frumoasa, blonda cu ochii albastri si imi explica tot ceea ce imi face, minimizand astfel frica naturala ce ma cuprinde de fiecare data cand imi face ceva nou. aproape ca sunt un expert amator in ale stomatologiei.

eh! multi ar crede ca vreau aparat din motive estetice. tot astia multi imi spun ca este una dintre caracteristicile mele, de ce sa imi indrept dintii? hmmm... pentru ca altfel o sa imi pice incisivul central (1.1)! este un motiv suficient de bun?! eu cred ca da...

si uite asa, inainte sa imi pun aparat, a trebuit sa am parte de o interventie chirurgicala la incisivii centrali. cica mai simpla decat o extractie de molar de minte. uite cam cat de simpla: se da mucoasa la o parte si se curata osul. se coase mucoasa la loc.

simplu simplu, dar pentru a da mucoasa la o parte (cea de pe "cerul gurii", da?) trebuie sa o tai cu foarfeca. si pentru a curata osul, dai cu tot felul de chiurete dubioase si urate.

simplu, simplu, dar inainte de toate acestea, trebuie sa iti faca anestezie. nimic mai simplu decat cateva intepaturi subcutanate in gingia superioara. vreo 5... si 2 in "cerul gurii". sau mai bine zis: aproape de creier! la astea din urma mi-au dat lacrimile. imi strangeam mainile si imi spuneam ca nu am ce sa fac decat sa stau cuminte, ca este pentru binele meu sa suport, ca nu are ce sa mi se intample rau. da, imi este frica, dar trebuie sa fiu curajoasa! si uite asa imi curgeau mie lacrimile. ma intreb oare ce o fi fost in capul medicului chirurg... o fi zis: uite-o si p-asta ce plange... de-ar sti ea ce o sa fac dupa ce nu va mai simti nimic...

m-a asigurat ca nu o sa ma doara deloc. intr-adevar: gura mea... nu mai era a mea. cel putin partea superioara era a alter ego-ului meu, pe care nu l-am cunoscut niciodata. al unei persoane straine care nu are nicio legatura cu mine...

cat timp a curatat osul... mi-am imaginat niste chestii oribile. cu ochii inchisi strans, am incercat sa ma gandesc la campii verzi, poienite, un baiat frumos cu care vreau sa ies in oras si nu ma mai suna odata (!!!), petreceri, weekendul ce vine, plecarea la Amsterdam si un Paste cu iepurasi olandezi. oh! si uite ca au trecut 15 minute, cand deja ma obisnuisem cu ceva cald... si lichid... ce presupun eu ca era mult sange... si simt cum mi se aseaza pe buza o ata! vai! ma cosea! si atunci sa vezi efort de schimbare a atentiei pe ceva frumos ce nu implica ace, brice si... carice!

da... si uite asa am plecat eu de la stomatolog cu o buza superioara super secsi. umflatica, dar nu foarte. amortita. total. si nu a mea. a altcuiva...

exilatii @ TNB

2010-03-04T09:50:00.004+02:00

cand am fost in Germania mi-am dorit foarte mult sa ma duc la o piesa de teatru sa vad cum este sa fii spectator si sa nu intelegi nimic... dar am reusit sa experimentez asta partial in Bucuresti.

acum doua zile am fost la TNB la Exilatii. inainte de spectacol am completat un chestionar, iar la intrebarea: de ce mergeti la TNB? am scris de mana varianta d) (care nu exista): merg numai la piese recomandate deoarece nu am o parere buna despre Teatrul National Bucuresti.

si ca sa imi intareasca opinia, cel care era responsabil cu subitrarea piesei a incurcat butoanele timp de 3 ore sau ii tremurau mainile sau era beat, stia romana si nu cunostea bulgara sau stia bulgareste si nu cunostea romana sau pur si simplu aparatura nu a suportat subtitrarea la aceasta piesa...variantele sunt infinite. rezultatul a fost un amalgam de suparare cu frustrare si amuzament cand subtitrarea era complet pe langa (exemplu: un personaj tipa: mama! mama! iar subtitrarea scria: se ridica ceata!)

mi-a placut piesa si mi-a parut rau de tot ca nu stiu bulgara...

in concluzie, sa speram la un suport tehnic mai bun in TNB pentru data viitoare.

iubiri interzise @ TNB

2010-02-25T15:35:00.004+02:00

soc cultural.

in timpul piesei mi-am zis ca este ceva groaznic. realizam pe minut ce trecea ca nu intelegeam nimic. ca imi lipsesc elementele din puzzle. ignoranta ma durea. voiam sa inteleg si nu puteam... incercam sa ma detasez de cultura europeana, de dezideratul egalitatii dintre femei si barbati, de propriile-mi pareri despre viata, respect, iubire, atitudine, familie, si nu reuseam decat sa constientizez ca nu am capacitatea de a intelege mesajul pe care aceasta piesa vrea sa il transmita, indiferent de performanta actoriceasca.

m-am enervat! m-am enervat groaznic atunci cand am constientizat ca asteptarea fericirii se poate echivala cu renuntarea la posibilitatea acesteia. m-a scos din sarite omul dement ce-si bate joc de cei care il iubesc neconditionat. ii raneste, umileste, ii calca in picioare doar pentru a-i inrai atat de tare incat sa sara la el si sa il omoare. sau cel putin sa tipe. sa ii arate ca tot raul pe care l-a facut ani de zile a lasat rani. care dor mult. rani ce fac viata de nesuportat. l-am urat pe omul dement si coplesit de o iubire atat de mare incat a devenit cruda. omul dement si infricosat de ceea ce poate simti bun. apoi m-a scos din sarite supusa. cea care da totul doar pentru ca i s-a cerut. cea care nu cere nimic in schimb si este fericita ca poate indura din ce in ce mai mult. ea, care nu este nicioadata nici macar pe locul 2. intodeauna pe ultimul. cea cu nevoile cele mai mici si cele mai putine. fix ea, cea care a suferit enorm si constant, este un om fericit. culmea! mai si moare!

nu nu nu! nu am inteles mesajul.

nu am putut sa ma desprind. nu am inteles simbolurile si nici metaforele.

nu nu nu! nu te duce la piesa asta daca nu ai nici cea mai mica baza de cultura japoneza!

cel ce arde calcul

2010-02-23T21:31:00.005+02:00

daca ar avea el ochii mei, ar pica femeile ca mustele. interesant compliment...

sa revenim.

azi ma intorceam acasa, ascultandu-l pe prietenul meu vechi Paul Cel Ce Arde Calcul si mi-am adus aminte de noaptea din Razzmatazz, la nici 2 ore de la aterizare, in complexul cu 5 cluburi de langa statia de metrou Marina din Barcelona, unde am cautat mai bine de 30 minute The Loft, unde nu se fuma. a aparut pe scena, superb si rapitor, neamtul visurilor noastre muzicale, chel si cu pofta de live. dupa cateva cervezas si cateva tigari palmate de bodyguarziii ce misunau prin multime cu lanternute mici, mici, mici, ne-am destins si-ntins, dansat si cantat cateva ore. si cu reamintirea/ retrairea acestui sentiment, vad pe o banca o silueta ciudata. am zis ca mi se pare si am inaintat cu un pas ferm.

eu sunt cel mai curajos om pe care il cunosc.

am zis ca nu are ce sa mi se intample. decat sa imi fure geanta, banii si iPhone-ul. sa imi dea una in cap si sa imi fure geanta, banii si iPhone-ul. sa imi dea una in cap, sa ma violeze si sa imi fure geanta, banii si iPhone-ul.

eu sunt cel mai curajos om pe care il cunosc.

am zis ca sunt nebuna, asa cum mi s-a spus in repetate randuri. si am inaintat pe poteca. incercam sa ma conving ca am o imaginatie bogata si pe alocuri intunecata, incercam sa imi focalizez privirea asupra respectivului om. era imbracat in negru... sau in ceva inchis de culoare, in orice caz... parca statea picior peste picior. si imi parea ca are o punga pusa pe banca, langa el. privirea-mi urca din ce in ce mai mult si devenea din ce in ce mai ascutita. in urechi imi pulsa Arzatorul de Calc si incercam sa ies din multime. ajung sa ii privesc fata. si-atunci am avut un soc imens: mi s-a parut ca are o masca din "I know what you did last summer". m-am panicat grav!

eu sunt cel mai curajos om pe care il cunosc.

am zis ca sunt nebuna, ca nu are ce sa mi se intample. decat sa ma injunghie, sa imi dea una in cap, sa ma violeze si sa imi fure geanta, banii si iPhone-ul. ma apropiam incet. imi ziceam ca o fi vreun pustan din Vianu care face glume proaste. mi-am spus ca in cazul in care toate scenariile mele se dovedesc a fi adevarate, oricum nu mai am ce face pentru ca eram singura pe acolo, era intuneric, iute de picior nu-s si nici nu aveam inspre ce sa alerg pana la urma.

eu sunt cel mai curajos om pe care il cunosc.

n-am inceput sa plang, ci am pasit in continuare, cu Paul de brat. pentru a ajunge in dreptul omului de pe banca si pentru a observa ca (inca o data) am avut dreptate: era imbracat in negru, statea picior peste picior, avea o punga pe banca langa el, iar fata lui era foarte alba. si lunga. atat de alba si lunga incat putea fi confundata de la departare cu masca din "I (still) know what you did last summer"

dupa cum spuneam: eu sunt cel mai curajos om pe care il cunosc.

a fost odata un om

2010-02-16T23:22:00.003+02:00

un om nu da totul. nu simte asa de mult.

un om greseste. si e rau. natura umana inseamna de obicei suma defectelor, slabiciunilor, gaurilor si intunecimilor unei minti, ale unui suflet. ale unui om.

un om nu traieste pana nu se desprinde. si cand se desprinde nu mai este om.

un om nu recunoaste adevarul nici daca il pocneste in fata. nu are ochi pentru realitate si nici pentru a-l vedea pe Dumnezeu. un om nu se uita in oglinda.

un om este limitat. nu iubeste total. nu gandeste infinit. nu traieste o vesnicie.

sau in spatiu deschis. in mijlocul poienitei, un om isi construieste o casa. cu usa. o inchide. inghite cheia si incepe sa se chinuie sa o identifice in interiorul lui ca sa o dea afara. daca un om reuseste sa aiba din nou cheia in mana, deschide usa, iese din casa si intra repede inapoi. afara-i frig. lumina multa. bate vantul. si sa vezi jivinele care vor sa il manance!

un om a inventat limitele de frica sa nu sufere. de frica sa nu moara. iar daca sufera prea mult, un om isi curma viata.

nu simti prea mult! nu trai prea mult! fii om si poarta-te cuviincios!

Inima de caine @ TNB

2010-02-16T22:44:00.008+02:00

in fata la TNB

un El -ati vazut ce limba mare are?

niste Ele -hi hi hi!

voiam sa ii las o amprenta de bocanc pe fata-i de idiot, dar pedeapsa a fost mai mare ca nu a inteles nimic dupa 2 ore jumate.

unde ma grabesc? nu ma asteapta nimic acasa. decat caldura si un pat primitor. un laptop la care as vrea sa scriu mult. sa-mi inund tastele in piscaturi istete. sa curga cuvintele in cel mai frumos grai.

n-am iutit pasul. ci am mers incet si-am respirat adanc, bucurandu-ma de avalansa de emotii contradictorii. am lasat toate cuvintele sa se scurga pe Magheru...

ochii plageau, gura se strambase intr-un zambet idiotic si ma prinsesem de nas ca sa nu bufnesc in ras. tremuram de frica. era sa sar de pe scaun cand a apasat tragaciul. stiam ca nu e adevarat ce se intampla in fata mea si totusi...

Marius Manole nu este om... nu este om. nu este. OM!

rehab

2010-02-16T11:02:00.004+02:00

esti o urata!

esti asa mica... si toata.

fa-ti odata bagajul!

nu-si pastreaza valoarea si incarcatura emotionala, fiind scoase din context. dar eu stiu despre ce a fost vorba.

de 2 ani imi doresc sa plec in Germania. 4 module la Goethe, cateva aplicatii in consultanta si tot atatea refuzuri. multi bani investiti in carti de strategie si management de proiect. mult timp liber petrecut cu oameni peste 40 ani. multe mese de afaceri, cocktailuri de socializare si zambete false strecurate in momente cu impact maxim. m-am tot pregatit pentru o plecare ce pare sa nu mai aiba loc. in Jurnalul unui motociclist scrie: orice mare explorator stie 2 lucruri: punctul de plecare si cel de sosire. mie nici asta nu mi-e clar. m-am gandit asa de mult incat nu ca nu mai vad padurea de copaci, ci pur si simplu m-am asezat intr-o poienita, pe o patura pufoasa de iarba. soare. vantul bate, iar padurea fosneste. eu cant. si visez cu ochii deschisi la fantezia urbana. zgarie-nori si Budestag. gari pe 5 nivele si trenuri de mare viteza. iPod. iPhone. IMAX. munca 10h pe zi. 2h la sala pe zi. weekenduri in Londra. si vacante in Asia.

dar eu stau (toata) in poienita. fara geanta.

In rolul victimei @ teatrul Metropolis

2010-02-13T21:58:00.006+02:00

acum vreo 2 ani, m-am regasit intr-un loc in care nu mai recunosteam nimic. nici persoanele de langa mine, nici cladirile din jurul meu, nici macar pe mine. si-atunci m-am gandit ca daca tot nu ma recunosc, sa ma apuc sa fac ceva nou. am ales sa merg la teatru. da! eu am inceput sa fac asta pentru ca nu stiam cu ce sa imi umplu timpul liber, din curiozitate si de frica sa nu ma prinda din urma propriile-mi ganduri. am considerat ca e mai bine sa vad ce au gandit altii. poate invat din experienta lor. poate imprumut si aplic in propria-mi viata niste idei gandite de oameni recunoscuti pentru genialitatea, originaliatatea si avangardismul lor.

fiecare dintre noi are cate un motiv pentru orice actiune pe care o intreprinde. eu m-am dus sa ii cer sfaturi batranului intelept al satului. altii merg pentru pasiunea pe care o simt vis a vis de teatru. altii studiaza prestatia actorilor deja recunoscuti. invata. unii nu au ce face acasa si li se pare cool sa se faca vazuti intr-un mediu cvasicultural. altii isi sustin prietenii de pe scena. exemplele pot continua pana la acele persoane care merg la teatru pentru ca nutresc ceva sentimente (adevarate sau false...) pentru unul sau mai multi actori de pe scena. vreun baiat frumos si interesant ce le face sa le bata inima mai puternic in piept.

iar atunci cand el apare pe scena se aude un vaiet timid, sugrumat, indurerat si neasteptat. acompaniat de chicoteli atunci cand se iveste norocul pe scena, sub forma actorului preferat imbracat numai in chiloti. urmeaza si rasete prea puternice atunci cand nu este cazul. exemplele pot continua pana la finalul piesei, cand numai un actor de pe scena primeste frezii galbene. sa fie el centrul piesei sau unul dintre cele 3 personaje principale. primeste flori doar unul.

nu-mi place cand simt ca un lucru pe care il respect nu este tratat in acelasi grad de seriozitate de catre ceilalti. da, ma oftic din cauza superficialitatii din jurul meu. totusi, eu sper in continuare ca intr-o zi nu vor mai fi oameni care mananca McDonalds in sala de teatru inainte de inceperea spectacolului si vor avea bunul simt si buna crestere de a iesi afara sa isi potoleasca foamea. sper sa vina ziua in care nu mai este o obligatie sa scoti actorii la rampa de 3 ori indiferent de cat de buna sau slaba este piesa. as vrea sa se aplaude mai mult (pana la sange) la Crima si Pedeapsa lui Kordonskiy, fata de In rolul victimei de la Teatrul Metropolis, piesa la care mi-as dori ca la final sa primeasca flori si Razvan Vasilescu.

mi-a placut piesa.

batranul m-a incurajat si mi-a zis sa nu imi fie frica sa fac lucruri care poate nu imi plac. sa nu fug de cotidian, de obisnuit. sa fiu curajoasa si sa nu privesc cu dispret oamenii si istoria. sa incerc sa vad si partea plina a paharului. sa nu pierd timp plangandu-mi de mila, cu bratele incrucisate, impietrita de frica.

desfundati canalizarea!

2010-02-11T20:39:00.005+02:00

de vreun an jumatate incerc sa ma conving ca nu are rost sa ma enervez. pentru nimic. nici pe mine, nici pe altii. nici pe destin, nici pe mediul inconjurator. nici pe ghinion, nici pe norocul prostului. pur si simplu sa incerc sa raman pe o linie relativ constanta, sa nu sar dintr-o extrema intr-alta...

dar astazi nu m-am putut abtine pe strada din injuraturi. dupa ce ca in fiecare zi incerc sa nu ma deprim ca merg 3 sferturi din Bucuresti cu metroul pana in campurile de porumb, colac peste pupaza, astazi s-au blocat tramvaiele. probabil din cauza inundatiei. (ca sa ajung la servici trebuie sa merg cu: autobuzul, metroul si tramvaiul ;) ) si uite asa m-am regasit in ipostaza de a incerca sa merg pe jos ori pana la Prosper, ori 2 statii de tramvai pe Dudesti . am ales prima varianta. nu cred ca a doua ar fi fost o optiune mai civilizata...

nu aveam pe unde sa merg! si mi s-a urcat sangele la cap. si-am inceput sa injur. sa imi bag si sa imi scot in si din primar, primarie, REBU, canalizarea blocata a Bucurestiului, marea capitala europeana a vietii, RATB, administratia publica romaneasca. si mi s-a casunat pe functionarii publici care, intr-un numar exorbitant, stau si freaca Solitaire-ul pe bani publici, intind mana la spaga, sunt pregatiti de plecare la 15.59 in fiecare zi, gata-gata sa rupa usa cu toporul, se plimba prin Europa pe bani PHARE si din Fonduri Structurale, isi bat joc de training-urile ultra scumpe la care ii trimit superiorii lor corupti si retardati SAMD. uite asa mi s-a casunat mie dis de dimineata pe tara asta plina de hoti nespalati, parveniti cu ifose, oameni lipsiti nu de cultura, ci de cei 7 ani de acasa, oameni fara respect fata de aproape SAMD. mi-am adus aminte de eminentele cenusii din mass media care sunt consternate de exodul tinerilor. pai cum mizda pa-sii sa ramanem in Romania cand nici macar nu avem conditii civilizate de ajuns la facultate sau la servici. sa nu mai vorbesc de mediile universitar si de afaceri care sunt niste glume proaste cu Bula. tara unde ministrul transporturilor anunta poporul sa nu se astepte la "plombarea" strazilor pentru ca banii s-au dus toti pe dezapezire. in conditiile in care s-a aflat zilele astea ca Ministerul Transporturilor nu a fost in stare timp de 4 ani de zile sa dea drumul la 5 proiecte de constructie variante ocolitoare, finantate de Banca Mondiala, care, plictisita de incompetenta guvernarii romanesti (!!!fuck Băsexu!!!) nu a mai prelungit perioada, ci si-a retras linia de finantare. tara unde presedintele este un clovn patetic. CLOVN PA-TE-TIC! tara de unde toata lumea vrea sa plece la furat in alte parti ca sa se intoarca in spatiul mioritic sa isi costruiasca vile si sa-si cumpere Audi A4.

FUCK BUCHAREST! FUCK ROMANIA! FUCK BĂSESCU!

si totul a pornit de la canalizarea infundata.

crima si pedeapsa @ bulandra

2010-02-07T22:31:00.006+02:00

din cauza vremii nu am vrut sa ies din casa. am zis ca este foarte posibil ca nicio piesa de teatru sa nu merite infruntarea frigului de afara prin nametii inalti de zapada. m-am inselat.

eu sunt omul ce descopera America in fiecare zi. astazi, spre exemplu am aflat cine sunt Marius Manole si Yuriy Kordonskiy. din fericire stiam deja cine e Dostoievski.

pentru mine, a merge la teatru este o experienta pretioasa. in seara asta a sarit cu mult deasupra. nu a fost pentru prima data cand mi-a venit sa plang. probabil nu va fi nici ultima oara. dar a fost pentru prima data cand am vrut sa ma duc acasa sa plang singura pentru povestea la care am fost martora. e greu sa fii spectatorul lui Dostoievski. nici nu vreau sa imi imaginez cum este sa il joci pe Raskolnikov. au fost momente in care am vrut sa ma ridic si sa plec. in care sa pufnesc in plans si sa ii spun sa se opreasca. au fost clipe in care voiam sa il cunosc pe regizor si sa ii multumesc pentru cum a despicat omul, pentru cum a materializat trairile si constiinta. pentru cum durea mai rau. de trei ori mai tare.

q&a session

2010-02-04T15:17:00.003+02:00

.prin cate trebuie sa fi trecut ca sa nu te mai miste vestea decesului unei cunostinte sau rude? .cat trebuie sa fi suferit inainte pentru ca acest lucru sa nu te mai atinga? .ce trebuie sa fi pierdut ca sa nu iti mai pese de ce iti mai scapa printre degete?

.ce mai conteaza atunci cand constientizezi posibilitatea mortii?

nu ma mai enervez cand cineva incearca sa treaca peste mine. prin mine. nu mai vreau sa ma razbun pentru nedreptatile ale caror victima am fost in trecut. nu ma mai deranjaza simplitatea ordinara si mediocritatea ce ma palmuiesc de mai multe ori pe zi. in fiecare zi. iubesc weekendul cand pot sa stau in casa, fara sa dau nas in nas cu ele, iar noaptea, cand ies in club, nu trebuie sa le ascult sau ma prefac ca nu le aud. iubitor de muzica.

aleg sa pastrez doar ce iubesc si pe cine imi face bine. pe cine iubesc. si ceea ce imi face bine.

un principiu. sau doua. un prieten. ori noua. un film bun. tutun.

.prin 3 (jumate). .(e) suficient. .(totul,) mai putin (pe mine).

.(nimic, in afara) de mine.

Hotii @ Teatrul 74/ Teatrul ACT

2010-01-31T19:07:00.005+02:00

week-end-ul meu contine intotdeauna 1 piesa de teatru si cel putin 3 filme vazute acasa sau la cinematograf. in loc sa citesc sau sa invat...

ieri am fost la Hotii, de Conor McPherson, la Teatrul Act. de fapt Teatrul 74 din Targu Mures, in deplasare la Teatrul Act.

nu a fost deloc ce ma asteptam. erau 3 baieti/ barbati ce povesteau aportul lor intr-o poveste inocenta de talharie. da, poate sa fie inocenta. sau, cel putin, asa mi s-a parut mie. nu s-au ridicat de pe banca pana la sfarsiul piesei. eu ma asteptam la mult dinamism pe scena. dar a fost fix contrariul: 3 naratori ce fusesera candva personajele unei povesti comune. 3 personaje fantastic de comice. si 3 actori extraordinar de... nu pot sa gasesc adjectivul potrivit. duceti-va sa ii vedeti!

primele 60 ore fara fumat

2010-01-28T22:31:00.003+02:00

probabil va voi innebuni pe toti cu toate statusurile mele referitoare la cat de greu este sa te lasi de fumat.

am tras primul fum in Web la 1 luna dupa ce am facut 14 ani.

am inceput sa fumez zi de zi undeva pe la 16 ani, cand din cauza unei ierni foarte aspre, s-a inchis scoala pentru 2 saptamani. si gasca mergea in fiecare seara intr-un bar... M24 parca... undeva pe langa piata Dorobanti. iesind in fiecare seara, am inceput sa fumez zilnic si constant.

si de atunci nu m-am mai oprit timp de 5 ani, cand am zis ca ma las. si m-am lasat. pentru 2 luni. intr-o seara eram in Underworld la un concert Luna Amara. si a inceput Nic sa cante ceva ce imi mergea la suflet... si-am cerut o tigara. si aia fu...

am mai incercat de nenumarate ori sa ma las. dar era mereu cate o motivatie, cate o portita de scapare: ultimul pachet, ultima tigara, ultimul fum. inca unul si ma duc. inca o petrecere! hai ca e petrecere, ce are daca mai fumez un pic?! dar stai ca e concert. si daca nu e concert, este iesire cu fetele in oras. si daca nici asta nu este, e vreo intalnire cu vreun baiat si trebuie sa ma dau interesanta. sau pur si simplu sa incerc sa maschez ca sunt emotionata. in cazul in care am fost emotionata... si tot asa! exemplele pot continua la nesfarsit.

o incercare reusita de a ma lasa de fumat a fost cand am plecat in Germania 3 saptamani. ultima tigara am fumat-o in Berlin, in prima mea zi acolo. eram asa de fericita... dupa cutreierat jumatate de Germanie, in ultima zi m-am intors in Berlin, eram singura, pe o terasa spooky si mi-am luat un weissbier. si un pachet de tigari. inceputul sfarsitului.

imi place. iubesc sa fumez. mor de placere.

la propriu?!

dar gata!

si da, o sa va terorizez si o sa va povestesc cum mor la servici sa ies cu Mira pe balcon la o tigara. cum ma tintuiesc la masa sa nu fumez dupa ce mananc de pranz. cum mi-e frica sa ies in oras, ca o sa trag un fum. cum imi evit prietenii. cum imi beau cafeaua dimineata , cu inima mica.

inca nu am incercat alcool. inca nu am fost la o petrecere. inca nu am mers intr-un bar in care se permite fumatul. Starbucks nu se pune: chiar daca as fi vrut, nu as fi putut.

in schimb, ma pot lauda ca am mers in masinuta in care IUBESC sa fumez si sa ascult Dusty Kid sau Anja Schneider. si nu am fumat!

flori, filme, fete sau baieti @ teatrul Act

2010-01-17T22:02:00.004+02:00

cand am iesit de la piesa aceasta de teatru am spus: ce si-a propus spectacolul asta? care a fost mesajul general?
am primit raspunsuri de genul: nu te casatori cu primul om cu care ai o relatie sexuala. sau nu te cupla cu baieti care scuipa seminte. fetele rele pleaca la Barcelona. nu te casatori punct.
este a doua piesa de Mimi Branescu la care am fost. prima, Acasa la tata, a fost draguta, o piesa de duminica, amuzanta si lejera, cu scurta si placuta prezenta a lui Marcel Iures. am sperat ca Flori, filme, fete sau baieti sa fie cel putin egala cu prima. m-am inselat.
in afara catorva replici foarte amuzante, piesa aceasta nu are nimic in afara de ilustrarea mediocritatii. plafonare, incultura si superficialitate. personaje lipsite de inteligenta sau farmec. o insirurire de momente ale unor vieti cel putin mediocre, din care nu inveti nimic.
imi place sa merg la teatru ca sa imi dea de gandit. sa imi arate o noua perspectiva, sa imi dea o idee noua.
din pacate aceasta piesa este un spectacol pentru consumatorii de Pro TV. imi pare rau sa o spun, dar nici ironia nu ajunge la un nivel peste care sa o denumesc "artistica".
mi-ar fi placut mult sa citesc despre Mimi Branescu inainte sa ma duc la a doua piesa scrisa de el. dupa cum spune chiar dramatugul: toate textele mele sunt incercari, mai mult sau mai putin reusite. sunt exercitii destinate in primul rand actorilor. nu contin mesaje profunde si nici nu isi propun sa dezbata teme mari, universale.
cand am ajuns acasa mi-am raspuns la intrebarea: care era mesajul principal al acestei piese?
pentru cei care cauta idei profunde si personaje complexe, nu recomand deplasarea pana la Act pentru acest spectacol. nici macar pentru schimbul amuzant de replici pe alocuri, cum ar fi:
-tu o iubesti sau vrei s-o futi?
-o iubesc si vreau s-o fut!

off topic

2010-01-09T04:58:00.001+02:00

pentru toti cei care cred ca sunt nebuna:
sa va fut pe toti!

mi-e frica. de frica

2010-01-07T00:43:00.003+02:00

"mai consumam si noi o carte?" (www.buybooks.ro)
da, am fost la book shopping saptamana trecuta. am scapat ca un copil intr-un magazin de bomboane de ciocolata. printre altele mi-am luat "Fear" de Jeff Abbott. nu am auzit de el, dar mi-a placut titlul. mi-a placut atat de mult incat nici nu am mai citit pe spatele cartii despre ce este vorba. am ajuns acasa foarte fericita si am descoperit cu dezamagire urmatorul pasaj: Miles Kendrick is in a witness protection program, hiding from the mob and constantly haunted by his best friends's death. daca as fi citit in librarie, cel mai probabil nu as fi cumparat-o. dar titlul este asa de bun...
as vrea sa citesc o carte intitulata "Fear", scrisa de Chuck Palahniuk. "Haunted" este un titlu atragator pentru mine, dar "Fear"ar fi mult mai apetisant. as vrea sa vad, citesc, sa rumeg, sa ma minunez si sa ma extaziez datorita citirii unui roman de fictiune (sau nu) cu si despre frica.
si de ce frica? pentru ca ea ne mananca pe toti. pentru ca ne opreste sa ne urcam in avioane, in lifturi, sa facem alpinism, sa mancam carbohidrati sau fast food. ne arata un semn mare si rosu pe care scrie STOP cand ne-ar placea sa facem... bungee jumping, exces de droguri si alcool, sau sa avem un one-night-stand. nu ne lasa sa ne dam o a doua sansa dupa un esec. ne tine in suferinta, frustrare, in pozitia ghemuit sau pur si simplu intinsi pe jos, cu sange la gura. frica ne inchide intr-un cub etans si opac. unii sunt norocosi si macar fac rost de unul transparent.
-you can look, but you can't touch! = I am untouchable (and proud of it)!
-you're like an animal in the zoo: one of the kind! sad, lonely and without dreams nor hopes.

noi ar trebui sa fim liberi. liiiiiberi! ca pasarile pe cer. ca pestii in apa. ca leul in jungla.
puternici si dezinhibati.
destupati
neconstipati
.
era cat pe ce sa o las sa-mi puna catuse. sa ma inchida intr-o camera intunecata, fara ferestre, in care sa fiu singura si nici macar mie sa nu imi spun ce simt, sa imi reprim emotiile pana cand se vor fi facut atat de mici incat nici ar mai fi existat cu adevarat. in schimb am ales sa le las sa zburde, pe pajisti aurii, usoare ca un vis, cand pe sol si cand in aer, dupa placul inimii mele.
iar inimii mele ii place natura...

frica nu ma va opri la nivelul "Mediocru". si nu-mi va ucide din fasa visurile.
nu imi va interzice sansa de a iubi liber si puternic. probabil infricosator de puternic. si sincer. poate ca voi speria la randul meu. dar numai pe cei nepregatiti

People living deeply have no fear of death (Anais Nin)

inca nu am ajuns la acest nivel... oricum, Nivelul 1 e depasit din start! ...

pe locuri. sunt gata. start!

2009-12-24T02:08:00.002+02:00

acum multi ani... poate ca 7 sau 8, au auzit de la un prieten drag (ucu pe numele sau de alint) ca lui, de Craciun, ii place sa isi faca bilantul anului ce se apropie de final. vede bune si rele, pune lectiile invatate intr-un sac ca al lui Mos Craciun, si trece pragul dintre ani cu desaga plina de invataturi, facand inca un pas inspre viata imbelsugata.

el nu a descris acest lucru chiar asa, dar acesta este filmul pe care mi-l imaginez eu in prag de sarbatori.

este pentru prima data dupa mai bine de 8 ani, cand ma bucur de venirea Craciunului. de-abia astept sa pun bradul, sa imi asez cadourile sub el, sa fac mancare traditionala si sa stau la masa cu fratele meu. am cumparat de toate. pulpa de porc fara os, carne tocata de vita si de porc, carnaciori, muraturi, caltabos, cozonac, vin, 8 tipuri de bere belgiana (!!!), ingrediente pentru salata de boeuf, varza murata. am bucatarie noua. cu cuptor si aragaz noi. probabil ca de-aia am acest chef sa gatesc.

si totusi de ce imi doresc asa de mult sa impodobesc bradul, sa instalez luminitele si sa imi asez ordonat cadourile sub brad? iPhone-ul. UGG-urile. rochita. fardurile. albumele de arta. samd. samd.

de ce sunt asa de entuziasmata?

sunt inconjurata de oameni care chiar mi-au dovedit ca ma iubesc mult. desi poate ca i-am calcat in picioare. poate ca i-am facut sa sufere. voit. si m-au iertat. si tot ma vor pe langa ei. acest lucru ma face realmente fericita.

si totusi stau si ma intreb: oare pot confunda o profunda prietenie si dorinta generala de iubire, cu iubirea adevarata?

si ce sa fac? sa pun totul pe pauza pana gasesc raspunsul? sau sa ma bucur de momentele frumoase pana cand acestea se vor transforma, inevitabil (ca doar diamonds last forever) in balauri cu 3 capete?

acum 12 luni eram intr-un moment de rascruce in viata mea. cand am dat toata siguranta pe cioara de pe gard. dar am prins-o pe nenorocita, am jumulit-o, i-am pus pene noi si-am transformat-o in cea mai cool pasarica din curte! e drept ca anul trecut pe vremea asta nu aveam toate sinapsele functionale, dar acum pot privi cu ochii limpezi ceea ce se intampla in jurul meu. sau, mai bine zis, ce s-a intamplat.

s-a intamplat sa muncesc ca o nebuna si sa reusesc sa castig increderea tuturor cu care am lucrat acest an. am reusit sa ii fac pe cei mai importanti sa imi propuna si sa se ia la intrecere cu oferte de colaborare. 2009 a fost anul impunerii mele profesionale.

de asemenea, 2009 a fost anul calatoriilor. am stat 5 zile in Viena, 12 in Barcelona si 1 in Madrid, 6 in Novi Sad si Belgrad, 3 in Bruxelles, 2 in Bruges si 2 in Gent, 1 in Ostende, 5 in Constanta, 1 in Iasi, 7 in Tulcea si 10 in Sinaia, 2 in Poiana Brasov, am avut luni de zile hainele impachetate in 2 trollere: unul de servici si unul de vacanta. a fost superb. si nu, nu ma voi opri aici.

2009 a fost si anul certurilor grave. urate. rele. puternice si foarte greu de surmontat. anul frustrarilor venite pe neasteptate. neexplicate. mi-au trebuit cel putin 2 luni sa imi inteleg reactiile. sa caut in intunecimi, sa prind motivul si sa il scot la lumina. sa ma uit la el, sa il analizez, sa vad ce fata urata are. sa ii trag 2 palme si 1 sut in cur. apoi au venit impacarile. discutiile in timpul carora ne dadeam hainele jos de pe noi. si nu, nu intr-o maniera erotica...

2009 a fost si anul in care am refuzat 2 dintre tipii cei mai sexi pe care i-au vazut vreodata ochisorii mei verzi. inca deliberez daca imi pare rau sau nu. oricum, a trecut multa apa pe Dambovita...

2009 a fost anul in care am reusit sa ma dau cu curul de pamant.

2009 a fost anul in care am ridicat privirea din pamant, am privit in ochi si am dat grai adevarului.

2009 a fost anul in care m-am sprijinit in maini, gata sa ma ridic iar in doua picioare.

sunt in pozitia ghemuit. gata de Marea Saritura

ciudat de sfarsit de noiembrie

2009-11-30T23:40:00.003+02:00

se intampla lucruri ciudate.
combinatii aproape letale de genul vin rosu cu vodka. Ana rezista.
chestii amuzante, in cazul in care nu le iei personal. sa presupunem ca ai doua ID-uri de messenger. unul este ana_palarie si altul annais_b. pe annais_b esti pus pe invisible, iar pe celalalt esti lasat normal. ce faci? te enervezi? atragi atentia: bah, daca tot nu vrei sa vb cu mine, ai doua variante: 1. spune-mi ca nu vrei sa vb cu mine sau 2. pune-ma pe amandoua ID-urile pe invisible. sa nu te faci de rahat ca esti prost si nu stii sa dai 2 click-uri. ??? Ana rade.
revelatii de genul: daca tii la cineva foarte mult, treci peste mandrii, istorii triste, frustrari. ierti, discuti si continui drumul cu acea persoana. daca tii la cineva foarte mult, nu te lasa calcat in picioare si arata-i ce te deranjaza, plezneste-l cand are nevoie sa fie trezit din propria aroganta. Ana recunoaste.
rasplata. pentru efort, determinare, automotivare, cultura, corectitudine, valori. Ana e multumita.
se intampla lucruri ciudate. Ana merge la Goblin.

viata ca o sagă

2009-11-16T20:35:00.002+02:00

oricât de mult am încercat şi am şi reusit de câteva ori, să fiu revolutionară, avangardistă şi revoltată împotriva cotidianului ordinar, nu am putut rezista isteriei "săgii" Amurg.

am reuşit să trec cu vederea foarte uşor momentul 2008 când Robert Pattinson a devenit mai zeu decât Leo di Caprio din al său Titanic: erou romantic ce moare în apa rece a Atlanticului ţinându-se de o scândură, pe care plutea a sa iubita.

norocul a facut ca intr-o zi ajung la film. Public Enemies. o porcărie, mon cher! dar înainte, am văzut trailerul la New Moon. uh! bampiri şi lupi mari! eu, noua fană a Tru Blood, trebuia să văd şi alta poveste cu bampiri. eroare, mon cher!

am văzut Twilight.

a doua zi l-am mai vazut o data ca sa i-l arat sora-mii.

am mai stat o saptamana si l-am revazut.

apoi m-am plictisit si-am zis ca nu mai pot sa astept pana in noiembrie sa vad partea a doua. era septembrie.

m-am imbracat si am fugit la Carturesti, unde nu mi-am luat una, ci doua carti: New moon si Eclipse.

din momentul acela nu am mai avut viata personala 1 saptamana jumate. Am terminat New Moon in 3 zile. Eclipse in 2 si Breaking dawn in 4 zile. totalizand multe sute de pagini: cam 1.700.

tin minte ca intr-o seara, dupa 7 ore de citit, 9 ore de servici, la 3 dimineata, mai aveam 2 pagini si terminam New Moon. incepusera sa imi lacrimeze ochii de oboseala, dar nu m-am lasat batuta! m-am sters, am oftat si am continuat sa citesc!

am ajuns la servici dupa 4 ore de somn, cu cercane adanci, iar colegele mele ma intrebau ce am facut cu o seara inainte de arat in asemenea hal. eu le-am spus: am citit. de atunci am inceput sa ma machiez in fiecare zi pentru birou.

cand am fost in Belgia, toate librariile aveau in vitrina carti/albume/ calendare despre Pattinson sau volumele Twilight. sora mea facea misto de mine o data la 2 ore sa imi iau calendar cu Robert Pattinson. actor pe care nu l-am considerat niciodata atragator.

il stiu inca din Harry Potter si nu mi-a atras atentia. in Twilight mi s-a parut ca are curu' mare si ca e cracanat. ca e putin stramb la fata, ca are sprancenele mult prea stufoase si ca e pensat prost. ca nu ii sta bine pudra aia pe fata si ca are buzele prea subtiri. da, m-am uitat de multe ori la Twilight...

consider de asemenea, ca Pattinson nu face un rol excelent in Twilight. cine vrea sa il vada cum joaca bine, sa se uite la How to be. dar nu te astepta sa faca un rol de Romeo cu dinti mari: este un baiat neinteles, un artist wanna-be, cu probleme puternice de adaptare.

m-am ferit de isteria Robert Pattinson involuntar. pur si simplu pentru ca nu am prieteni de sex feminin. decat foarte putine. cu care vorbesc destul de rar si cu care nu ajung aproape niciodata la subiecte de discutie precum actori si filme. dar uite ca s-a intamplat! si uite ca intr-un final am intrat pe situl lui Robert Pattinson. dupa ce am ras, chicotit si m-am minunat vreo 10 minute de cat de mare e gradina lui Dumnezeu, vad un tab care se numeste Robert. curiozitatea da click. ochii citesc:

-biography,

-quotes (straight from Robert's mouth) - fiti atente ca sunt direct din gura lui Robert ;)

-Name Analysis (find out the meaning of the name Robert) - ce-ar putea sa insemne...?!

-Astrology (Robert's birthday makes him a Taurus, so what does it mean?) - Robert is a Taurus. nothing more to comment. nobody cares about the details

-Chinese Astrology (Born in 1986, Robert is a Tiger) - dupa ce mintea a zburdat cu taurii pe campii, acum Robert este un tigru. te asteptai la asta?

(acum vine partea cea mai tare)

-Compatibility test (Want to know if you and Robert are compatible?) - aproximativ toate femeile sub 30 ani care au vazut fimul si au citit cartile ar vrea sa stie asta.

am incercat sa lupt si sa rezist contidianului ordinar. dar uite ca se apropie premiera New Moon, s-au pus biletele in vanzare azinoapte si probabil ca sunt deja sold-out pentru 27.11., iar pe mine nu ma intereseaza pentru ca ma duc cu 2 zile inainte la premiera pentru presa. de ce? pentru ca sunt cool. si am prietene de sex feminin si mai cool.

dar cel mai important pentru ca procentajele de compatibilitate intre mine si Robert sunt urmatoarele:

-fizic 92%

-emotional 97%

-intelectual 58%

program de seara: Sonoro

2009-11-04T23:09:00.005+02:00

lasa Zilele Culturii Germane! lasa sala de dupa servici! lasa sucul si berea cu prietenii de seara!

du-te la SoNoRo!

(in fiecare seara)

daca nu ai fost pana acum, da-ti doua palme!

din fericire pentru tine nu ai pierdut decat 3 concerte pana azi. mai ai 6 la care iti poti spala pacatele.

pacat e ca ai pierdut-o pe Ursuleasa. un pacat si mai mare este ca ai pierdut 2 concerte cu Daishin. mai ai o sansa: maine la Catedrala Sf. Iosif (intrarea gratuita)

am fost la Palatul Bragadiru in seara asta: Prayers and Dreams of Isaac the blind [by Osvaldo Golijov]. mi-a placut titlul. nu stiam cine este compozitorul. dar nu a fost o problema pentru ca directorul festivalului povesteste mereu cate ceva inainte de fiecare concert despre opera sau compozitor. nu te lasa sa intrii in concert orbeste.

Palatul Bragadiru in fiecare an la festivalul Sonoro: muzica si arta vizuala.

anul trecut mi-a venit sa dansez in interpretarea lui Reto Bieri.

anul acesta mi-a venit sa rad. nu de muzica. nici de visuals. ci de impletirea cea mai frumoasa si ciudata din lume.

piesa muzicala a fost greu de inghitit pentru mine, eu fiind un om cu gusturi mai... clasice. visuals-urile nu m-au impresionat niciodata. dar seara aceasta a fost... neasteptata.

nu pot explica cum a fost. trebuie sa vezi. si sa asculti. sa stai cuminte in scaun, fara sa te uiti la telefon sau la ceas, fara sa tusesti sau sa te scarpini.

sa asculti cu ochii larg deschisi!

imi pare rau pentru tine. nu ai fost. si ai pierdut!

nu dispera! Sonoro te asteapta si anul viitor.

PS: voi VJ ce incercati marea cu degetul, luati lectii de visuals de la Andu Dumitrescu!

niste Regi

2009-11-02T23:17:00.003+02:00

azi am facut mai multe lucruri bune: m-am intors la servici dupa o vacanta de toamna. am iesit la pranz cu unul dintre graficienii mei preferati, cu care nu m-am mai intalnit de 1 an. am reintrat in atmosfera de munca, iar rotitele au inceput sa se miste din nou cu o viteza ametitoare. si daca tot se roteau, m-am hotarat sa imi iau si o perie rotativa de la Rowenta, pe care am gasit-o la promotie cu 40% mai ieftina. acestea fiind spuse, mi-am invartit si netezit parul astfel incat sa ajung la a-good-hair-evening. si pentru ca totul mi-a mers drept, respectiv snur, am sters praful de pe DVD-ul primit de la un drag prieten acum 10 luni, la care mi-a fost frica sa ma uit in acest rastimp. de la primele cadre mi-am spus ca seara de 2 noiembrie 2009 este aceea in care imi detronez Biblia cinematografica: Fight Club. si asa fu!

fu foarte bine! "orgasm adicatelea", dupa cum spune un alt prieten drag.

si acum ascult Kings of Leon si ma gandesc ca nu as mai dormi niciun minut toata viata, sa nu pierd nimic. m-as face vampir de-al lui Stephanie Meyer, din-ala care nu doarme niciodata si care are timp sa invete toate limbile pamantului, sa studieze muzica si sa citeasca pe NE-saturate.

m-as face cea mai libera fiinta din lume, care ar calatori si ar vedea toate minunile lumii. fiinta care ar avea curajul sa ii spuna unuia dintre cei mai frumosi si mai interesanti baieti din Europa de Vest, Centrala si de Est, ca a ramas fara cuvinte cand l-a vazut prima oara pe coridoarele ASE-ului, cand avea 19 ani si era dizident. la etajul 2 din cladirea din Eminescu...

mi s-a taiat rasuflarea. si atunci, si acum. acum datorita lui Pi!

n-as putea sa desenez in cuvinte parerea-mi. nici despre Closer, nici despre el, nici despre Pi. un nor pufos de emotii ce pur si simplu se invarte.

ca peria rotativa de la Rowenta cu discount 40%.

Acasa la tata @ teatrul Act

2009-11-01T14:24:00.005+02:00

datorita faptului ca sunt tare si foarte putini sunt ca mine, am reusit sa merg la premiera Acasa la tata, la teatrul Act, in conditiile in care este lista de asteptare de cateva sute de oameni la piesele lui Mimi Branescu.

Am fost foarte fericita ca au aparut piese noi la Act (teatrul meu preferat din Bucuresti) si m-am dus manata de o mare, mare curiozitate.

Nu o sa va spun despre ce este piesa, doar vreau sa subliniez ca nu este un monstru ce te zdruncina din tatani, de nivelul Amalia respira adanc sau Ultima banda a lui Krapp. te face sa zambesti, sa razi, dar nu ca in Capra sau cine e Sylvia?. e draguta, usurica. recomand pentru descretirea fruntii.

vacanta de toamna

2009-11-01T14:06:00.002+02:00

de la ziua mea in Serbia, nu am mai iesit din tara. avand in vedere ca imi propusesem din ianuarie sa ajung in Belgia, am reusit in luna octombrie.

socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.

eu am nevoie intodeauna de harta si busola. trebuie sa stiu care imi sunt obiectivele si cum voi ajunge la ele. trebuie sa imi fac un plan. o schema. ceva. iar apoi pot sa ma abat cu usurinta in functie de cum mi se transforma obiectivele.

de data asta am avut mai multe scopuri: I love techno festival, muzee de arta contemporana, relaxare si bere.

la I love techno nu am ajuns pentru ca am adormit. eram obosita dupa obiectivul nr. 4 de cu o seara inainte.

am ajuns la muzee de arta. dar nu contemporana. Flemish primitives in Bruges. nu recomand. este frumos, religios, si, oximoronic, plictisitor cu draci.

relaxare. m-am relaxat asa de tare ca imi venea sa tip de plictiseala. cat poti sa te plimbi intr-un oras mic, superb si plin de turisti cu aparate de fotografiat? cat poti sa dormi?

Beri. berile au curs :) si mi-am dat seama ca eu nu trebuie sa ma mut intr-o tara cu bere buna. desi mi s-a spus ca nu aratam beata dupa 7 beri si ca ma tineam chiar bine... nici nu vreti sa stiti cum ma simteam...

Belgia. ce parere am? ca trebuie sa mai merg o data, sa experimentez viata de club din Bruxelles. muzeele de arta si barurile faine in care nu am ajuns in cele 8 zile petrecute acolo. sa mai beau Westmalle Triple si Lupulus. sa ma mai vad cu prietenii de acolo. et cetera

o padure. neagra.

2009-10-01T20:57:00.003+03:00

m-am algoritmicizat.
fiecare lucru este structurat intr-un mare arbore logic.
unde sunt? punctul A
si unde vreau sa ajung? in punctul B
totul este simplu. atat de simplu si calculat incat nici nu mai sufar.
nu imi mai doresc ceea ce nu pot avea. pentru ca nu pot ajunge acolo, deci imi fixez alte obiective pe care le pot atinge.
iar daca imi doresc ceva ce pot avea, dar dupa urma caruia nu am nicio valoare adaugata, nu mai pierd timpul sa visez la acel lucru.
totul este matematicizat. pus pe hartie invizibila si calculat. la milimetru.
arcuri de cerc. sau linii drepte.
nu mi-a placut niciodata trigonometria. dar la geometrie am fost un as.
de pica.

numere

2009-09-09T23:46:00.002+03:00

superficial.
recurent.

am dormit si nr 3 m-a trezit. am plans cand mi-am dat seama cata vreme am pierdut mintindu-ma inca o data. nr 3 nu stie. nu are habar. i-ar placea. dar nici nu indrazneste sa se gandeasca. e asemenea unui paun, cu coada perfect etalata. colorata. parfumata. asteapta. se joaca. nu are habar. dar mult i-ar placea.
in aceeasi zi nr 1 ma zguduie . nr 1 este puternic. superior. ma zguduie cu un deget. un suflu. si ma trezesc de-a binelea. zambeste sadic. ma pacaleste ca deaspra raului troneaza fericirea. ea este amuzatul spectator al bataliei cu tristetea, furia si anduranta. nr 1 castiga. nr 1 are intodeauna dreptate. nu degeaba poarta nr 1.
nr 2. este alta poveste.

am dormit. superficial.
recurent

love and chocolate

2009-08-19T20:14:00.002+03:00

I love chocolate. I love it so much. I would eat chocolate day and night. 3 times a day, 1 time a night. black, white, with almonds or not. I love it so much.
and no matter how much I love chocolate, if I would eat as much as I would like to, it would make me fat. so fat! and sick! so sick!
my image would be ruined.
my stomach would be a mess.
I love chocolate. but I do not eat it. I leave it there, to dream about it. to remember how good it was the last time that I tasted it. and to dream about the moment when I will taste it again.

I love you more than chocolate... but you make me sicker than it does. and because of that I do not dream about the moment I will see you again...

tu ce pierzi?

2009-08-12T23:56:00.002+03:00

"it's all about giving and receiving!"
ma duce cu gandul la "losing and winnig". nowadays "winning" is overrated, therefore let's talk about losing!
in fiecare zi pierzi cate ceva. din greseala sau cu buna stiinta. pierzi tramvaiul, portofelul, mobilul, un episod din serialul preferat. iti pierzi mama, o prietena buna, stiloul norocos cu care scrii la examene sau iti pierzi locul de munca. bani, carti, pachetul de tigari. pierzi cardul de credit, increderea in cel mai apropiat prieten, ore intregi in fata televizorului sau jucandu-te Mafia Wars pe Facebook. iti pierzi speranta intr-un "maine" mai bun, pierzi iubirea vietii tale, albumul "In the middle of nowhere" de la Hanson, iti pierzi inocenta. pierzi timp...
eu am pierdut notiunea timpului.

nu lacrama balos la un grafic Gantt

2009-07-28T22:06:00.003+03:00

cand am observat ca lucrurile nu merg bine si cand am auzit definitia nebuniei a Unei Pietre, am inceput sa transform constantele in variabile, sperand sa duc rezultatul cat mai departe de 0. am inceput cu lucruri mici si simple: taiat parul, slabit 15 kilograme, retezat 90% din persoanele de pe lista de prieteni, schimbat cluburi, cercuri, job, hobby-uri, loisir-uri samd. am ajuns sa nu ma mai recunosc. si atunci m-am oprit.
cine sunt si unde ma aflu?
sa trecem la lucrurile cu de o dificultate mai ridicata: cine sunt? unde ma aflu?
intreaba-ma ce fac acum.
nu stiu.
apoi intreaba-ma ce vreau sa fac.
parca se contureaza timid o idee firava.
si totusi: cine sunt? unde ma aflu?
1 an de zile am plutit in deriva. nestiind raspunsurile la cele doua intrebari. necautandu-le. asteptand sa vina din azur. fara sa le chem.
senzatii de angoasa si frustrari diverse cresteau cu fiecare zi pierduta. si ma intrebam: de unde vin ele? nu gaseam raspunsul la o prima cautare, drept pentru care ma opream de fiecare data. si ele tot cresteau. in umbra.
in tot acest timp imi faceam planuri. dupa ce voi fi rezolvat problemele si voi fi aflat cine sunt si pe care plaja, voi face: 1, 2, 3,..., n. puneam si deadline-uri. faceam grafice Gantt si le desenam insiruirea logica. cream un intreg scenariu, foarte bine pus la punct, complicat si pe multe straturi, cu multe variabile, fara sa ma ingrijesc nici macar o secunda de indeplinirea conditiilor din ipoteza care ar fi facut tot mecanismul sa porneasca. nici macar sa functionze. doar sa porneasca. ca si cum iti planuiesti calatoria vietii tale prin Asia, spre exemplu, si te gandesti la itinerariu, obiective turistice, faci research pe locuri de innoptat, de mancat, de clubbing, de vizitat, si faci astfel incat sa minimizezi costurile. lucrezi la aceasta planificare timp de 1 an si ajungi la un rezultat: x euro pentru y zile! dar tu nu ai acei x euro pentru care ar fi trebuit sa lucrezi in timp ce iti faceai planuri, astfel incat sa iti creezi premisele punerii in practica a viselor tale.
eu am stat. si-am asteptat sa vina deadline-urile ca si cum, nefacand nimic, task-urile s-ar fi realizat, fara ca eu sa fi lucrat pentru ele, doar pentru ca au venit termenele limita!
atat de gresit...
si-am realizat ca ma oprisem din schimbarea variabilelor. ceea ce schimbasem pana sa ma fi oprit erau elemente complet gresite, care nu aveau niciun impact asupra obiectivelor pe care vreau sa le ating. m-am chinuit superficial atatea luni de zile... iar acum trebuie sa fac alte schimbari. ce par superficiale, dar sunt de esenta. poate doar pentru mine. poate doar eu le inteleg. cu siguranta logica faptelor, originea si motivatia acestora se afla undeva adanc in mine si doar le simt, fara sa le vad...
ce am vrut sa spun cu aceste randuri? n-am avut un obiectiv anume. acest text nu reprezinta un element din pasii ce ma vor duce pe drumul de aur din Asia. povestea ultimului meu an nu ma ridica la urmatorul nivel si nici nu explica starea in care ma aflu.
am citit ceva frumos in seara asta, iar gandurile de mai sus pur si simplu au iesit la suprafata, fara sa aiba, in aparenta, nicio legatura cu cine sunt si cu unde ma aflu...
cred ca iubirea adevarata e la antipolul idolatriei si ca e preferabil sa te raportezi la o mare valoare mai curand cu realism si tandrete, decat lacramand balos, in pozitie de drepti. (Andrei Plesu, Dilema Veche, 23 iulie 2009)

un monstru. monden

2009-07-27T22:24:00.005+03:00

- unde iesim in seara asta?
- in Expirat. in Vama Veche

trebuia sa merg in Traian 42. si-am ajuns in Vama. cu cortul. this is the beginning of a never ending story.
dupa ce nu am reusit sa adorm in tren, cu toate ca aveam si ochelari de somn si pernuta de calatorie, am ajuns dupa 7 ore jumatate in Vama Veche. ne-am cazat intr-o curte oarecare, cu o cabina de dus roz si cu niste WC-uri in care nu voiau sa intre baietii, apai eu, sub un mar mai scund decat cortul in care aproape ca puteai sta in picioare. am fost pe plaja, iar apoi m-am dus sa dorm. adica sa fac sauna inchisa. si-apoi am mai dormit putin pe plaja. am iesit la beri si ne-am imbatat si-am dansat. am dansat frumos spune Mihnea. i-am raspuns ca pot si mai mult in conditii normale. un multumesc ar fi fost suficient, mi-a replicat el. dar nu m-as fi multumit doar cu atat.
m-am trezit la 8 dimineata. uda. toata. si nu pentru ca ar fi fost cald, ci pentru ca era furtuna si ma picura in cap. aveam o foarte mare balta sub fund. si nu pentru ca as fi fost prea beata cu o seara inainte, ci pentru ca intrase apa in cort. nu aveam unde sa ma misc, si nu pentru ca ar fi fost cortul mic, ci pentru ca Alin se chinuia in somn sa ocoleasca baltile, drept pentru care m-a inghesuit in peretele umed al cortului. am pus mana pe telefon. era intr-o balta. am pus mana pe geanta. in aceeasi balta. apoi mi-am verificat bagajul. totul era ud, mai putin Pandutele si pantalonii de detinut. si pentru ca era prea devreme sa ma trezesc, iar afara inca ploua, m-am decis sa ma culc inapoi. in balta. cand m-am trezit, ploaia se oprise. m-am schimbat in singurele haine care erau uscate, dar, in schimb, m-am umplut de noroi. s-au trezit si baietii. la fel de uzi si zgribuliti ca si mine. si-apoi am mers sa mancam. si-am plecat acasa. 6 ore pe tren. 40 pagini citite din Human Stain, ce incape in valiza si incepe cu F? samd.
de ce sa fi mers in Traian 42 cand puteam sa merg la mare? de ce sa ies simplu in club, cand pot sa am parte de o aventura, doar pentru ca nu sunt pregatita suficient cat sa merg cu cortul undeva? de ce sa ies in oras cu oameni pe care ii cunosc de multa vreme, cand pot pleca cu aproape niste necunoscuti si sa nu am parte de drame si crize? de ce sa depind de alte persoane sau de preferintele multiple ale acestora?
comportament si intrebari retorice ale unui om indiferent si egoist...

road trip to Serbia 02

2009-07-21T23:07:00.003+03:00

roadtripul Novi Sad a fost calatoria celor multe "prima data"
prima data cand am mers la cuseta. sus. mi-era frica. daca pic? imi rup gatul? dar eu cum dorm? sigur nu cad? am reusit sa adorm. dar ma trezeam din ora in ora de frica sa nu ma fi apropiat prea tare de margine, de frica sa nu racesc, de frica sa nu fi trecut de Arad samd. pana la urma, mi-a placut enorm ;)
prima data cand am fost in Arad si acasa la Raoul :) am inspectat repede etajul pe care sta. cartile din biblioteca.
prima data cand am fost in Serbia.
prima data cand am fost la un fest international de muzica in afara RO.
prima data cand am fost cu cortul. eh! asta este povestea adevarata. eu, Annais, Ana Maria Ilie sau cum vrei sa ma numesti, cea al carui adjectiv caracteristic este "urban" - la cort. pentru nici mai mult, nici mai putin de 5 zile. de ziua mea. doua corturi. 3 persoane. un cort de dormit si unul de sex. asta era planul. si cum socoteala de acasa nu se pupa cu aia din targ, au fost doua corturi de dormit. a fost dragut. interesant. nedatator pe spate. 5 zile in natura, cu o gasca de britanici handicapati in spatele cortului meu, care cantau "rotten egg, rotten egg" cand mi-era lumea mai draga si incercam sa dorm. am vazut Arctic Monkeys! stii care este marele risc al unei mari asteptari? o si mai mare dezamagire. Arctic Monkeys erau cadoul pe care mi-l faceam de ziua mea. Alex Turner a cantat ca o mata trasa de coada. in calduri. mare dezamagire. in rest am vazut Minus guys, Gui Boratto, Alex Metric, Etienne de Crecy, Addictive TV, Elvis Jackson, Lily Allen, DJ Marky, The Prodigy si nu in ultimul rand The MoooD. concertul The Moood a fost foarte haios. asa cum sunt ei de obicei. iar la sfarsit, au aruncat un batz in public... batz care a venit la sarbatorita Annais :) toata seara m-am plimbat cu batzul. apoi am baut 2 beri si 4 pahare de vin si m-am ametit. ne-am urcat pe un delusor si am inceput sa ne jucam cu poiurile. sa ne facem poze printre copacii care erau imbracati cu rochite, fustite si bluzite. lumea ne-a pozat. ne-a rugat sa imprumutam poiurile. am invatat de la alti juggleri. a fost tare. dupa doua ore de jucat, am coborat de pe delusor, iar 3 politisti imbracati in civil il opresc pe R. si-l intreaba daca are droguri. normal! 1 baiat cu creasta si 2 fete in salvari se jucau cu poiuri. evident sunt niste drogati! n-ar putea sa se simta bine fara!
prima data cand am fost la Belgrad. un oras foarte frumos.
prima data cand am mers pe autostrada cu un Ford Ka cu 160km/h.

lectiile invatate?
a merge la cuseta nu este asa de rau
a merge cu cortul poate fi o experienta placuta, chiar si pe ploaie
a dansa in ploaie alaturi de mii de oameni poate fi chiar amuzant, desi racesti un pic, te umpli de noroi.
a dansa intre mii de oameni la o petrecere de muzica electronica este o arta: ai grija cum te misti, cum dansezi, sa nu dai peste mana plina de pastile a dealerilor din jur, ca sa nu le imprastii pe jos si sa te faci bun de plata. pot fi extasy, paracetamoale sau laxative. nu conteaza, ca tot 5 euro costa

road trip to Serbia 01

2009-07-19T01:04:00.005+03:00

voi incepe cu finalul calatoriei noastre cu Ka in Serbia. totul s-a sfarsit la vama. inainte sa intram in JIMbolia.
ajungem la chioscul militianului. ne intreaba de pasapoarte. de unde venim. unde innoptam in RO. ?! si unde am stat in Serbia. daca avem certificat.
ce certificat?
certificat de cazare. uite. trebuia sa completati certificate de cazare la politia din orasul in care ati stat in Serbia.
noua nu ne spusese nimeni absolut nimic. dar unde scrie?
nu scrie nicaieri. uite certificatul. scrie si in romaneste. dar il chem pe sefu'.

vine sefu' sarb. acesta stia si el cateva cuvinte in romaneste: problema. amenda 150 euro de persoana. problema. certificat.
si cateva propozitii foarte utile: daca nu ai bani de amenda, 10 euro sa treci.
dar lei primiti?
50 lei sa treci. pune banii in talonul masinii.

sarbul stia romana, cat stiu eu germana : ein weissbier bitte! adica lucrurile importante din viata.

prima chestie de invatat de pe urma istorisirii: cand iesi dintr-o tara ce nu este in UE, ia la tine mai multe valute - de preferinta cat mai marunt- ca sa aiba de unde alege vamesul.

vacanta...

2009-07-03T19:28:00.002+03:00

initial am spus ca imi trebuie o vacanta. mai aveam 5 zile de concediu. apoi am spus ca mai rezist un pic. inca un pic. stai ca este octombrie. mai e o luna pana la festival. pot reusi! a trecut festivalul, am supravietuit. am muncit. am mai tras un pic. apoi am ajuns la spital. acela a fost semnalul de alarma! ding! ding-ding-ding! mi-am revenit si-am mai stat un pic. apoi mi-am dat demisia. visam la vacanta uluitoare. relaxare. odihna. liniste. cap gol. mi-am luat 8 zile la Barcelona. si intr-adevar a fost un cap gol.
apoi am luat-o de la capat. nu cu forte proaspete, ci resuscitata. visam la Viena. un long weekend in care sa ma relaxez. n-a fost cap gol.
m-am intors. putin obosita. dar mi-am zis ca sunt la 0 si ca doar cerul mi-este limita. am tras. visam la 10 zile la Barcelona. si la un cap gol.
n-a trecut nici macar o luna si visez la cele 6 zile de Serbia, unde clar voi avea capul... plin cu muzica. si pielea bronzata a doua oara. ma voi gandi cum sa fie cat mai bine. voi scrie scenarii si voi face prespuneri, voi desena proiectii, face strategii de combatere a probabilelor probleme si voi optimiza. nu ma voi relaxa. pentru ca nu am timp de vacante. ma haituie dorinta sa fac. sa cresc. sa nu las timpul sa treca pe langa mine. ci prin mine. sa fiu o sita. si tot ce-i bun, si rau, sa se opreasca acolo unde trebuie. sa acumulez, sa construiesc si sa obosesc. inca putin.
nu pot sa ma opresc. nu vreau sa o fac. si oare aceasta alegere ma va costa mai mult decat o vacanta uluitoare?

taximetristul de Tulcea

2009-06-29T22:45:00.004+03:00

si uite ca a trecut mai bine de o luna de cand nu am mai scris nimic pe acest blog.
s-au intamplat multe chestii minunate care ar putea fi povestite si repovestite la nesfarsit si ati rade de fiecare data cu aceeasi putere. dar au trecut... si vreau sa le tin pentru mine... si pentru cei care erau cu minte atunci cand au avut loc.
in seara asta am avut parte de povestea pe care o stim cu totii: "taximetristul".
Taximetristul este o specie cu care ma intalnesc des si pe care o ignor de cele mai multe ori. cand sunt pe teritoriul meu, nu pierd nicioada in lupta cu Taximetristul. exista orase pe care le pot considera teritoriul meu, in afara de Bucuresti. Sinaia, Constanta, Brasov... ma descurc. is ok! dar in altele... cu greu.
povestea Taximetristul din seara asta are loc in Tulcea. dupa mai multe beri la o terasa cat de cat decenta din acest oras cam uitat de Dumnezeu, luam un taxi. ii spunem: Hotel Rex. distanta parcursa pe jos in aproximativ 20 minute. un fel de Victoriei - piata Universitatii. ce a facut Taximetristul? mergem noi mergem, prin ploaie si vant... mergem si tot observam ca nu mai ajungem. apoi observam ca mergem in cerc. ma intorc inspre colegul din dreapta si il intreb: auzi? asta este un fel de Tulcea by night? primesc raspuns: da! iar din acel moment ne-am invartit si mai tare. nu l-am oprit, nu l-am atentionat, doar l-am lasat sa ne plimbe. sa ne faca turul turistic. la un moment dat colegul din dreapta a inceput sa rada. am pufnit si eu in ras.
Taximetristul... o specie des intalnita pe care e bine sa o ignori...
hai sa iti arat Tulcea noaptea!

aberatii de dimineata

2009-05-20T08:28:00.003+03:00

am intrat pe programul de vara: intre 10 si 13 ore de munca pe zi.
nu mai simt nimic. cred ca este de la oboseala
sunt indragostita. tot de la oboseala cred ca este
si... ma cam doare in **** ca nu esti tu in cea mai buna stare

Cazanele Dunarii

2009-05-09T19:41:00.003+03:00

urban. unul dintre cuvintele care spune foarte multe despre mine. in antiteza totala cu momentele de dragoste nemarginita pe care le incerc atunci cand sunt in munti, pe malul marii sau la Cazanele Dunarii.
am petrecut ziua internationala a muncii in vacanta. ca aproape noi toti. un mic paradox, ar spune unii. am plecat inspre Orsova, cu 4 saci de dormit, cu 4 bucati de izopren, pregatiti pentru cele mai rele conditii. excursia a fost organizata de Univeristatea de Geografie, la baza geografica din Orsova, cu aproximativ 70 persoane. am plecat tarziu din Bucuresti si am ajuns la Orsova pe la pranz, cand deja o parte din prietenii nostrii din Arad facusera baie in Dunare si se si imbatasera. a venit seara si apoi se facu dimineata.
a doua zi am fost pe Ciucaru Mare. Tudor a gasit o poienita retrasa, iar acolo ne-am descaltat, ne-am plimbat prin iarba si am ascultat concertul pasarilor din padure. pana cand a aparut un cioban cu ale sale capre. ne-am intors la casuta de pe malul Dunarii. a venit seara si apoi se facu dimineata.
a treia zi am fost pe Dunare, prin Cazanele Mari. cu barcuta. si apoi am vizitat pestera Padova... sau ceva de acest gen. o pestera lunga de 500 m, inalta si fara lilieci. am intrat cu barca in pestera. apoi am aprins tortele si am inaintat. am ajuns intr-un punct unde baietii au aruncat niste pietre mari intr-o groapa cu apa si a trebuit sa traversam respectiva chestie. ala a fost primul moment in care a inceput sa mi se faca frica. am reusit sa traversez. Roxu a incercat sa ma incurajeze, sa ma imbarbateze ca am fost curajoasa si ca este extraordinar momentul in care reusesti sa faci ceva de care ti-e frica samd. nu eram prea mandra de mine ca ma adanceam in intunericul pesterii, dar am continuat sa merg. intr-un final am ajuns la capatul pesterii. cand am vazut lumina, am spus ca nu poate fi adevarat, cat de frumoasa mi se pare si cat de frumoasa este ea de fapt si cand de mult mi-o doresc in viata mea, sa fie mereu cu mine si mereu acolo. si eu, eventual, nu intr-o pestera intunecata. am stat ce am stat in capat, iar ghidul nostru a zis ca mai e o pestera mai mica, in cea mare, la care trebuie sa urcam, pe o chestie prea abrupta pentru gusturile mele. am incercat sa urc, dar m-am gandit ca nu voi mai putea cobori, indiferent de cat de buni sunt bocancii mei Salomon. asadar m-am hotarat sa ii astept jos pe prietenii mei. au urcat cu totii, li se auzeau vocile, nu ii mai vedeam, dar observam lumina tortelor, care, incet incet, a inceput sa se stinga, asemenea glasurilor lor. si de-o data, s-a stins tot! si lumina, si vocea. si in acel moment mi s-a facut frica. ingrozitor de frica. in primul rand nu am inteles cum de am ramas singura. in al doilea rand am inceput sa cred ca pe acolo, pe sus, este drumul de intoarcere catre barca. eu ramasesem singura, drumul pe care il stiam pana la barca era intr-o bezna completa, iar eu nu aveam nici torta, nici lantera, nici ochi de bufnita. asadar am inceput sa intru intr-o stare de panica totala. am mers in mijlocul pesterii, unde batea cat de cat lumina. apoi m-am gandit sa ma duc inspre iesire, nu inspre barca deoarece nu aveam cum, sa ies din pestera, sa ajung la drum si sa iau o rata sau ocazia pana in Orsova. mi-am scos telefonul: pula semnal! atunci am trecut la nivelul 3 panica! am inceput sa alerg printre si pe stanci, era sa cad de cateva ori, dar le multumesc bocancilor mei Salomon, si cu chiu cu vai am ajuns in capat, unde se aflau doua stanci destul de inalte si in fata carora m-am oprit. era un loc unde as fi putut incerca sa imi pun piciorul, dar cam sus pentru a-mi ridica curul meu cel mare apoi. am incercat sa ma urc pe stanca, dar imi aluneca piciorul. si atunci am inceput sa plang. ma apucasera transpiratiile. mi-am dat geaca jos si am incercat inca o data, plangand de mama focului, sa ma urc pe stanca respectiva. nu am reusit. si atunci am inceput sa plang si mai tare. apoi am inceput sa tip: ajutor! m-aude cineva? da, da! ma auzea vulpea moarta de langa mine. sau m-ar fi auzit daca era vie. ajutor! m-aude cineva? ajutor! ajutor! nu ma mai pot uita la televizor, ar spune Amariei. eh! eu nu mai puteam face nimic. nici sa urc, sa ies, sa scap, nici sa ajung la barca sa ma intalnesc cu grupul. am mai scos odata telefonul. pula semnal! ajutor! m-aude cineva? absolut nimeni... am inceput sa plang din nou. si cu ce folos? am incercat sa ma linistesc gandindu-ma ca fiind duminica, sigur mai vine cineva sa viziteze cacatul de pestera *izdii. am incercat sa ma linistesc gandindu-ma ca in cazul in care grupul nu si-a dat seama ca lipsesc eu, va veni al doilea grup, in aprox 1 ora, grupul aradenilor, si voi fi salvata. nu trebuia sa disper. nu trebuie sa disperi ana, totul o sa fie ok! nu trebuie sa disperi. trebuie sa gandesti rational!cnu va aparea o alta vulpe sau lup ori alta jivina salbatica sa te manance in pestera intunecata si nu vei muri, Ana! si cand tot incercam eu sa ma calmez, sa am mintea limpede, ca sa pot vedea daca mai este vreo posibilitate sa escaladez stanca vietii, sa o iau printre stanci, sa fac ceva, orice, sa ies din pestera, o aud pe Roxu: Anaaa! atunci am zis: oh Doamne! iti multumesc! iti multumesc, Doamne! si am inceput sa alerg pe stanci inapoi, inspre intrarea in pestera cea mica. am alunecat. am cazut. m-am ridicat, nu m-a durut nimic, nu mai exista nimic altceva decat grupul care se intorcea, glasurile lor si lumina tortelor.
nu am trait moment mai groaznic in toata viata mea. nu mai merg pe munte sau in orice alta forma de drumetie cat oi trai.
urban. vreau telefon, acoperire, asfalt si tocuri.

spiridusul excitat si "podoabele" lui Mozart

2009-04-21T23:14:00.006+03:00

mi-am adus aminte ca nu v-am povestit nimic despre teapa.turistica.vieneza.03 care este pe locul 1 la "nu incercati asa ceva acasa" adica "nu incercati asa ceva in Viena in cazul in care va plictisiti si incercati sa faceti ceva nou"!
era duminica. Vera plecase inapoi in Germania si am ramas eu si Veronica. fericite ca in sfarsit eram singure si puteam sa povestim tot ce ne statea pe suflet in dulcele grai romanesc (dupa ce ca la munca vorbesc 90% engleza, a trebuit ca 4 zile din 5 sa vorbesc aceeasi limba din politete fata de fatuca din Canada) ne-am gandit sa ne plimbam fara nicio tinta sau vreun scop. si asa ne-am ridicat de la Mozart Cafe, am luat-o pe stradute, am gasit o cafenea faina, ne-am asezat, ne-am ridicat, ne-am mai plimbat, am gasit iara o cafenea faina, ne-am asezat samd pana cand eu mai aveam putin si intram in fibrilatii de la atata cofeina.
cum vremea era superba, aveam un chef nebun de plimbareala si de facut fotografii cu ochii mintii. a fost pentru prima data cand micul chinez fotograf din mine s-a potolit, adica a murit, si am incercat sa memorez tot ce am vazut, fara sa trivializez un oras atat de frumos, cu niste fotografii care oricum nu i-ar fi surprins cu adevarat frumusetea sau caldura ce o emana.
intr-un moment de nebunie temporara i-am propus Veronicai sa mergem la un concert de muzica clasica duminica seara. si uite asa ne-am luat noi bilet de aproape 40 euro la un concert cu Mozart, Beethoven si Strauss. tipa ne-a prezentat programul (putea sa imi spuna orice, ca oricum nu cunosteam numele pieselor compozitorilor sus mentionati), ne-a spus ca "in aceasta perioada a anului nu exista dress code", ne-a aratat unde este locatia pe harta, ne-a spus ca este una dintre cele mai vechi sali de concerte din Viena samd. dupa ce am cumparat biletele ne-am gandit sa ne mai plimbam putin, poate gasim o terasa faina unde putem manca ceva si bea ceva bun-bun ("vin verde" - miam miam!) iar apoi sa ne indreptam inspre sala de concert. zis si facut! dam sa traversam Ring-ul si vad un mos agitat care tot facea semne de circulatie asemenea politistilor din Piata Romana. mosul dirija o hoarda de copii de 14 ani care cantau pe strada. nu de cersit, ci de placere. culmea! oribil! ma dureau picioarele intr-o maniera fantastica si nu puteam sa ii depasesc. cand intr-un final am reusit sa ma desprind de corul plimbator pe Ring, dam peste cea mai scarboasa chestie din Viena (nu ma refer la statia de metrou Karlplatz): trasurile trase de cai. ce mi-e scarba mie de Toi Toi (WC-uri ecologice), eh! Toi Toi nu este nimic in comparatie cu imputiciunea trasurilor si mirosul infernal ce il emana "pungile" cu cachi de calut. m-am tot intrebat: cum poate crede un barbat ca va cuceri o domnisoara cu o plimbare romantica intr-o trasura trasa de 2 cai superbi, in dulcea mireasma de balega de cal?! nici acum nu am gasit raspunsul la intrebare.
in fine, nu despre asta vreau sa va povestesc.
ajungem la o terasa superba, intre doua cladiri. mese mici. de lemn. comand "vin verde" si o bunatate (dar nu mai tin minte ce). ma ametesc si plecam inspre concert. gasim cladirea. in Beethovenplatz 1. cand sa intram, dam peste corul plimbator ce era dirijat cu 3 sau 4 ore mai devreme, de catre mosul cvasi politist de circulatie, pe Ring. ok! trecem peste.
intram. ne luaseram bilete in primul rand din sectorul B. locurile noastre erau pe ultimul rand din sectorul B. ok! trecem peste.
ne uitam in jur. sala era frumoasa. dar ne-a trecut repede in momentul in care ne-am aplecat privirea pe public. numai turisti. chiezi, nordici, rusi, sudamericani. toate natiile, mai putin vreun local. ok! trecem peste!
incepe concertul. Wiener Imperial Orchester: Mozart & Strauss Konzerte! tin-te bine! fii pe faza!
apar pe scena urmatorii: o vioara, o viola, un violoncel, un contrabas, un flaut, un clarinet, un percutionist, un pianist. si incep sa zdranganeasca ei acolo. n-am comentat. dupa ce termina prima piesa de Mozart, lumea incepe sa aplaude. eu, cu ochii mari si umezi, ma intorc inspre Veronica si o intreb: nu se aplauda la sfarsit? ea imi raspunde: ba da. ok! in mintea mea m-am gandit: turisti needucati, e ok, se intampla si la case mai mari. dar mare mi-a fost mirarea, stupoarea si uimirea (toate la un loc!) cand cantaretii s-au ridicat in picioare la aplauze. ok! something in fishy! se aseaza cantaretii si apare spiridusul! in verde (semana un pic cu sf. Patrick) dar ne-a explicat el noua ca este un personaj din opera Flautul Fermecat. fiti pe faza ca avea si un fluieras mic pentru ca totul sa fie perfect. incepe creatura sa vorbeasca in germana. dupa care incepe si in engleza.
?!
intreba publicul: cati dintre voi intelegeti germana? si cati engleza? (in sala se ridica maini)
?!
el: ok! voi vorbi in ambele limbi.
?!
si de aici a inceput spectacolul! stand up comedy vienez, de cea mai buna calitate! adica cea mai proasta.
ca si cum nu ar fi fost de ajuns ca Mozart, Beethoven si Strauss s-au invartit in morminte in acea duminica seara la cat de prost a cantat respectiva orchestra, dupa fiecare melodie aparea spiridusul cu cate o gluma scoasa din jobenul cu surprize proaste. o data ne-a explicat ca Mozartkugeln sunt de fapt Mozart's balls. alta data a inceput sa arunce cu dopuri de sampanie in public, exact inainte de pauza: cel care prindea dopul se ducea repede jos la bar si avea o sticla de sampanie gratuita. o alta surpriza a aparut sub forma unui test de cunostinte/ preferinte. spiridusul intreaba: ce inseamna pentru voi Viena? Mozart? Strauss? Schitzel? (rasete in sala) doamna in rosu din randul al treilea: ce inseamna pentru dumneavoastra Viena? si doamna in rosu din randul al treilea raspunde: Mozart! spiridusul excitat sare pe loc de bucurie si spune: raspuns corect! se cauta in buzunarul cu surprize si spune: si pentru ca ati raspuns corect, am un cadou pentru dumneavoastra: un CD cu Mozart! (aplauze frenetice in sala)
dar nu a fost numai un spectacol de muzica (ma refer doar la partea instrumentala). am avut si opereta. adica un fel de tipat al unei grase urate si vulgare alaturi de un Pier Luigi (un tip mic si slab, cu barbuta, brunetel ce aducea a italian) fara pic de volum/ plamani.
si nu a fost doar atat. am avut si dans. pe valsurile lui Strauss s-a dansat balet! micul spiridus verzisor ne-a explicat, intr-unul din intermezzo-urile sale spumoase, ca in seara de Revelion, toti vienezii sunt pe strada si danseaza un vals celebru al lui Strauss. este un vals foarte greu, ne-a spus el, deoarece are 9 minute. i s-a intamplat lui odata, ni s-a confesat in soapta atat in germana cat si in engleza, ca sa inteleaga toata lumea, sa danseze cu o fata superba acel vals. iar acum imi permit sa il citez: after 2 minutes, my right had got stiff. after another 2 minutes, my left hand got stiff. and after another 2 minutes... si toata lumea a ras! si-a ras cu lacrimi. si in hohote. iar spiridusul excitat si-a pus mainile in sold si ne-a intrebat pe toti: what are you thinking about? tell me! my left foot got stiff, you naughty ones!
WHAT THE FAKING FUCK?!
cand au inceput cei doi balerini sa faca piruete pe scena si sa sara din stanga in dreapta si din dreapta in stanga, eu nu m-am mai putut abtine din ras. si am ras. ma bucuram cand se aplauda pentru ca puteam sa rad in voie fara sa deranjez pe nimeni. momentul culminant a fost cand balerinii au dansat balet pe valsul lung al lui Strauss care i-a intepenit... piciorul stang al spiridusului verde: mi-am imaginat toti localnicii in zapada, la ora 23.30 pe 31.12 ale fiecarui an, cu caciuli de blana in cap, pufoaice groase, blugi bagati in UGG-uri (asta pentru fete), dansand EXACT ca balerinii: nu vals, ci balet, cu picioarele pe sus si sarind din stanga in dreapta ca niste iepuri beti. atunci am ras. si doamne ce am mai ras!
este cazul sa va spun ca nu am aplaudat nici macar o data? niciun poc, pleosc, nimic?! au cantat fara pic de pasiune, fara pic de tragere de inima. si-au batut joc cu glume triviale de Mozart si de Strauss, in rasetele turistilor retardati. au dansat balet pe vals. si au aruncat in public dopuri de sampanie!
cand am iesit, am spus: ce ma bucur ca sunt si altii mai rai decat romanii!
Veronica a replicat: dar de Adrian Copilul Minune ce zici?
Adrian Copilul Minune nu canta despre dusmanii sai pe compozitii Ciprian Porumbescu sau George Enescu. si nici nu canta pe manea versuri de Nichita Stanescu sau Eugen Barbu! cel putin nu isi bate joc de valorile romanesti!
in concluzie: daca vreti sa mergeti la ceva deosebit in Viena, nu incercati altceva decat Opera de stat la cel mai ieftin bilet 90 euro. restul este stand up comedy de cea mai buna calitate. am ras mai mult decat la orice serial de comedie (you name it!) sau ca la American Pie. dar 40 euro e cam scump pentru un stand up comedy. fie el si vienez.

Viena - ziua a IIIa

2009-04-11T16:40:00.004+03:00

sambata trecuta eram la ora 11:00 la Schonbrunn. ne-am trezit dis de dimineata si am fugit repede la palat. in curte, era un targ de rusalii (in cazul in care au si ei aceasta sarbatoare). nu era foarte multa lume, asadar am intrat in palat. ne-am luat turul de 40 de camere - 45 minute, avand in vedere ca turul mai mic, de 20 de camere, era doar cu 15 minute mai scurt. am avut un ghid foarte haios. la fiecare iesire din camera avea cate o gluma de genul: "Sisi pleca mereu in vacanta. din 40 de ani de casnicie cu imparatul, ea a fost in vacanta 25" sau "Sisi era o femeie foarte moderna pentru timpurile acelea. avea 1,70m, 47 kg, avea sala de gimnastica, alerga 3 ore pe zi, iar femeile care trebuiau sa o acompanieze erau in numar foarte mare deoarece nu puteau sa tina pasul cu ea la alergat pe dealuri si in parcuri, drept pentru care trebuiau sa se schimbe intre ele atunci cand picau de oboseala". palatul nu m-a impresionat prea tare. dupa ce am vazut Sanssoussi si Neue Kammern (sau cum se scrie) din Potsdam, poate ca Versailles-ul ma va impresiona cu adevarat.
ni s-a facut foame si ne-am decis sa mancam in cadrul targuletului traditional din curte :) ne-am luat 2 tipuri de cartofi si 2 deserturi traditionale: un fel de taitei care aratau ca niste viermi mai mari, dar albi, foarte fainosi si seci, cu sos de mere?! si cu mac presarat deasupra (oribila chestie!), si pruna in gogoasa... cred... oricum, mult mai buna decat primul desert!
apoi ne-am hotarat sa facem o mica croaziera pe Dunare. am prins ultima cursa din traseul B de croaziere, activitate turistica vieneza pe care am supranumit-o tzeapa.turistica.vieneza.01. croaziera lunga de 1h30'. ti se explica in germana, engleza, spaniola si italiana ca zgarie-norul de pe malul drept al Dunarii (te uiti in stanga) este al doilea ca inaltime din Europa (un localnic inalt de 2 m, halterofil, chel si cu cioc ne-a explicat ca la ultimul etaj este un club vechi de 18 ani! yeey!); ca pe malul stang (te uiti in dreapta) este o zona de agrement pentru localnici, fiind o insula foarte mare ce nu are zona rezidentiala. si dupa aceste doua explicatii ajungi la cotitura, unde vasul vireaza stanga si intrii pe Donau Kanal. diferenta de nivel intre Noua Dunare si Canalul Dunarii este de 4m. timp de 20 minute stai intr-o chestie imputita si jegoasa care scade nivelul apei astfel incat sa poti merge mai departe pe Canal. dupa ce scapi din "cusca" nu vezi nimic altceva decat localnici care pescuiesc si se uita cu scarba la sleahta de turisti care fac poze frenetic. la sfarsitul croazierei am vazut cea mai misto parte din Viena, din pct meu de vedere: graffiti all over the place! numai tineri imbracati fain, stand la soare, citind pe mal, pictand zidurile.
apoi ne-am indreptat spre ceea ce am denumit tzeapa.turistica.vieneza.02: Prater. eu nu stiam ca este un parc de vacanta. eu voiam doar sa ma dau in roata-simbol-al-Vienei. imi imaginam una precum cea din "Never been kissed": Mr. Coulson rocks my world! (Maria stie!). ajungem noi frumusel in Prater si observam cu stupoare ca marea roata (era intradevar mare) nu are scaune, ci niste "vagoane CFR". un fel de sarcofage, ar spune Veronica. ne-am linistit repede: nu ne vom da in roata. si vedem mai departe un fel de batz cu cate 4 scaune la capete, un bat ce se invartea fantastic, nu pe orizontala, ci pe verticala. ne-am indreptat repede inspre aceasta "tiribomba", mai mult ca sa cascam ochii deoarece eu, personal, nu aveam nici cel mai mic curaj sau cea mai mica intentie, sa ma urc acolo. dupa ce ne-am minunat langa respectivul batz vreo 15 minute, fetele m-au urmat in roata de langa. aceea era o roata asemanatoare cu cea din "Never been kissed". ne-am urcat si a inceput sa scartaie din toate suruburile, am transpirat de frica, urca incet, tot ce imi doream era sa coboram mai repede, sa nu mai vad pe cei din bat cum tipa si cat de sus sunt, sa nu mai vad Viena de sus la apus, cu scartaituri pe fundal. am coborat si ne-am indreptat rapid inspre metrou, deoarece procentajul taranilor autohtoni prezenti in Prater, era covarsitoar. satul de vacanta din Mamaia este comparabil si cam pe acelasi loc cu parcul de distractii vienez.
si cum se apropia seara si ni se facuse foame, am decis sa mergem in Grinzing. in autobuz, Vera a agatat un localnic, asa cum isi dorea de cand am pus piciorul in aeroport: "meeting locals!" localnicul era un mosulica pe la vreo 60 ani, caruia i-a placut mult de cele 3 fatuci vizitatoare ale frumoasei capitale de pe Dunare, drept pentru care ne-a condus la restaurantul lui preferat din Grinzing, acolo unde merge foarte des cu sotia sa. localul este unul dintre cele mai vechi heuringer din Grinzing: 1672, si are cea mai buna si ieftina mancare traditionala din Viena, dupa parerea mea. si uite asa, am mancat chestii bune si am baut vreo 3 pahare de "vin verde" (ah! ce bun este!) si un schnapps, am plecat pe 5 carari inspre centru, de unde urma sa mergem la un concert in cel mai bun club de jazz din Viena. don't try this at home! si anume: show de jazz modern. mai bine iti tragi doua palme si te duci sa te culci. nu voi intra in detalii deoarece pana la urma si la urma, tine de gusturi, iar acestea nu se discuta.
dupa concertul de jazz ne-am indreptat inspre Flex. cand am coborat din taxi ne-am cam speriat. eu incepeam sa ma simt ca acasa. lume praf, graffiti mult, underground people si atmosfera beton. dam sa intram: 11 euro intrarea. cam scump dom'ne, scump pentru 1h (asa cum le promisesem eu prietenilor mei, ca stam doar 1h, sa vad si eu cum este, iar apoi mergem in alta parte). pana la urma eu am intrat sa vad cum este. cand am iesit, mai aveam putin si imi dadeau lacrimile ca nu am cum sa raman in Flex. era (inca este!) EXACT tipul de club pe care eu il iubesc: o combinatie ultra reusita intre Fabrica, Expirat, Other Side si Studio Martin, cu tot ce au aceste 4 cluburi puse TOATE la un loc! dar cum sa raman eu in asemenea locatie, cu asemenea oameni, cand eu nu cunosc limba aia de rahat, si anume germana (las' ca te invat eu pe tine, limbă a lui Goethe!) si nu pot sa ma feresc (in cazul in care aveam de ce sa ma feresc) sau sa ma prind de ce se intampla/ spune in jurul meu, cand m-ar fi vazut aia singura si parasita, eu intelegand doar cateva porcosenii, injuraturi si perversiuni in limba lui Goethe. cum as fi putut ramane acolo?!
asadar am plecat la party in Leopold studio. arata foarte bine, lume foarte buna, un pic cool, un pic artsy, un pic similar cu ce era in Embrio pe vremuri. muzica hip hop si funk. destul de dragut. au incercat vreo 3 sa ma agate, dar nu stiau engleza, iar body language nu este suficient atunci cand eu nu stiam cum sa fac sa ma duc in Flex mai repede si nu aveam chef de socializat cu nimeni pe muzica lui Dr. Dre, Notorious BIG si altii monstrii sacri de culoare. asadar, pe la vreo 3:30 am tulit-o inspre casa, cu speranta ca anul acesta, in 2008, sa mai fac un plane trip la Viena, intr-un long weekend cu oameni iubitori de DnB, dubstep, electro, breakbeat si minimal.
Flex, wait for me! I will visit you soon! so soon!

Viena - poze

2009-04-08T00:48:00.002+03:00

vreau sa invat germana :))

2009-03-30T14:51:00.004+03:00

Limba germana este simpla. O persoana cunoscatoare a limbii latine si obisnuita cu declinarile o învata fara mari dificultati. Profesorii de germana spun acest lucru la începutul fiecarui ciclu de studii. Se trece, apoi la initierea în der, die, das, den, des, dem etc. si din nou se reaminteste ca tot restul este de o logica elementara.
Ca sa ilustram aceste afirmatii, sa luam un exemplu practic. Pentru început, sa deschidem Manualul de Limba Germana. Este un volum minunat, cu coperte cartonate, publicat la Dortmund si care povesteste despre obiceiurile hotentotilor (în germana: Hottentotten - observati cat e de simplu!).

În carte se relateaza cum cangurii (Beutelratten) sunt prinsi si închisi în custi (Kotter), acoperite cu otesatura (Lattengitter)care sa-i fereasca de ploi. Aceste custi se numesc în germana "custi acoperite cu panza" (Lattengitterkotter) si, atunci cand contin un cangur, ele sunt numite Lattengitterkotterbeutelratten.

Într-o zi, hotentotii au arestat un asasin(Attentater), acuzat ca ar fi omorît o mama (Mutter) hotentota (Hottentottenmutter), avand un fiu cam prostut si balbait (Stottertrottel). O astfel de femeie se numeste, în germana, Hottentottenstottertrottelmutter, iar asasinul ei este un Hottentottenstottertrottelmutterattentater. Politia îl prinde pe asasin si îl inchide provizoriu într-o cusca pentru canguri (Beutelrattenlattengitterkotter), dar captivul evadeaza. Imediat, toti pleaca în cautarea fugarului si, deodata, un razboinic hotentot se întoarce strigand:

-Am prins asasinul (Attentater)!
-Da? Care?, întreaba seful de trib.
-Pe Lattengitterkotterbeutelratterattentater, raspunde razboinicul.
-Cum adica, asasinul din cusca de canguri acoperita cu panza? întreaba seful hotentotilor.

-Pai, raspunde bastinasul, pe Hottentottenstottertrottelmutterattentater. (Asasinul mamei hotentote a copilului prostut si balbait).
-A, asa, da! raspunde seful hotentotilor. Puteai sa zici de la început ca l-ai prins pe: Hottentottenstottertrottelmutterlattengitterkotterbeutelrattenattentater.

Dupa cum vedeti, limba germana este o limba simpla.
Trebuie sa aveti doar un dram de bunavointa.

L-am primit pe email :)) si nu garantez ca acele cuvinte lungi sunt ok :))

renul sta cuminte in palmier

2009-03-29T23:00:00.002+03:00

a fost odata un ren care atunci cand era intuneric nu auzea nimic. un ren mic ce avea inca doi reni de plus, unul cadou si unul... nu stiu de unde.
uneori renul mic avea in loc de coarne de ren, urechi de iepure. roz. culoarea lui preferata. si cand isi punea urechile roz, nu mai putea sa danseze.
renului mic ii placea sa i se faca poze. sau sa fie filmat. o vedeta in crestere.
renul mic este pisicos si ii place sa joace twister. in germana. uneori da si meditatii altor animalute din padurea sa, animalute de formatie francofona care vor sa se mute in Spreewald.
renul mic are ochii albastrii si un piercing in buza cu pietricica de aceeasi culoare cu ochii sai.
si intr-o zi renul s-a decis sa schimbe peisajul.
inainte sa plece, animalutele din padure i-au facut petrecere surpriza, cadouri surpriza si torturi surpriza de la Tip Top. ambele dulci, dar unul de post. renul a plans. toate animalutele din padure se adunasera pentru el. au petrecut o seara. peste doua seri au mai petrecut o data, dar in numar mai mic. apoi si-a facut bagajele care cantareau impreuna propria greutate a renului. inainte sa paraseasca padure, renul s-a intalnit cu niste animale mioritice lipsite de educatie. i-am zis: bucura-te ca scapi de ele pentru o lunga perioada. in jungla vei mai intalni animale de genul asta, dar mult mai putine.
si apoi a urcat. intr-un palmier.
in Barcelona.

PS: te pupam si ne-am abtinut sa nu plangem.

leapsa.de.la.ciufuticaSRL.02

2009-03-18T17:02:00.003+02:00

Sunt la birou si de-abia astept sa plec la sala.

As vrea sa nu ploua afara in acest moment. ca nu am umbrela, nu de alta!

Pastrez ... nu pastrez nimic

Mi-as fi dorit ... mereu imi doresc cate ceva. nu mi-as fi dorit nimic. imi doresc mereu ceva nou

Nu imi place sa cumpar cartofi

Ma tem de cainii vagabonzi

Aud, vad, simt etc. sunt perfect sanatoasa

Imi pare rau ca multe lucruri. dar au trecut, asa ca nu mai conteaza

Imi plac Arctic Monkeys si altii ca ei.

Nu sunt ... ba sunt!

Dansez foarte bine!

Cant mai putin bine decat dansez

Niciodata este un cuvant pe care il folosesc din ce in ce mai rar, iar atunci cand il utiliezez, este cu jumatate de gura

Rar folosesc cuvantul niciodata si atunci cu jumatate de gura.

Plang la filme proaste

Nu imi place de mine pentru ca... nu-mi vine niciun motiv bun in minte. deci imi place foarte mult de mine

Sunt confuza. Oare?

Am nevoie de un nou iPod si de cateva CDuri Ray Charles

Ar trebui sa plec la sala. Pa Pa!

2009-03-15T01:30:00.003+02:00

asta nu a fost seara mea!
desi a inceput foarte frumos, cu un chef nebun de a merge la cinema si de a manca nachos cu branza, in primul rand. si apoi de a merge la un party de dubstep cu un prieten drag.
planul a mers glorios pana la film. o cvasi porcarie. desi mi-a stors vreo doua lacrimi deoarece a fost foarte trist... mi s-a parut o cvasi porcarie cu un final lesne de mirosit inca de la jumate. in schimb, nachos au fost la fel de buni precum mi-i aminteam.
apoi am mers la party. lume multa. prea multa. nu am mai vazut fabrica asa de aglomerata de foarte multe luni. o groaza de persoane pe care nu imi doream sa le vad. oameni cu care am fost prietena anul trecut si care au trecut cu sau fara voia lor/ a mea la categoria "cunostinte". si nici acelea prea placute. mi-au adus aminte de 1 an in care am incercat sa ma integrez intr-o lume in care nu imi aveam locul, oricat de mult as fi incercat. o lume in care nu voiam in mod neaparat sa ma aflu. dar eram extrem de curioasa si manata de o dorinta ce isi avea radacinile in... nimic. intr-o prostie fara margini de care sunt adesea foarte capabila...
am incercat sa ignor, sa nu bag in seama si sa dansez. nu am putut. asa cum rar mi se intampla. asadar am plecat acasa. la garderoba am facut o fapta buna, deoarece nu mai era niciun loc, iar niste baieti asteptau sa isi puna hainele ca sa poata dansa in voie. mi-au multumit. le-am zambit. mi-am luat haina si indreptandu-ma inspre iesire cu pasi foarte repezi, am simtit pe cineva care ma luase de mana, sa ma opreasca. ma intorc, plina de nervi ca una - oricare - din persoanele pe care nu voiam sa le vad, ma ochise in fuga mea. era un tip, strain cel mai probabil, care mi-a dat esarfa pe care eu o pierdusem pe drum. i-am spus "mersi frumos". s-a uitat la mine ca si cum nu ar fi inteles ce i-am zis... i-am zambit si mi-am continuat fuga. m-am urcat in primul taxi pe care l-am vazut. era liber. ajung in fata blocului si ma uit la aparat: 18,90 ron. si-l intreb: vreti sa imi spuneti ca de la Fabrica pana la piata 1 mai sunt 9 km? doamna, ca nu stiu, ca va vad nervoasa, asa spune aparatul, eu nu am mai facut cursa asta...
taximetrist imputit! crede ca daca ies in Fabrica oi fi asa de praf incat sa nu stiu cat face cursa?
i-am spus asta, dar fara apelativul de la inceput...
asta nu a fost seara mea... deloc!

Hanson and Smashing Pumpkins sitting in a tree

2009-02-27T12:03:00.003+02:00

ia de aici promo-ul unei trupe care ii are in componenta pe Taylor Hanson (frumuselul care canta MMMbop cand eram noi mici) si pe James Iha de la Smashing Pumpkins =))
hahahaha!
Ladies and Gentlemen, a round of applause for Tinted Windows!!!
hahahahahaha!

2009-02-26T15:16:00.005+02:00

eu nu prea am scris despre criza, dar urmatoarea stire m-a uimit complet: RBS Romania este de vanzare.
tot ce am putut sa spun inainte sa scriu aceste cuvinte a fost:
oh my God!
wow!
si
what the fuck?
da, sunt niste chestii foarte inteligente...
singura banca din Romania care mi-a inspirat multa incredere inca de la inceput, este de vanzare. banca ce a intrat in Romania in mijlocul crizei. prin noiembrie, daca imi aduc bine aminte.
m-am gandit eu: astia ori sunt prosti de intra pe o piata slaba/ slabita/ la cura de slabire in momentul in care bancile de investitii dispar precum dinozaurii, ori sunt extraordinar de puternici.
si uite ca a fost varianta 1...